Dezvăluiri în Bulgaria după arestarea unui magnat: Cum s-a încercat grațierea unui bulgar care a făcut evaziune de 2 milioane de euro în România și a fugit 4 ani de Poliție

Dezvăluiri în Bulgaria după arestarea unui magnat: Cum s-a încercat grațierea unui bulgar care a făcut evaziune de 2 milioane de euro în România și a fugit 4 ani de Poliție
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un om de afaceri bulgar, condamnat la 6 ani de închisoare în România pentru evaziune fiscală, le-a cerut magnatului Plamen Bobokov și lui Plamen Uzunov, consilier al președintelui bulgar Rumen Radev, să intervină pe lângă acesta pentru a-l grația.

Convorbirile au avut loc anul acesta, în aprilie și în mai, iar deținutul în cauză este Petar Zdravkov Nenov, în vârstă de 52 de ani, care acum își execută sentința primită în România într-o închisoare din Sofia. Este anchetat acum și modul în care deținutul a avut acces la un telefon mobil după gratii, lucru interzis de legislația bulgară, scrie MBS News.

ADVERTISING

Convorbirile au ieșit la iveală după ce procurorul general al Bulgariei a publicat mesaje dintre Bobokov și Uzunov. Bobokov este anchetat în legătură cu o presupusă implicare a sa într-un grup infracțional organizat ce activa în domeniul deșeurilor periculoase.

Trei telefoane mobile ale patronului Prista Oil au fost confiscate și procuratura face zilnic publice mesaje. Aceste conversații cu oficialul Administrației Prezidențiale au dat prilejul să fie disjuns un nou dosar, pentru trafic de influență.

De când au început să fie publicate convorbirile, consilierul prezidențial Plamen Uzunov a intrat în concediu.

ADVERTISING

Nenov, DNA și evaziunea de 2 milioane de euro

Din analiza mesajelor lui Bobokov procurorii au observat că în date diferite din aprilie și mai el i-a scris unei persoane pe care o avea salvată în telefon ”Pepi-Ro”, precum și lui Uzunov.

În mesaje se făcea referire la Comisia Prezidențială de grațieri.

Pepi-Ro este Petar Zdravkov Nenov, un om de afaceri bulgar care a locuit în România mai mulți ani. El a intrat în 2011 în vizorul DNA, care i-a întocmit dosar pentru fapte comise între 2003 și 2004. Evaziunea descoperită a prejudiciat bugetul de stat al României cu peste 2 milioane de euro.

Nenov înființase la București, în 2009, și un ONG pe care l-a numit Agenția Nationala pentru Prevenirea Infracțiunilor. Prin acest ONG el a făcut mai multe donații către poliția din Svishtov, orașul său natal.

ADVERTISING

A fost condamnat definitiv în 2014, iar donațiile către poliția din Svishtov au fost făcute cu doar câteva zile înainte de sentință. Totuși, nu este clar cât din pedeapsă a executat, pentru la Sofia în închisoare a ajuns abia în 2018, fiind arestat în baza unui mandat european de urmărire, emis tot în 2014 de un tribunal din România.

Lobby pentru grațiere

Pe 7 aprilie, Pepi-Ro i-a trimis lui Bobokov o fotografie a unei scrisori adresate președintelui bulgar de catre Uniunea Democrată a Bulgarilor din România în care se cerea grațierea lui Petar Nenov.

Pe 16 aprilie, Pepi-Ro îi trimite un nou mesaj lui Bobokov în care îi dă detalii despre condițiile de încarcerare de la București și detalii despre procesul în care a fost condamnat în România.

El povestește că a fost condamnat pe 30 septembrie 2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție la 6 ani de închisoare, că pe 8 octombrie ofițeri români ai serviciilor de informații l-ar fi dus la graniță la Ruse și că aceștia i-ar fi spus că sentința este ca el să nu mai facă afaceri în România. Câteva zile mai târziu, însă, pe numele său a fost emis un mandat european de arestare.

”Pe 14 noiembrie 2018, am fost fost reținut și dus în arest”, îi mai scrie Nenov lui Bobokov, după care, într-un mesaj separat, îi înșiră o listă de donații pe care le-a făcut pentru serviciul consular bulgar în București și pentru CDCOC (corespondentul bulgar al DIICOT). Aceste donații constau în ferestre, calculatoare și mașini.

Câteva ore mai târziu, Bobokov trimite mai departe mesajele către Uzunpv, iar acesta din urmă răspunde ”Ok. Salutări”.

Pe 28 aprilie, Nenov îl întreabă pe Bobokov dacă are vești. Acesta are o convorbire cu Uzunov după care îi răspunde lui Nenov: ”Ne vedem mâine în legătură cu întrebarea ta. Se va întâmpla, dar nu foarte repede”.

În mai, Nenov continuă să-i trimită lui Bobokov diverse documente din dosarul inculpării sale în România, pe care șeful Prista Oil le dă mai departe, către Uzunov.

La rândul său, consilierul prezidențial i-a trimis lui Bobokov un link către o dezbatere publică ce avea să aibă loc pe 15 mai și i-a dat indicații ca cineva să aducă subiectul în discuție, asigurând, totodată, că ”va avea grijă să fie discutat și susținut”.

Conversațiile continuă și din ele reiese că parte din motivul pentru care cererea de grațiere a lui Nenov nu a ajuns la comisia prezidențială a fost că acesta nu avea tradus din română dosarul de judecată.

Apoi, pe 28 mai, Plamen Bobokov a fost arestat sub acuzația de participare la un grup infracțional organizat în dosarul deșeurilor periculoase.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇