Tribunalul București a decis că programul de car-sharing impus de Firea în 2018 este ilegal. Ce se întâmplă cu voucherele de 500 de lei pentru benzină?

Tribunalul București a decis că programul de car-sharing impus de Firea în 2018 este ilegal. Ce se întâmplă cu voucherele de 500 de lei pentru benzină?

Programul de car-sharig al Gabrielei Firea prin care promitea vouchere de 500 de lei pentru combustibil celor care, în loc să circule fiecare cu propria mașină, împart drumul cu un prieten sau un vecin, a fost anulat de instanță.

Programul a fost adoptat, cu scandal, în noiembrie 2018. Atunci, Opoziția din Consiliul General al Municipiului București (CGMB) și mai multe ONG-uri l-au contestat, însă PSD a alcătuit majoritate și a votat pentru.

Organizațiile CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică și ActiveWatch au dat în judecată Primăria și Tribunalul București a decis, în primă instanță, că PMB a încălcat dreptul cetățenilor de a fi consultați.

Și asta pentru că Firea nici nu a mai supus dezbaterii publice proiectul, așa cum îi cerea legea, ci a trecut direct la votul din CGMB.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

ADVERTISING

”În mod eronat, așa cum ne confirmă decizia instanței, Primăria Municipiului București a considerat că acest proiect nu este un act normativ, ci un act individual, deși era evident că hotărârea privea întreg orașul (chiar zona București - Ilfov).

Contestarea acestei hotărâri de Consiliu General este, de fapt, un semnal de alarmă cu privire la modul tipic în care actuala conducere a instituției alege să ia majoritatea deciziilor care vizează viața bucureștenilor. Așa cum am arătat, de-a lungul timpului, mai puțin de 5% dintre proiectele de acte normative sunt supuse dezbaterii publice (cu excepția Planurilor de Urbanism)”, spune Irina Zamfirescu, într-un comunicat remis joi SpotMedia.ro.

”Firea a condus orașul ignorând cetățeanul”

Aceasta arată că decizia de azi se poate extrapola la nivelul întregului mandat al Gabrielei Firea.

”Atragem deci atenția că, prin confirmarea lipsei de transparență în cazul punctual al acestui proces, se confirmă că înțelegerea autorității locale cu privire la transparența decizională este una eronată și a avut consecințe grave de-a lungul celor patru ani de mandat.

ADVERTISING

Practic, prin această strategie de luare a deciziilor în absența vocii cetățenilor, primarul general al municipiului București și Consiliul General au condus instituția și au proiectat orașul ignorând, în majoritatea cazurilor, opinia și feedbackul utilizatorului de oraș și 'finanțatorului' autorității publice, adică cetățeanul", se mai spune în comunicatul citat.

Ce prevedea programul și cum și l-a susținut Firea

Programul respectiv prevedea ca Primăria Capitalei să deconteze combustibilul folosit de cetățeni până la valoarea de 500 de lei pe lună, dacă mai multe persoane merg în comun cu un autoturism. Practic, era un sistem de car-sharing sponsorizat pe PMB.

Proiectul a fost votat în ședința Consiliului General al Municipiului București pe 22 noiembrie 2018, după ce, cu o lună înainte, fusese respins la un vot distanță, cel al unui social-democrat care absentase.

ADVERTISING

”Navetiștii care vin din zona limitrofă și/sau aduc copiii la scoală vor beneficia de un voucher de 500 de lei cu condiția să nu vină dimineața spre București doar o persoană în mașină", spunea atunci Gabriela Firea, prezentând date conform cărora în peste 80% dintre mașinile care vin spre Capitală sunt doar una, maxim două persoane.

"Ne dorim să încurajăm împărțirea voluntară a mașinii, astfel încât, prin parteneriate voluntare între prieteni, vecini, să cadă de acord asupra acestui transport reducând poluarea și numărul de mașini care intră în Capitală.

În loc de 100 de mașini, dacă în loc de o persoană în mașină vor fi patru, vor veni 25 de mașini, beneficiind de acest stimulent din partea Primăriei pentru că ajută și la decongestionarea traficului, și la rezolvarea poluării", își explica Firea, atunci, raționamentul.

Promisiuni de centre de car-sharing cu mașini eco și bike-sharing

Ea spunea că voucher vor primi și părinții care iau mai mulți copii pe traseu să-i lase la școli și promitea și că va înființa centre de car-sharing cu autoturisme ecologice, electrice sau hibride, şi un altul de bike-sharing, precum şi un sistem de transport elevi, cu microbuze.

"Părinții care merg dimineața cu copiii la școala din interiorul Capitalei, și nu numai, dacă semnează împreună aceste acorduri voluntare prin care un părinte să transporte 3-4 copii, vor beneficia de acest voucher.

În paralel, PMB, fără a influența piața de taximetre, va înființa acele centre de car-sharing, în care șoferii amatori pot închiria o mașină pentru a parcurge o distanță în timpul zilei, în interiorul orașului", spunea primarul general.

Câte vouchere a plătit Primăria și ce urmează?

SpotMedia.ro a cerut Primăriei Capitalei o reacție la decizia Tribunalului București, precum și să spună dacă va face sau nu recurs.

Am cerut și informații despre implementarea programului: câte vouchere de 500 de lei au fost acordate cetățenilor și ce sume au ajuns la partenerii Primăriei în acest program.

Totodată, am întrebat și care este stadiul de implementare pentru centrele de car-sharing şi de bike-sharing prevăzute în programul acesta.

De îndată ce vom primi răspunsul, vi-l vom prezenta și vom vedea atunci și ce se întâmplă mai departe cu voucherele.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇