Educație juridică în școli - programul se extinde la studenți și profesori

Educație juridică în școli - programul se extinde la studenți și profesori
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Justiției anunță că a semnat un nou protocol cu Ministerul Educației. Scopul: încurajarea educației juridice în școli, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.

„Prin noul protocol de colaborare privind educația juridică în școli sunt valorificate bunele practici din protocolul anterior, încheiat în anul 2017, elementele de noutate fiind prezentarea temelor de educație juridică și în mediul universitar, precum și includerea în obiectul protocolului nu numai a elevilor și studenților, ci și a cadrelor didactice.

ADVERTISING

Nevoia de promovare a educației juridice în școlile din România are în vederea creșterea gradului de informare a elevilor și studenților cu privire la modalitățile de apărare a drepturilor lor și respectarea obligațiilor ce le revin și, implicit, întărirea capacității acestora de a identifica situațiile în care drepturile le sunt încălcate, precum și identificarea mecanismelor relevante de protecție a acestor drepturi”, a transmis Ministerul Justiției, prin intermediul unui comunicat.

Parte din acest protocol sunt și Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație şi Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Uniunea Națională a Barourilor din România.

ADVERTISING

În baza protocolului, elevii vor învăța, printre altele, despre: Constituția României, drepturi, libertăți şi îndatoriri fundamentale, aspecte privind procesul legislativ, aspecte cu caracter general privind organizarea şi funcționarea sistemului judiciar, prevenirea și combaterea discriminării, cunoașterea, prevenirea și combaterea violenței în școli și a violenței domestice, combaterea consumului și a traficului de droguri, infracționalitatea în mediul online.

Ministerul Justiției invită să se alăture acestui proiect reprezentanți ai tuturor profesiilor juridice: magistrați, avocați, notari publici, executori judecătorești, mediatori, practicieni în insolvență, consilieri juridici, precum și reprezentanți ai societății civile, cu studii în domeniul juridic.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇