Cel puţin 20 de persoane au fost ucise şi sute au fost rănite într-un cutremur cu magnitudinea de 6,3 care a lovit nordul Afganistanului în noaptea de duminică spre luni.
Acest nou cutremur vine la două luni după alt seism soldat cu cel mai mare bilanţ de decese din istoria recentă a ţării (peste 2.200), relatează AFP.
Cutremurul, care s-a produs luni puţin înainte de ora locală 1:00 (duminică, 22.30, ora României) în Khulm, provincia Samangan, lângă oraşul Mazar-e-Sharif, a avut o adâncime de 28 km, potrivit Institutului American de Studii Geologice (USGS).
„Aproximativ 320 de compatrioţi au fost răniţi şi peste 20 au fost ucişi” în provinciile Samangan şi Balkh, a declarat Sharafat Zaman, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, precizând că este vorba de un bilanţ provizoriu.
La Mazar-i-Sharif, un mare oraş din nordul ţării, moscheea albastră, bijuterie din secolul al XV-lea cu mozaic strălucitor, a fost avariată: pietre s-au desprins din impunătorul edificiu, în special la nivelul minaretului.
E vorba despre una dintre puţinele atracţii turistice din ţară, a constatat un jurnalist AFP.
Ministerul Apărării a declarat că a degajat şi redeschis o şosea care fusese blocată de alunecări de teren şi că a salvat persoanele care rămăseseră blocate acolo în timpul nopţii.
Cutremurul a fost resimţit până în capitala Kabul, la sute de kilometri distanţă, potrivit jurnaliştilor AFP aflaţi la faţa locului.
Acest cutremur survine după cel de magnitudine 6 care a afectat la sfârşitul lunii august provinciile estice Kunar, Laghman şi Nangarhar. Acest cutremur, cel mai grav ca bilanţ din istoria recentă a Afganistanului, a ucis peste 2.200 de persoane, a rănit aproape 4.000 şi a distrus 7.000 de case, potrivit autorităţilor talibane.
Afganistanul este frecvent lovit de cutremure, în special în lanţul muntos Hindu Kush, lângă joncţiunea plăcilor tectonice eurasiatică şi indiană.
Din 1900, nord-estul acestei ţări a cunoscut 12 cutremure cu o magnitudine mai mare de 7, potrivit lui Brian Baptie, seismolog la British Geological Survey.
