Oferta pe care CFR Cluj o acceptă pentru Louis Munteanu: Atacantul a dat răspunsul la negocieri

Oferta pe care CFR Cluj o acceptă pentru Louis Munteanu: Atacantul a dat răspunsul la negocieri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Louis Munteanu (23 de ani), atacantul lui CFR Cluj, se află într-un moment nefast de formă.

Chiar și așa, rămâne un nume interesant pentru cluburile din străinătate, care îl au pe lista de transferuri.

Una dintre ofertele primite recent de CFR Cluj pentru Louis Munteanu este din partea americanilor de la DC United, care sunt gata să plătească șase milioane de euro ca să-i obțină semnătura. Ofertă cu care CFR Cluj ar fi de acord, scrie iamsport.ro.

Există, însă, o problemă la negocieri. Louis Munteanu a cerut aproximativ 90.000 de euro salariu lunar la DC United, în timp ce americanii îi oferă, cel puțin pentru moment, 60.000 de euro pe lună. Rămâne de văzut dacă atacantul va spune „da” transferului în SUA.

Louis Munteanu a marcat două goluri și a oferit cinci pase decisive pentru CFR Cluj în toate competițiile sezonului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇