IGPR spune că polițiștii au circa 3.000 de device-uri pentru verificarea certificatelor Covid și mai primesc vreo 8.000. În România sunt aproape 50.000 de localuri de verificat

IGPR spune că polițiștii au circa 3.000 de device-uri pentru verificarea certificatelor Covid și mai primesc vreo 8.000. În România sunt aproape 50.000 de localuri de verificat

Poliția Română anunță că polițiștii au la dispoziție în acest moment circa 3.000 de device-uri cu care pot verifica certificatele verzi ale clienților din HORECA și că mai distribuie vreo 8.000, în condițiile în care în toată țara sunt aproape 50.000 de localuri care ar trebui controlate.

Reacția vine după ce Sindicatul Polițiștilor Europol a semnalat faptul că polițiștii nu pot verifica respectarea restricțiilor impuse de Guvern din cauza pandemiei, pentru că nu au dispozitivele necesare.

În replică, Poliția Română a transmis vineri un comunicat în care prezintă cifrele oficiale.

”La nivelul Poliției Române, s-a realizat o analiză, din care a reieșit că, la acest moment, există 3.174 de astfel de device-uri, pe care se pot face verificările necesare, conform noilor reglementări legale în vigoare.

De asemenea, din această analiză, a reieșit faptul că necesarul, suplimentar față de stocul existent, este de 8.333 de astfel de aparate. În acest sens, s-au demarat deja procedurile de dotare a polițiștilor cu aceste device-uri, astfel încât aceștia să pună în executare măsurile legale incidente”, se arată în comunicatul postat pe site-ul IGPR.

Ziarul Financiar publica anul trecut un articol în care arăta că ”România are în prezent 46.000 de localuri, fie ele restaurante, cafenele, baruri sau alte unităţi de profil”.

”Din total, puţin mai mult de jumătate sunt restaurante, iar restul sunt unităţi pe celelalte formate, arată un studiu al platformei Restograf. Acest studiu face pentru prima dată o radiografie completă a pieţei nu pe formate, ci şi pe poziţionare geografică. Mai exact, datele arată că în prezent sunt peste 6.000 de localuri doar în Bucureşti, adică 13% din total”, preciza atunci Ziarul Financiar.

C.B.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇