Din păcate securitatea informației, dar mai ales costurile unei scurgeri de informații sunt subiecte multe prea puțin abordate în România. În consecință, prea multe afaceri fie nu aplică metode de îmbunătățirea a acesteia, fie mută totul în cloud și-și imaginează că așa rezolvă toate problemele, într-o manieră cel puțin superficială. Desigur, există mult mai multe soluții, așadar află totul despre ele, dar și totul despre cloud, înainte de a lua o decizie. Iată ce metode ai la dispoziție!
Derularea unui audit de securitate a datelor
Ce metode de protecție ai de gând să folosești dacă nici măcar nu cunoști slăbiciunile sistemului? Primul pas în implementarea oricăror metode de securizare a informațiilor digitale este să se identifice punctele care pot fi atacate. Așadar, un astfel de audit, executat asupra mediului IT al companiei va detalia metodele de apărare ale sistemelor, dar și gradul de rezistență la atacuri.
Prin scanarea vulnerabilităților și teste de penetrare cibernetică, o echipă de specialiști va fi capabilă să determine cât de expus ești în fața riscurilor de securitate. Dacă începi să aplici soluții în lipsa acestei verificări vei risca să muncești degeaba.
Actualizarea tuturor soluțiilor software
Cel mai probabil ai deja instalate diverse programe de protecție pe sistemele informatice din compania ta, dar și ele necesită verificări și update-uri periodice folosind cele mai recente pachete. În cadrul acestei etape vor fi de asemenea șterse programele care au surse neverificate sau sunt instabile.
Nu în ultimul rând, se va verifica modul în care diverse aplicații comunică între ele și care sunt informațiile accesate, stocate și transferate. Accentul va fi pus cu precădere pe informațiile care sunt transmise către sisteme externe.
Pregătirea personalului
Degeaba lucrezi cu cele mai bune soluții de pe piață dacă personalul nu știe cum să le folosească, nu? Așadar, orice proces de îmbunătățire a securității trebuie să ia în calcul mai ales componenta umană. În acest sens te sfătuim să implementezi un mediu IT sigur, dar în același timp să te asiguri că utilizatorii săi îl înțeleg și respectă condițiile ce reduc riscurile incidentelor de securitate.
Trainingul va viza folosirea platformelor de comunicare prin e-mail, procesul de accesare și/sau raportare a linkurilor necunoscute, folosirea într-un mod securizat a sistemelor informatice, dar și procesul de verificare a fișierelor care provin din surse neidentificate.
Realizarea copiilor de rezervă
Dacă tot vorbeam de cloud în introducere nu puteam să sărim peste această soluție. Cea mai bună variantă pentru recuperarea eficientă și completă a datelor este ca acestea să fie disponibile și în cloud, sistem ce va asigura protecția lor, dar și izolarea de fluxurile principale de trafic de date interne și externe. Accesarea și compromiterea datelor va fi astfel mult mai dificilă sau chiar imposibilă.
Desigur, stocarea în cloud vine și cu alte avantaje pe lângă accesul instant. Neavând o formă zică, datele din cloud nu vor putea fi afectate de calamități naturale, așadar pericolul de a pierde datele într-un incendiu, cutremur, inundație sau așa mai departe fiind unul inexistent.
Implementarea sistemelor informatice de securitate diverse
Deoarece există mai multe metode de a sparge o rețea de securitate și soluțiile de protecție trebuie să fie diverse. Așadar, în arsenalul de protecție al oricărei afaceri trebuie să se găsească soluții precum: firewall-urile, sistemele de prevenție și detecție a intruziunilor de tipul IPS/IDS, sistemele Data Loss prevention, sistemele de criptare/pseudonimizarea a datelor, sistemele antivirus și sistemele de management în cazul incidentelor de securitate.
Noi te sfătuim să apelezi la specialiști pentru pentru a implementa toate aceste soluții. Și ține minte, lupta împotriva atacurilor cibernetice este una care nu se poate opri niciodată!