Cinci eleve de liceu din România au dezvoltat cea mai buna aplicație europeană din divizia de seniori a concursului internațional de programare și antreprenoriat Technovation Girls 2021.
Au concurat aproximativ 5.900 de fete din peste 60 de țări, care au dezvoltat 1.700 de aplicații mobile menite să rezolve problemele reale din comunitățile lor, inclusiv violența domestică, poluarea apei sau accesul la educație.
România a trimis 9 echipe de fete în semifinalele competiției internaționale de tehnologie Technovation Girls. Dintre acestea, câștigătoare a fost echipa Safety in Numbers, formată din eleve ale Colegiului Național Bilingv George Coșbuc din București.
Ruxandra Stoica, Ilinca Pitiș, Ioana Badea, Eva Marinescu și Andreea Ghinescu au câștigat cu aplicația Safe Walk, cu ajutorul căreia își propun să ajute fetele și femeile aflate în pericol pe stradă.
Prin intermediul aplicației, atunci când sunt hărțuite verbal sau chiar fizic, utilizatoarele pot declanșa o alarmă puternică menită să-l sperie pe agresor.
De asemenea, pornește și o alarmă silențioasă, care informează părinții, colegii sau prietenii că sunt în pericol și permite urmărirea GPS alături de o transmisie audio și video live.
Mai mult, le permite utilizatorilor să își creeze propriul grup de protecție, în care adaugă persoane de încredere, pentru a se asigura că întotdeauna cineva din apropiere află când au probleme și poate să intervină.
Elevele care au dezvoltat aplicația spun că au fost nevoite să o folosească în situații reale chiar în timp ce lucrau la ea. Câștigătoarele au vorbit despre experiența lor și într-un material video ????
Elevele mărturisesc că n-au știut totul înainte de a se înscrie în competiție, dar au învățat pe parcurs, cu ajutorul mentorului din program. Pentru că au avut curajul să iasă din zona de confort, ele au învățat cum să dezvolte o aplicație și un plan de afaceri, într-un timp foarte scurt.
Echipele câștigătoare regionale de anul acesta au creat și alte două aplicații menite să reducă cazurile de violență, dar și unele pentru bolnavii de cancer, pentru siguranță alimentară sau chiar pentru singurătate.
O șansă pentru fetele pasionate de tehnologie
Prin intermediul Technovation, elevele deprind bazele programării și antreprenoriatului, pentru a-și pune ideile în practică și a le face cunoscute. Ele sunt susținute de mentori și organizații locale precum Adfaber.org și companii precum Adobe, Fitbit sau Google.
Anul acesta, de exemplu, două dintre echipele din România ajunse în semifinalele Technovation au fost susținute de Adobe și Fitbit.
Echipele câștigătoare din întreaga lume vor fi prezentate în cadrul Virtual World Summit, de pe 12 și 13 august.
Elevele pasionate de tehnologie sunt încurajate să contacteze Asociația Adfaber, pentru a primi îndrumare privind participarea la ediția de anul viitor.
Nu trebuie să fie experte în programare, pentru că vor avea ocazia să învețe pe parcurs, în cadrul competiției Technovation.