Florida, unul dintre cele mai afectate state americane de COVID-19, este amenințat și de un uragan puternic

Florida, unul dintre cele mai afectate state americane de COVID-19, este amenințat și de un uragan puternic
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Uraganul Isaias a ajuns vineri în arhipelagul Bahamas, unde urmează să crească în intensitate înainte de a atinge, sâmbătă, coastele Floridei, statul american care se numără printre cele mai afectate de recrudescenţa pandemiei de COVID-19 în această ţară.

Isaias a trecut în noaptea de joi spre vineri de la statutul de furtună tropicală la cel de uragan de categorie 1 (din 5), cu vânturi care ating viteze de până la 130 de kilometri pe oră, potrivit celui mai recent bilanţ publicat de Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, informează AFP.

El ar trebui "să se intensifice vineri seară şi sâmbătă dimineaţă" şi "să rămână în categoria uraganelor în următoarele două zile", au precizat specialiştii de la NHC.

ADVERTISING

Vânturile sale au început vineri să bată pe coastele din Bahamas, o ţară devastată în septembrie 2019 de uraganul de categoria 5 Dorian, care a provocat cel puţin 70 de decese, sute de dispăruţi şi pagube materiale de miliarde de dolari.

Isaias s-a deplasat în noaptea de vineri spre sâmbătă spre centrul arhipelagului Bahamas, înainte de a atinge sâmbătă şi duminică regiunile de coastă ale peninsulei Florida, în mai multe zone pentru care a fost emisă "o stare de vigilenţă pentru uragan".

Uraganul "ar putea să aducă ploi puternice în sudul şi estul Floridei", care ar putea să cauzeze în anumite locuri "creşteri bruşte ale nivelului apelor" şi "inundaţii în oraşe", a prevenit Agenţia pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă din Florida.

ADVERTISING

Pe durata trecerii sale prin Republica Dominicană, unde 14 dintre cele 32 de provincii naţionale au fost plasate sub cod roşu, Isaias a făcut o victimă şi a provocat viituri.

Vineri, Isaias a cauzat numeroase pagube materiale şi în teritoriul american Puerto Rico.

Scenariu catastrofă

Dorind să se pregătească pentru ce este mai rău, guvernatorul din Florida, Ron DeSantis, a îndemnat populaţia să rămână în alertă şi să stocheze provizii pentru "cel puţin şapte zile".

Politicianul republican a decretat vineri stare de urgenţă pentru districtele de pe coasta estică a statului, din Miami-Dade până în Nassau.

ADVERTISING

NASA a anunţat că urmăreşte cu atenţie deplasarea uraganului, care ar putea să determine amânarea revenirii pe Terra, după o misiune de două luni la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), a capsulei cu echipaj uman a companiei SpaceX, ce ar urma să amerizeze duminică după-amiază în apele din largul Floridei.

Sosirea unui uragan în contextul în care Florida a devenit un epicentru al pandemiei de COVID-19 în Statele Unite este un scenariu-catastrofă pentru acest stat american, ale cărui spitale sunt deja aglomerate.

"COVID e grav. Un uragan e grav. Dacă le combini, rezultatul e mai rău decât suma celor două. Ar avea un efect multiplicator, nu cumulativ", spunea în aprilie Bryan Koon, fostul director al serviciilor de gestionare a situaţiilor de urgenţă din acest stat american.

Preşedintele Donald Trump s-a deplasat vineri în Florida, care a înregistrat un număr record de morţi din cauza noului coronavirus în 24 de ore, pentru a patra zi consecutivă.

Florida a anunţat vineri 257 de decese într-o singură zi, o cifră care a depăşit bilanţurile din zilele precedente (253 de morţi joi, 216 miercuri şi 186 marţi).

Acest stat american are deja peste 470.000 de cazuri confirmate de la începutul pandemiei, depăşind statul New York, care a fost multă vreme epicentrul epidemiei americane, în primăvara acestui an.

În pofida acestor aspecte, Florida a început să îşi închidă centrele de depistare pentru COVID-19, adeseori amenajate în corturi, ca măsură de precauţie înainte de sosirea uraganului Isaias.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇