Moșteanu și-a publicat diploma de la Bioterra, după ce într-un CV scrisese că a absolvit altă universitate privată. Acum se declară jenat de "greșeală"

Moșteanu și-a publicat diploma de la Bioterra, după ce într-un CV scrisese că a absolvit altă universitate privată. Acum se declară jenat de "greșeală"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu (USR), și-a publicat joi, pe Facebook, diploma de licență obținută la Universitatea Bioterra, după ce în trecut, într-un CV postat pe site-ul companiei TAROM, figura că ar fi absolvit Universitatea Athenaeum din București, ceea ce acum recunoaşte jenat că era o minciună.

„Pentru a clarifica discuțiile apărute în spațiul public despre studiile mele, pun aici diploma mea de licență pentru a lămuri lucrurile. Nu mă ascund, am muncit pentru fiecare etapă din viața mea și în privat, și în politică. Nu mi-a dat nimeni vreun loc călduț și nu am datorii politice. Cariera mea a fost construită prin muncă”, a scris Moșteanu, pe Facebook.

Ministrul a explicat parcursul său universitar: „Am intrat pe locul 45 la Automatică în 1992. În anul 2 m-am apucat de muncă pentru a mă întreține, nu am mai terminat. Am început o nouă facultate, dar nu a fost atunci o prioritate să dau licența. Am finalizat facultatea în 2015, obținând diploma la Bioterra, Facultatea de Inginerie și Management Agroturistic, Profil – inginerie economică, Specialitatea – inginerie managerială”.

Moșteanu a menționat că a lucrat 20 de ani în companii românești și multinaționale, a avut propria afacere și a continuat să se perfecționeze, inclusiv prin masterul PPE (Philosophy, Politics and Economics) la Facultatea de Filosofie a Universității București, deși lucrarea de disertație a fost amânată, deci nu are o diplomă de master.

Referitor la greșeala din CV-ul postat la TAROM, ministrul a spus: „Într-un CV făcut în 2016, pe un model preluat de pe internet, a rămas o greșeală care recunosc că mă jenează. Nu am dat prea multă atenție atunci acestor detalii. Pentru asta îmi cer scuze”.

Libertatea a relatat că, în CV-ul respectiv, Moșteanu trecuse Universitatea Athenaeum ca instituție absolvită între 1996-2000, precizând că a urmat Management. Universitatea Athenaeum a negat că Moșteanu ar fi fost vreodată student acolo.

Diploma postată de ministru confirmă absolvirea specializării „inginerie managerială” la Bioterra, cu o durată a studiilor de cinci ani. Universitatea Bioterra a precizat pentru Digi24 că Moșteanu a urmat cursurile facultății între 1995 și 1999, realizând anii III și IV în același an, între 1997 și 1998.

Potrivit Libertatea, la angajarea sa în decembrie 2015 ca consilier al ministrului Transporturilor și membru în Consiliul de Administrație al unor companii de stat, era necesar să deții o diplomă universitară. Ministrul susține că la acel moment a prezentat o adeverință de absolvire.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇