Un număr uriaş de oameni stau ore întregi la coadă pentru a-i aduce un omagiu reginei Elisabeta a II-a, însă imaginea unei comunităţi naţionale unite în durere şi definite de preţuirea sa pentru monarh şi monarhie prezentată de posturile de televiziune este una simplistă, scrie Stephen Reicher, expert în comportamentul colectiv, în The Guardian.
Reicher face parte dintr-o echipă de psihologi sociali care studiază comportamentul mulţimilor la diverse evenimente din Edinburgh şi Londra. “Ne interesează de ce se adună oamenii, cum trăiesc aceste adunări şi consecinţele, atât pentru individ, cât şi pentru societate, ale prezenţei lor”, scrie Reicher.
Şi primul lucru pe care l-au aflat în urma cercetărilor lor este acela că motivaţia nu este una universală. Participanţii au motive diferite, nefiind întotdeauna vorba de loialitate faţă de monarhie.
Cei care se identifică puternic ca fiind britanici şi văd în regină întruchiparea acestei calităţi se simt obligaţi să participe, ca o afirmare a ceea ce sunt. Pentru ei, moartea monarhului este trăită ca o pierdere personală, continuă expertul.
Alţii cunosc o intensitate mai scăzută a emoţiei, dar participă totuşi în semn de respect faţă de serviciul pe care consideră că regina l-a adus ţării.
Sunt apoi aceia pentru care “familia regală reprezintă pânza pe care îşi proiectează aspecte ale propriilor vieţi, fie ele rupturi sau tensiuni dureroase ori momente de bucurie şi de celebrare. Ce se întâmplă în vieţile familiei regale evocă evenimente din vieţile lor”.
Mai sunt şi oamenii a căror prezenţă la procesiune nu are nimic de-a face cu regina, ci vor doar să participe la un eveniment de o asemenea importanţă. “Vor să poată spune ‘Am fost acolo. Sunt parte din istorie’”, potrivit lui Reicher.
Însă faptul că mass-media include toate aceste voci diverse sub umbrela “respectului universal” şi că „ei” devine „noi”, comunitatea naţională, unită în devotamentul său pentru monarhie, „înseamnă că anumite lucruri (cum ar fi contestarea transferului ereditar al puterii şi al averii) nu pot fi exprimate, nu doar din cauza represiunii directe (precum arestarea celor care exprimă idei republicare), ci şi prin autocenzură”, de teama unor reacţii negative, ajungându-se la ceea ce se numeşte „spirala tăcerii”, atrage atenţia Reicher.
“Participarea mulţimii, indiferent de motivaţia reală, ne este prezentată ca un act colectiv de susţinere pentru monarh ca şef al statului şi al Commonwealth-ului, fără să lase loc pentru republicanism sau anticolonialims”, încheie Reicher.
C.S.