Diplomația britanică își cere scuze că nu a angajat homosexuali până în 1991

Diplomația britanică își cere scuze că nu a angajat homosexuali până în 1991
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Diplomaţia britanică a prezentat scuze publice luni pentru că a interzis recrutarea de persoane homosexuale până în 1991, o abordare „greşită” care a privat Regatul Unit de unele „dintre cele mai mari talente” ale sale.

La 30 de ani după ridicarea acestei interdicţii, în iulie 1991, Philip Barton, subsecretar de stat permanent în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi şeful Serviciului Diplomatic, a prezentat scuze, relatează AFP.

"Vreau să prezint scuze publice pentru această interdicţie şi pentru impactul pe care ea l-a avut asupra personalului nostru LGBT şi apropiaţilor săi, aici, în Marea Britanie, şi în străinătate", a spus Philip Barton într-un mesaj către angajaţii corpului diplomatic.

ADVERTISING

Persoanele LGBT, mai vulnerabile la șantaj

Relaţiile între persoane de acelaşi sex au fost dezincriminate în 1967 în Marea Britanie. Însă interdicţia de a recruta persoane LGBT a fost luată de teama că ele sunt mai vulnerabile la şantaj decât heterosexualii.

Această temere a fost alimentată de mai multe scandaluri de spionaj, precum cel care l-a vizat pe John Vassall, un angajat gay al Ambasadei Marii Britanii la Moscova căruia i s-a întins o capcană de către sovietici.

Aceştia l-au şantajat şi l-au constrâns să transmită secrete către KGB. Arestat în 1962, el a fost condamnat la 18 ani de închisoare.

ADVERTISING

"Interdicţia a fost introdusă deoarece exista percepţia că persoanele LGBT sunt mai expuse la şantaj decât heterosexualii şi, prin urmare, ele reprezintă un risc pentru securitate", a declarat Barton.

"Din cauza acestei viziuni greşite, au fost întrerupte, scurtate sau oprite cariere înainte chiar de a fi putut începe. Iar serviciul diplomatic a fost privat, fără niciun dubiu, de unele dintre cele mai mari talente din Regatul Unit", şi-a exprimat el regretul.

Ministrul de Externe, Dominic Raab, şi-a exprimat "recunoştinţa" pentru "diplomaţii LGBT britanici, foşti şi actuali, care reprezintă atât de strălucit ţara noastră şi promovează valorile noastre în lume".

ADVERTISING

Aceste scuze publice survin cu o zi înaintea unei conferinţe a Coaliţiei Interguvernamentale pentru Egalitatea de Drepturi (ERC), co-organizată de Regatul Unit marţi şi miercuri.

În februarie, şeful serviciilor secrete britanice, Richard Moore, a prezentat de asemenea scuze publice pentru tratamentul discriminatoriu aplicat persoanelor homosexuale, care au fost de asemenea excluse din MI6 până în 1991.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇