Preşedintele american ales Donald Trump, condamnat penal la New York în primăvară pentru ascunderea unor plăţi făcute unui star de filme pentru adulţi, îşi va afla pedeapsa la 10 ianuarie, cu zece zile înaintea învestiturii sale, dar nu va merge la închisoare, a anunţat justiţia vineri.
Purtătorul de cuvânt al viitorului preşedinte a denunţat în acest context o „atingere” adusă imunităţii prezidenţiale, potrivit AFP.
Trump trebuie "să compară în faţa instanţei pentru pronunţarea sentinţei, ca urmare a condamnării sale, la 10 ianuarie 2025", a ordonat judecătorul tribunalului din Manhattan, Juan Merchan, într-un document judiciar datat vineri. El a precizat că nu "înclină pentru impunerea unei pedepse cu încarcerarea" lui Trump, în vârstă de 78 de ani.
- Premieră în SUA: Trump devine primul președinte american condamnat pentru o infracțiune, după ce a fost găsit vinovat de toate capetele de acuzare în procesul legat de vedeta porno
- Prima reacție a lui Stormy Daniels, după ce Trump a fost găsit vinovat
Condamnatul ar putea să se prezinte în persoană la tribunal, la Palatul de Justiţie din sudul Manhattan-ului, sau de la distanţă prin video, dar va trebui să-şi facă cunoscută "preferinţa" până duminică, a indicat magistratul.
Juan Merchan a precizat totuşi că o pedeapsă cu închisoarea fără suspendare - cu un posibil mandat de arestare - este posibilă din punct de vedere juridic prin condamnarea penală istorică din 30 mai.
În acea zi, după şase săptămâni de proces în plină campanie electorală, într-un climat electrizant, Donald Trump a fost primul fost preşedinte american (2017-2021) condamnat penal.
Juriul tribunalului din Manhattan, depinzând de justiţia locală a statului New York, l-a găsit vinovat de 34 de capete de acuzare pentru ascunderea unor plăţi către vedeta de filme porno, Stormy Daniels, efectuate chiar înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2016.
Donald Trump este acuzat pentru "falsificare contabilă agravată pentru ascunderea unui complot vizând să pervertească alegerile din 2016" pe care le-a câştigat împotriva democratei Hillary Clinton.
Potrivit justiţiei, cei 130.000 de dolari daţi lui Stormy Daniels, pe numele său real Stephanie Clifford, trebuiau să o facă să tacă cu privire la un scurt raport sexual întreţinut în 2006 pe când Donald Trump era deja căsătorit cu Melania, însărcinată pe atunci cu fiul lor. Trump neagă orice relaţie sexuală.
După luni de recurs şi victoria în alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, tabăra Trump nu a reuşit să obţină anularea acestui verdict istoric pe baza imunităţii prezidenţiale.
Această imunitate a fost extinsă la 1 iulie printr-o decizie a Curţii Supreme a SUA.
Aflat sub o enormă presiune politică, judecătorul Merchan a amânat în mai multe rânduri din 30 mai pronunţarea pedepsei.
Cazul Stormy Daniels este singurul dosar penal împotriva unui preşedinte dus până la capăt, un scenariu inedit în istoria americană, notează AFP.