Cuvântul “carantină” a intrat în ultimul an în vocabularul nostru fundamental, însă el există de câteva sute bune de ani.
Mai exact, a apărut în urma cu şase sute de ani în Veneţia, Italia, în timpul ciumei bubonice, scrie Euronews. În anii 1400, navele cu persoane şi mărfuri care soseau din est, din regiuni afectate de boală, erau obligate să se izoleze înainte de a-şi continua călătoria spre continent.
Pentru a-şi proteja cetăţenii de primele valuri ale bolii, autorităţile au dedicat întâi o insulă a lagunei, apoi încă una implementării unui sistem de carantinare. Insulele erau cunoscute ca lazarete, prima dintre ele, Lazzaretto Vecchio (Lazaretul Vechi), devenind cea pe care erau trimise cazurile confirmate de ciumă, iar cea de-a doua, Lazzaretto nuovo (Lazaretul Nou), situată chiar la intrarea în lagună, fiind destinată carantinării, pentru a preveni răspândirea bolii.
Carantina veneţiană dura în general 40 de zile şi viza atât pasagerii şi membrii echipajelor navelor, cât şi mărfurile transportate de aceste potenţiale bombe bacteriologice.
Mărturii ale acelor vremuri stau înscripţiile de pe zidurile clădirii în care erau depozitate mărfurile pe Lazaretul Nou, devenită astăzi muzeu.
Insulele erau împărţite în mai multe secţiuni, care să permită implementarea a ceea ce astăzi cunoaştem drept distanţare socială. Biserica se afla în mijloc pentru a permite participarea enoriaşilor la slujbe cu păstrarea distanţei necesare.
C.S.