Atacurile asupra Rusiei distrug mitul "armatei invincibile"

Atacurile asupra Rusiei distrug mitul "armatei invincibile"

Recentele atacuri cu drone şi bombardarea unui oraş de graniţă din Rusia i-au forţat pe localnici să-şi părăsească locuinţele. Kremlinul a minimalizat raidurile, dar experţii cred că ele arată slăbiciunea lui Putin.

„Dimineaţă, devreme, am părăsit oraşul, care era bombardat. Am lăsat acolo tot ce avem. Suntem înspăimântaţi”, a declarat pentru DW o localnică din Şebekino.

Galina s-a numărat printre localnicii din Şebekino care s-au hotărât să părăsească oraşul din regiunea Belgorod, care a fost joi supus unui bombardament intens. Ostilităţile au continuat în oraş şi vineri, ceea ce a determinat aproximativ 2.500 de localnici să se refugieze în adăposturi provizorii, potrivit guvernatorului regiunii, Viaceslav Gladkov. Autorităţile locale au organizat evacuarea, dar unora dintre localnici li s-a părut prea riscantă şi dificilă fuga din oraş.

"Evacuarea a fost organizată precar, au fost mai degrabă vorbe", a declarat Svetlana, o altă localnică. "Nu am putut să intru în legătură cu numărul pentru situaţii de urgenţă. Era doar un robot care spunea să aştept, că numărul pe care l-am format nu este accesibil pentru moment. A trebuit să caut eu un om care să mă scoată din oraş", a povestit ea.

ADVERTISING

Şebekino, cu ai săi 40.000 de locuitori, se află la cinci kilometri de graniţa Rusiei cu Ucraina. Localnicii spun că oraşul a fost din când în când bombardat în ultimele luni, dar atacul recent care a debutat joi a fost de o intensitate fără precedent. Viaţa publică în oraşul golit pe jumătate a fost paralizată. Materiale video postate pe mediile de socializare de presa locală arată străzi învăluite în fum, clădiri distruse şi drumuri acoperite cu resturi de rachete. Potrivit autorităţilor locale, cel puţin 12 persoane au fost rănite şi două femei au fost ucise în ultimele 48 de ore.

Incursiunile pe teritoriul Rusiei devin obişnuinţă

Militanţi pro-ucraineni din Legiunea Libertatea Rusiei şi din Corpul Voluntarilor Ruşi au declarat că au pătruns în Şebekino joi, intenţionând să "elibereze întreaga Rusie, de la Belgorod la Vladivostok". Guvernul ucrainean a negat orice implicare alături de militanţi, în vreme ce un oficial al armatei ucrainene a recunoscut o "cooperare" cu ei.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Mai devreme în luna mai, aceste auto-proclamate grupări de "voluntari", formate, după cum declară, din ruşi care luptă de partea Ucrainei, au executat incursiuni de-a lungul liniei de front din regiunea Belgorod. Atacurile au fost în general percepute de observatori ca fiind un afront la adresa Kremlinului şi au stârnit îngrijorarea că teritoriile ruse din apropierea liniei frontului ar putea fi vulnerabile în faţa unor atacuri.

"Nu ştim cine ne va proteja"

Şi localnicii sunt îngrijoraţi. "Nu ştim cine ne va proteja, cine ne va ajuta", a declarat un student într-un material video postat pe Telegram, adresat guvernului rus. "De ce trebuie să părăsim oraşul pe cont propriu? Împingeţi frontul mai departe de noi şi salvaţi astfel regiunea Belgorod şi Şebekino", a adăugat el.

Dat fiind numărul în creştere al raidurilor militanţilor pe teritoriul Rusiei în ultimele săptămâni, unii locuitori ai regiunii Bolgorod i-au cerut guvernatorului regional să declare stare de necesitate în zonă, ceea ce le-ar permite să primească o serie de compensaţii din partea statului.

ADVERTISING

Ei au declarat pentru DW că se simt abandonaţi de autorităţi. "Are nevoie guvernul nostru de noi? Ei cred că se pot lipsi de oamenii din teritoriile de frontieră", bănuieşte Svetlana.

Stând de vorbă cu DW, unii localnici au declarat că văd critic războiul. Dar au explicat că nu pot spune asta cu voce tare la Şebekino, fiindcă sunt în minoritate.

"Ar trebui să ne retragem trupele din teritoriile străine, să retrocedăm Crimeea şi teritoriile ocupate Ucrainei. Autorităţile trebuie să se îngrijească în primul rând de propria populaţie", a afirmat Alena, care, la fel ca şi ceilalţi, nu şi-a dezvăluit numele complet.

Kremlinul încearcă să ignore atacurile din Belgorod

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu a exprimat public îngrijorare provocată de atacurile din regiunea de frontieră. Joi, în ziua în care a fost executat atacul masiv la Şebekino, el a răspuns cu mult calm unor întrebări puse de elevi de şcoală primară. Una dintre ele a fost următoarea: este el mai puternic decât Moş Nicolae?

Întrebat despre atacurile cu drone de la Şebekino, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a declarat, laconic : "În mod cert, ele nu pot afecta desfăşurarea operaţiunii militare speciale".

Analista Tatiana Stanovaia, expertă în cadrul Carnegie Endowment for International Peace, a scris vineri că strategia lui Putin este "să rămână tăcut acolo unde este posibil, să prezinte eşecurile drept succese şi să nu-şi bată capul cu atacurile. Astfel, nu va exista nevoia de a reacţiona sau de a exprima scuze. În relaţiile sale cu propriile instituţii şi cu elita, Putin s-a ghidat de multă vreme conform devizei 'nu fă mare chestie din asta'".

Kremlinul pare "tot mai neajutorat şi confuz"

Dar Stanovaia crede că strategia lui Putin nu mai funcţionează. "Oamenii vor să vadă o conducere puternică, dar acum conducerea pare tot mai neajutorată şi confuză", a scris ea.

Abbas Galliamov, analist politic care a scris discursuri pentru Putin, crede că recentele atacuri asupra teritoriului Rusiei ar putea avea impact asupra modului în care publicul percepe puterea de la Kremlin şi războiul din Ucraina.

"Raidurile din Belgorod distrug complet mitul armatei invincibile a lui Putin. Armata nu doar că nu ştie cum să avanseze, dar este la fel de slabă şi în materie de apărare", a afirmat el pe Telegram. "Nimic nu poate distruge mai bine baza sprijinului public sub un guvern autoritar decât slăbiciunea", a conchis el.

Autor: Maria Katamadze


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇