Canicula din Canada a distrus în totalitate o localitate: Bietul nostru Lytton a dispărut (Foto & video)

Canicula din Canada a distrus în totalitate o localitate: Bietul nostru Lytton a dispărut (Foto & video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Căldura devastatoare din Canada a dus la distrugerea unei localități. Din cauza temperaturilor extrem de ridicate, în satul Lytton din Columbia Britanică a izbucnit miercuri seara un incendiu de vegetație.

Focul s-a extins rapid, iar acum, localitatea practic a dispărut, relatează The Guardian.

Temperaturile ridicate care au doborât recordurile naționale, la un moment dat ajungând la 49,6 grade C, au scăzut ușor miercuri, aşa că a crescut speranța oamenilor că ce a fost mai rău a trecut.

Dar seara, un incendiu a izbucnit în localitatea aflată la 153 km nord-est de Vancouver. Focul se mișca atât de repede încât oficialii nici măcar nu au avut timp să dea ordine de evacuare.

ADVERTISING

Locuitorii au văzut fumul gros și negru, au luat ce au putut de prin locuințe și au fugit. În câteva ore, majoritatea clădirilor fuseseră distruse de flăcări.

„Bietul nostru Lytton a dispărut”, a scris Edith Loring-Kuhanga, administrator la școala Stein Valley Nlakapamux, pe Facebook.

Ea povestește că și-a luat valiza, o pernă, laptopul și a fugit.

„Am luat mai mulți oameni în vehiculele noastre și am plecat. Este devastator. Suntem cu toții șocați! Membrii comunității noastre au pierdut totul”, a mai afirmat Edith Loring-Kuhanga.

Our poor little town of Lytton is gone. And the fire moved so quickly across the bridge and up the Lillooet Highway...

Publicată de Edith Loring Kuhanga pe Miercuri, 30 iunie 2021

Toate clădirile din sat au fost înghițite de flăcări foarte rapid.

ADVERTISING

"Am plans. Fiica mea a plâns”, a declarat Jean McKay, locuitor din Lytton. El spune că a împachetat rapid tot ce a putut din casă și a plecat.

”Nici nu știu de ce mi-am luat cheia de la casă. Atâta timp cât suntem împreună vom supraviețui”, a spus bărbatul.

Valul de căldură care a acoperit Columbia Britanică și care se îndreaptă acum spre est a produs în ultimele zile o serie de incendii.

ADVERTISING

Pompierii se confruntă cu mai mult de 26 de incendii în întreaga provincie și este greu ca ele să fie stinse, din cauza tempereturilor ridicate.

La începutul acestei săptămâni, elicopterele care încercau să stingă un incendiu au fost nevoite să se întoarcă la sol, deoarece motoarele lor s-au supraîncălzit.

Sute de decese

În Columbia Britanică au fost raportate cel puțin 486 de decese subite pe parcursul a cinci zile de caniculă. Medicii au spus că de obicei ar fi existat aproximativ 165 de decese subite într-un astfel de interval de timp, sugerând că peste 300 ar putea fi atribuite căldurii.

"Deși este prea devreme pentru a spune cu certitudine câte dintre aceste decese sunt legate de căldură, se crede că această creștere semnificativă a deceselor raportate este atribuită vremii extreme", a declarat medicul Lisa Lapointe.

„Gândurile noastre sunt îndreptate către cei care și-au pierdut persoane dragi”, a declarat prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau.

„Sunt ofițer de poliție de 15 ani și nu am văzut niciodată un număr atât de mare de decese subite într-o perioadă atât de scurtă de timp”, a adăugat sergentul Steve Addison.

Mulți dintre cei care au murit în această perioadă erau persoane în vârstă care trăiau singure și au fost găsite în locuințele lor, care nu erau bine ventilate.

Iar experții avertizează că valul ucigaş de căldură din SUA și Canada poate ajunge oriunde: Niciun loc de pe Pământ nu mai e sigur.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇