Un complet de la Curtea de Apel Bucureşti a desființat sentința și a dispus ridicarea sechestrului pe averea lui Ovidiu Tender, pe motiv că una dintre infracţiunile pentru care a fost condamnat în anul 2015 – abuzul în serviciu – a fost dezincriminată. Valoarea pe care era pus sechestru era de 162 de milioane de lei (peste 32 de milioane de euro). Tender a efectuat patru ani și jumătate din sentința de 12 ani și 7 luni de închisoare.
Ovidiu Tender a fost condamnat definitiv, în iunie 2015, la 12 ani şi şapte luni închisoare în dosarul RAFO-CAROM, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni în dosarul RAFO-Carom, respectiv înşelăciune, instigare la abuz în serviciu, constituirea şi apartenenţa la un grup de crimă organizată, spălare de bani.
El a executat efectiv doar patru ani şi jumătate, fiind eliberat condiţionat în noiembrie 2019.
Curtea de Apel Bucureşti i-a admis lui Tender o contestaţie la executare şi a constatat că infracţiunea de abuz în serviciu a fost dezincriminată, pentru partea care se referă la încălcarea legislaţiei secundare.
„Desfiinţează sentinţa contestată şi rejudecând în fond: constată dezincriminată infracţiunea de abuz în serviciu şi implicit infracţiunea de instigare la abuz în serviciu, pentru care contestatorul Tender Ovidiu a fost condamnat (...) Constată executată pedeapsa principală de 6 ani şi 9 luni închisoare aplicată contestatorului pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu", se arată în decizia instanţei.
În urma acestei decizii, a fost ridicat sechestrul pus pe averea lui Tender, până la concurenţa sumei de 162 milioane lei.
În hotărârea instanței se mai arată că încetează executarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale până la concurenţa sumei de 162.993.336 lei, la care se adaugă majorările şi penalităţile aferente (...) şi drept consecinţă:
- ridică măsurile asigurătorii instituite până la concurenţa sumei de 162.993.336 lei, asupra bunurilor contestatorului;
- încetează actele de executare silită cu privire la bunurile care, prin efectul confiscării speciale, nu au trecut în patrimoniul statului, la data prezentei decizii penale.
- încetează toate interdicţiile, incapacităţile şi decăderile ce rezultă din condamnarea contestatorului Tender Ovidiu, cu privire la infracţiunea de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, pentru care s-a constatat dezincriminarea
În legătură cu cererea lui Tender de anulare a condamnării şi pentru celelalte infracţiuni reţinute în seama sa, respectiv constituire de grup infracţional organizat, spălare de bani şi înşelăciune, dosarul a fost trimis spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, instanţă care a respins inţial toate cererile omului de afaceri.
Pentru ce a fost condamnat Ovidiu Tender
Ovidiu Tender a fost trimis în judecată în dosarul RAFO-Carom în 2006, alături de Marian Iancu, Cicilia Dumitrescu, Marin Badea, Toader Găureanu şi Bogdan Sălăjan.
Potrivit DIICOT, în perioada 2002-2004, Ovidiu Tender, Marian Alexandru, Cicilia Dumitrescu şi Marin Badea, în calitate de asociaţi, administratori de fapt, respectiv de drept şi directori sau angajaţi ai SC Tender SA Timişoara, SC VGB OIL SRL Bucureşti, SC VGB Impex SRL Bucureşti şi SC Carom SA, s-au asociat pentru a desfăşura o intensă activitate infracţională în urma căreia SC Carom SA a suferit un prejudiciu de aproximativ 1.434 miliarde lei vechi.
Rechizitoriul în acest dosar a fost întocmit de fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, care a fost condamnată ulterior la patru ani de închisoare, după ce a încercat să-i determine pe subordonaţii săi să ceară în instanţă o pedeapsă cu suspendare pentru Ovidiu Tender.