Zilele ce urmează vor rămâne în istorie. Pandemia nu ține cont de calendare, nici de sărbători, iar cel mai de preț dar pe care îl putem oferi iarna aceasta celor dragi este chiar viitorul.
Când a izbucnit al doilea val, lumea era, totuși, optimistă: ce fusese mai rău sigur rămăsese în urmă. Dar iarna ce a urmat a fost îngrozitoare. Se murea într-un ritm căruia fabricanții de coșciuge nu i-au putut face față.
Oamenii erau deja obosiți de constrângeri și restricții. Se vorbea despre noul vaccin, trebuia să fie bine, o s-o fentăm, acum, și-au spus, putem chiar fura startul, și-au spus, n-o să vină aici, o să fie în altă parte, și-au spus. Așa că au ieșit să petreacă sărbătorile de iarnă, să se strângă la mese de Crăciun și petreceri de Revelion, ca de fiecare dată, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Noul an avea să înceapă cu un al treilea val. A fost mai domol, nu s-a mai extins ca primele două și parcă nici severitatea patologică n-a mai fost aceeași. Dar ar fi putut fi evitat. Mai ales că primul vaccin nu a avut chiar succesul scontat.
Treptat, oamenii s-au obișnuit să trăiască împreună cu viroza. De fapt, nu, nu s-au obișnuit, ci au învățat. Decenii la rând după 1918, acel virus al marii gripe zise și spaniolă a circulat și a mai răbufnit, pe ici, pe colo.
Anul 2019 a fost unul prost, dar tot a fost mai bun decât 1917
Pe noi nu ne-a prins pandemia, ca pe bunicii sau străbunicii noștri, la capătul unui epuizant război mondial. Nu avem aceleași motive să ieșim în stradă și să ne bucurăm că nu se mai trage pe câmpurile de luptă, nu ne mai bombardează inamicul și ne vin băieții acasă.
Anul 2019 a fost unul prost, așa-i, dar tot a fost mai bun decât 1917, ne putem imagina asta. Putem în schimb înțelege că, oricât de mult ne-ar fi durut 2019 și alți ani prin care am trecut recent, 2020 a fost pentru generația noastră cel mai cumplit.
Și nu avem habar ce ne mai așteaptă după 1 ianuarie. În fond, o pandemie nu știe să citească un calendar gregorian, nu înțelege „noaptea dintre ani”, ceasul care bate ora 12, sticlele de șampanie, cântecul Auld Lang Syne, petarde sau artificii.
Suntem încă în plin necunoscut și e trist că nici în această supremă provocare a timpului nostru nu am reușit să fim solidari, să ne fim alături, să ținem piept împreună și, mai ales, să avem cu respect grijă unii față de ceilalți.
Nu ne-a obosit nimic într-atât, în vremea din urmă, încât să nu fim capabili de un efort de rațiune și bunătate colectivă. Peste o sută de ani, cineva, asemeni istoricului Michael Bresalier, de la Universitatea Swansea, din care am conspectat referințele la pandemia de acum un veac, ne va analiza comportamentul în vremea lui SARS-CoV-2.
Va încerca să-și explice în ce măsură și cât de grav vom fi deturnat cursul umanității prin comportamentul nostru în anul de grație 2020 și în lunile ce i-au urmat.
Ne vom face, oare, vinovați în fața nepoților noștri? Ne vor acuza de ignoranță? Ne vor judeca superficialitatea cu care am negat înțelegerea celor avizați și opiniile specialiștilor? Ne vor imputa că ne-am lăsat atrași în capcana ipotezelor și speculațiilor negaționiste și conspiraționiste? Despre care dintre liderii aleși sau informali ai prezentului nostru se va vorbi, peste un veac, în termeni de curaj, determinare și viziune? Vom fi dați exemplu, ca o lecție de istorie?
Sărbătorile nu vor fi lipsite de magie
Sărbătorile din acest an (atenție, clișeu) vor fi diferite. Dar nu lipsite de magie. Sărbătorile de iarnă, că le spunem Crăciun și Anul Nou, Hanukkah, solistițiu de iarnă, Kwanzaa, saturnalii sau pur și simplu cina în familie, s-au schimbat de-a lungul timpului, s-au adaptat și reinventat iar și iar, dar au știut să-și farmece contemporanii.
Au fost vremuri când, bucuroși că ziua începe iarăși să crească, oamenii ignorau cu bună știință și cu voie de la comenduire toate normele ordinii sociale. Se așezau la aceeași masă bogați cu săraci, împărțeau aceeași hrană stăpâni și sclavi, „se-mbătau cot la cot părinți, copii, bătrâni, tineri, albi, negri, galbeni”, cum pune Stephen Nissenbaum într-un fel de biografie a Crăciunului.
Așadar, au fost vremuri când oamenii ieșeau să se destrăbăleze în cinstea și spiritul sărbătorilor. Au fost și altele în care se băteau strașnic pe unde apucau. Nu e de mirare că, în America pe atunci recent colonizată, așezările de puritani interziseseră sărbătorirea Nașterii Domnului.
Unele popoare au inventat sărbători noi pentru a degaja spre alte ocazii bețiile prea crunte și a profita de tihna căminului. Au adus bradul lângă focul din sobă sau șemineu, l-au împodobit și au început să-i cânte colinde, de adorare divină sau, pur și simplu, de bucuria iernii.
Undeva spre zilele noastre, oamenii au început să petreacă mai mult timp gonind după daruri și pregătiri decât cu cei dragi. Virusul corona pare să fi venit cu un cadou pe care e foarte posibil să nu îl remarcăm din prima: nu știu dacă ne oprim din goană dar, cel puțin, încetinim!
Fără petreceri de firmă, fără îmbulzeala din târgurile de Crăciun, fără malluri aglomerate, cozi la casele de marcat și brațe pline de plase, fără aceleași șlagăre de sezon cântate în buclă, fără mese tradiționale la pensiuni, fără a doua zi pe pârtiile de schi, fără blocaje în trafic.
Am fost puși în situația de a reinventa darurile și a redescoperi bucuria de a fi împreună. Vorba unui banc: „Am rămas în pană de curent și s-a terminat și bateria telefonului; după o vreme a trebuit să mă uit la oamenii din casa în care trăiesc și am început să ne vorbim - adevărul e că sunt destul de simpatici!”.
Nimic din ceea ce e născut să reziste testului timpului nu se va sfârși pentru că o dată a trebuit să ținem cont de niște condiții speciale. Spiritul sărbătorilor de iarnă sau credința fiecăruia e în noi. Stă în puterea și discernământul nostru să ne oferim, nouă și celor care depind de noi, șansa de a ne bucura iarăși, împreună, în vremuri normale.
Sărbători magice și fericite, oameni buni, în pace și cu sănătate!
Autor: Cristian Ștefănescu