În Franța începe procesul atentatelor islamiste care au lovit revista de satiră Charlie Hebdo și un supermarket kosher. Familiile victimelor așteaptă răspunsuri și consolare.
În locuința Marysei Wolinski, soțul ei Georges este încă omniprezent. Pe pereți și pe rafturile bibliotecii sunt fotografii cu cei doi. Și peste tot sunt încă bilețele lăsate de el.
"Noapte bună, iubita mea" și "Te iubesc, Maryse, te iubesc doar pe tine" se poate citi pe ele. Au trecut cinci ani de când teroriștii islamiști l-au împușcat cu sânge rece pe Georges în atentatul de la revista de satiră Charlie Hebdo.
"Îmi lipsește atât de mult"
"Viața mea a fost dată total peste cap", spune Maryse în dialog cu Deutsche Welle: "Îmi lipsește atât de mult – el și privirea lui, care m-a însoțit timp de 47 de ani.
M-am îmbolnăvit de cancer după ce l-am pierdut. Am coșmaruri. În unele visez că sunt soțul meu și îmi trăiesc ultimele clipe, cu Kalașnikovul îndreptat spre mine."
17 persoane au fost ucise în ianuarie 2015 de teroriștii islamiști. Chérif și Saïd Kouachi au deschis întâi focul în redacția Charlie Hebdo, apoi au fugit. Complicele Amedy Coulibaly a luat în supermarketul Hypercacher 19 oameni ostatici.
Poliția i-a ucis pe toți cei trei atentatori. În fața instanței se află acum 14 presupuși complici, care i-ar fi ajutat logistic pe teroriști, furnizându-le mașini și arme.
Acuzații riscă pedepse cu închisoarea între zece ani și pe viață. Audierile vor dura până pe 10 noiembrie. Este unul din puținele procese din istoria Franței care va fi înregistrat video.
Ce a fost în capul criminalilor?
Maryse Wolinski este una din persoanele acuzatoare. Ea speră să primească măcar niște răspunsuri la întrebările ei.
"Este important pentru mine să înțeleg, pe cât se poate, ce era în mintea atentatorului Chérif Kouachi", explică ea.
"Este ca și cum soțul meu mi-ar transmite astfel informații suplimentare în ultimele sale momente."
Revista de satiră Charlie Hebdo a devenit atunci țintă a teroriștilor islamiști după ce a publicat de mai multe ori caricaturi ale profetului Mahommed.
Atacurile au fost și o lovitură dată libertății presei și milioane de oameni au ieșit ulterior în stradă la Paris pentru a-și arăta solidaritatea cu Charlie Hebdo și victimele atentatelor. Propoziția "Je suis Charlie" (Eu sunt Charlie) a devenit un slogan global.
"Cultura satirei se pierde"
Libertatea presei este de atunci sub presiune în Franța – și pentru că politica populistă are tot mai mult succes, iar oamenii își pierd încrederea în mass-media tradiționale.
O confirmă și un sondaj al institutului Kantar, realizat pentru ziarul La Croix. Potrivit acestuia, 41% dintre francezi nu ar mai fi interesați de oferta presei tradiționale.
Charlie Hebdo publică în continuare, dar adresa este secretă și redacția beneficiază permanent de protecția poliției. Revista primește în continuare regulat amenințări cu moartea.
Redactorul-șef Gérard Biard se plânge în dialog cu DW că Internetul ar fi pus și mai tare sub presiune pe libertatea presei.
"De îndată ce postezi un comentariu critic pe rețelele sociale, oamenii se simt lezați", a remarcat el. "Ne insultă și ne amenință. Dar satira și caricaturile nu ar trebui să deranjeze. Ar trebui să stimuleze gândirea liberă. Această cultură a satirei se pierde tot mai mult."
Din cei 30 de membri ai redacției Charlie Hebdo, cam jumătate sunt nou-veniți. Unii jurnaliști și desenatori au părăsit revista după atentate – de exemplu Zineb El Rhazoui. La momentul atentatului, ea nu se afla în redacție, la fel ca și redactorul-șef Biard.
Zineb El Rhazoui lucrează în continuare ca jurnalistă și spune despre ea că ar fi o "apologistă a laicității". Dar tabăra ei ar pierde tot mai mult teren în această luptă. Și Rhazoui beneficiază permanent de protecția poliției.
"Am crezut atunci că mai rău de atât nu se poate", își amintește ea. "Dar nu a fost așa. După ianuarie 2015 au venit alte atentate groaznice - de la sala de concerte Bataclan din noiembrie 2015 sau atacul terorist de la 14 iulie 2016, ziua națională a Franței, de la Nisa. Tot timpul atentatorii strigă 'Allah Akhbar', iar islamiștii radicali își promovează fără rușine viziunea extremistă despre lume."
Procesul unei ideologii?
Procesul acesta are o semnificație simbolică: "Sper că la judecată să fie adusă acum chiar această ideologie, care a devenit între timp mult prea bine ancorată. Islamiștii se folosesc de libertatea de exprimare pentru a-și răspândi ideile care limitează libertatea oamenilor. Poate că acest proces ne va aduce nouă, familiilor victimelor și supraviețuitorilor, măcar puțină alinare".
Avocata Marie Dosé recunoaște și ea importanța procesului. Ea îl apără pe unul din acuzați, care ar fi furnizat arme atentatorilor și care riscă acum 20 de ani de închisoare.
"Prin acest proces, victimele își vor putea exprima durerea, iar țara noastră va avea ocazia să treacă peste această parte groaznică a istoriei ei", spune ea pentru DW.
"Totuși, nu trebuie să ne transformăm în inamici – sau credeți că atentatorii au povestit cuiva despre planurile lor? Cei acuzați acum nu știau ce urmează să facă teroriștii. Ei sunt aproape terminați de gravitatea acuzațiilor care li se aduc. Este ca și cum ei ar fi fost atentatorii și nu frații Kouachi sau Coulibaly."
Pentru Maryse Wolinski, procesul este un alt pas mic în vederea revenirii la normalitate. La fel ca cele trei cărți despre atentatul de la Charlie Hebdo pe care le-a publicat deja. Ultima are titlul "În pericol de moarte" și povestește despre ultimii cinci ani, despre suferința ei, despre efortul de a înțelege mai bine cum s-a putut ajunge la acel atentat.
Ea publică în continuare caricaturi anterior nepublicate ale soțului ei. Astfel, o parte din el rămâne – chiar dacă prezența lui îi va lipsi pentru totdeauna.
Lisa Louis