Voicu Rădescu, cel care a înfiinţat Teatrul Luni de la Green Hours, creatorul Green Hours Jazz Fest, a murit la vârsta de 65 de ani.
Versurile lui Daniel Popa – “Orele sunt verzi/ Dar timpul e color blind./ Vine nechemat” – au fost publicate pe pagina de Facebook a Green Hours, alături de mesajul: „Thank you for all the jazz, Voicu!”.
Voicu Rădescu, un vizionar în cultură, a fost desemnat anul acesta, în martie, cetăţean de onoare al Bucureştiului.
UNITER a premiat Teatrul Luni de la Green Hours, înfiinţat de el în 1994, cu Premiul de Excelenţă în 2003.
Voicu Rădescu s-a născut pe 3 noiembrie 1955. A fost nepotul generalului Nicolae Rădescu, cel a care condus România ca prim ministru între 7 decembrie 1944 şi 1 martie 1945.
După 1989, Voicu Rădescu s-a inplicat în viaţa culturală a Bucureştiului, nu de puţine ori alăturându-se cauzelor artiştilor independenţi.
Numeroase personalități din viaţa culturală şi-au exprimat, online, regretul pentru moartea lui Voicu Rădescu.
Regizorul Radu Afrim: „A plecat Voicu Rădescu fondatorul teatrului de la Green Hours, singura uşă care mi s-a deschis când am ajuns la începuturi în Bucureşti. Am locuit într-o cămăruţă în podul fostei lui case de pe bulevardul Dacia. Apoi, pentru că nu prea aveam cum sa plătesc chiria, am făcut şi al doilea spectacol tot la teatrul lui Voicu. Şi n-am plătit nicio chirie. Vorbesc de prima parte a anilor 2000. Era locul cel mai cool al acelor timpuri, dacă veneai din Cluj evident nu-ti puteai dori altceva decât un loc alternativ ca Green-ul.
Am vorbit cu Ada Milea zilele astea despre Voicu, despre cât de mult a făcut el pentru teatrul contemporan de la noi, pentru teatrul cu mesaj social dar şi pentru formulele experimentale. Stiam şi m-am bucurat că s-a întors Maria (prietena lui solară din acele timpuri, pictoriţa de icoane de azi) din Roma să-l îngrijească în ultima lui perioada, eram la curent cu eforturile Liei Bugnar de a fi alături de el şi de a strânge bani pentru îngrijiri fără ca el să afle.
Mi-l amintesc pe Voicu râzând la spectacole, agitat printre clienţii care se călcau în picioare să intre la shou, făcând loc fiecăruia în parte. Ultima dată l-am văzut de la depărtare în sala mare de la TNB la Pădurea spânzuraţilor.
Îţi mulţumesc, Voicu pentru că şutul în fund pe care l-am primit atunci de la un teatru din Ardeal s-a transformat într-o şansă pe care mi-ai dat-o tu, dincolo de Carpaţi. Drum lin!”.
Regizorul Eugen Jebeleanu: „RIP Voicu… Mulţumesc pentru toata încrederea, susţinerea şi devotamentul tău. Tu ai deschis drumul paşilor mei regizorali şi îţi voi fi mereu recunoscător pentru asta.
Drum lin, om minunat şi acompaniator tandru al atâtor artişti independenţi din România. Ai făcut atât de mult pentru teatrul românesc, poate cel mai mult şi necesar dintre noi toţi. Green Hours forever. Jazz in paradise for you now”.
Citește și:
