Parlamentul german a respins vineri un proiect de lege cu măsuri împotriva migranților ilegali impulsionat de liderul opoziției conservatoare, Friedrich Merz, care miercuri a primit sprijinul extremei drepte în adoptarea unei moțiuni fără valoare de lege pe același subiect, provocând un șoc politic în Germania.
Friedrich Merz (foto), considerat favorit să-i ia locul în postul de cancelar federal social-democratului Olaf Scholz după alegerile legislative anticipate din 23 februarie, a declarat că impunerea unor măsuri anti-migrație a devenit necesară după numeroasele delicte și atacuri mortale în spațiul public comise de migranți veniți din Orientul Mijlociu și Africa, relatează Reuters, AFP și EFE.
Liderul conservator a propus astfel un set de măsuri ce vizează sporirea controalelor și securității la frontiere, reținerea migranților ilegali în centre create la graniță, restrângerea dreptului de azil, inclusiv prin limitarea dreptului de reunificare familială, și intensificarea expulzării migranților care nu au primit azil în Germania, astfel de expulzări fiind până în prezent rareori puse în practică.
Friedrich Merz a obținut miercuri în Bundestag (camera inferioară a parlamentului german) un vot favorabil asupra unei moțiuni cu propuneri anti-migrație, dar fără valoare legislativă obligatorie.
Pe lângă formațiunea sa Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și aripa bavareză a acesteia, Uniunea Creștin-Socială (CSU), textul acelei moțiunii a mai fost susținut de formațiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), dar și de Partidul Liber-Democrat (FDP), care a făcut parte din coaliția de guvernare tripartită a cancelarului Scholz înainte de a fi exclus de acesta din guvern, excludere ce a provocat criza politică în urma căreia au fost convocate alegerile anticipate.
Totuși, o a doua moțiune, prezentată tot de conservatori și care cuprindea un plan cu măsuri concrete anti-migrație și de creștere în acest sens a prerogativelor instituțiilor de ordine publică a fost respinsă în aceeași zi, la fel și un proiect de lege similar supus votului Bundestagului vineri după-amiază, vot pe care politicienii ostili acestui text au încercat să-l împiedice. Proiectul de lege al conservatorilor a fost în final respins la mică diferență, cu 350 de voturi contra și 338 pentru.
Social-democrații cancelarului Olaf Scholz și aliații acestuia din guvern, Verzii șefei diplomației Annalena Baerbock, au avertizat că inițiativa lui Friedrich Merz de a închide de facto granițele Germaniei în fața migranților contravine regulilor și valorilor europene.
În timp ce Baerbock a subliniat că a primit numeroase mesaje de îngrijorare din UE, cancelarul Scholz a avertizat că adoptarea măsurilor preconizate de Merz ar face ca Germania să fie comparată cu Ungaria lui Viktor Orban.
Acesta din urmă a salutat votul de miercuri din Bundestag ce a propus inclusiv respingerea migranților de la granițe, lucru pe care l-a făcut Ungaria și a fost sancționată pentru aceasta de Comisia Europeană cu tăierea fondurilor europene și de Curtea de Justiție a UE (CJUE) cu o amendă de 200 de milioane de euro.