„De la vocație, prin experiență, la performanță“. Proiectul prin care zeci de elevi au aflat mai bine ce vor să facă în viață

„De la vocație, prin experiență, la performanță“. Proiectul prin care zeci de elevi au aflat mai bine ce vor să facă în viață
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Conferinţa finală a proiectului „De la VOCAŢIE, prin EXPERIENŢĂ, la PERFORMANŢĂ“, finanţat de Primăria Sectorului 3 prin fonduri nerambursabile de la bugetul local a reunit în amfiteatrul Colegiului Tehnic „Mihai Bravu“ liceenii beneficiari, părinţii acestora, directorii celor două instituţii de învăţământ implicate, reprezentanţii comunităţii didactice din sector, ai companiilor partenere şi echipa Fundaţiei pentru Educaţie şi Vocaţie (FEDEVO) care a asigurat buna desfăşurare şi implementare a etapelor acestui demers educaţional –  testare vocaţională, orientare în carieră şi internship într-unul dintre domeniile de interes ale liceenilor.

Au fost prezentate rezultatele proiectului, s-au propus iniţiative de continuare a acestuia pentru a oferi posibilitatea unui număr cât mai mare de elevi de a-şi valorifica în mod practic, dar mai ales conștient, rolul lor în societate ca viitori adulți, activi în domeniile de interes pentru ei.

În perioada iulie – decembrie 2022, Fundația pentru Educație și Vocație alături de Primăria Sectorului 3 a oferit oportunitatea pentru 52 de elevi din clasele a X-a şi a XI-a de la Colegiul Național „Matei Basarab” și de la Liceul Teoretic „Nichita Stănescu” din Sectorul 3 de a participa gratuit la proiectul „De la VOCAŢIE, prin EXPERIENŢĂ, la PERFORMANŢĂ“ oferindu-le o viziune mult mai clară asupra traseului profesional, o alegere conștientă și asumată. Proiectul conturat sub egida programului MyWaY, ghidează adolescenții în parcurgerea pașilor demersului lor aspirațional și în formarea ca viitori lideri.

ADVERTISING

În urma întâlnirilor cu toţi elevii din clasele a X-a şi a XI-a din cele două licee, în scopul conștientizării beneficiilor orientării în carieră, a urmat etapa în care aceştia au avut posibilitatea de se înscrie şi de a deveni unul din beneficiari, pe baza redactării unei scrisori de motivaţie trimisă prin completarea formularului de înscriere disponibil pe pagina dedicată proiectului.

Echipa proiectului a selectat grupul ţintă format din 26 de elevi de la Colegiul Naţional „Matei Basarab“ şi 26 de elevi de la Liceul Teoretic „Nichita Stănescu“ care au participat la etapele de desfăşurare: întâlnirea cu echipa formată din psiholog specializat și consilier educațional, testarea vocațională, stagiul de practică – internship la compania parteneră aleasă, în funcţie de domeniul de activitate de interes, orientarea vocațională – ca o chintesență a tuturor activităților desfășurate de liceeni, sesiunea de mentorat cu un business coach. 

2-1

În cadrul Conferinței finale a proiectului, fondatorul programului MyWaY şi Preşedintele Fundaţiei pentru Educaţie şi Vocaţie, prof. Daniela Vasilescu, a mulţumit tuturor celor prezenţi şi, mai ales, acestor liceeni curajoşi, implicați și hotărâţi de a face din viitorul lor unul de succes.

ADVERTISING

„Proiectul a identificat și a acoperit, prin activitățile pe care le-a propus, o nevoie stringentă a elevilor de liceu, de a fi ghidați și consiliați în alegerea studiilor superioare și a viitoarei cariere. Aceşti tineri au nevoie să se cunoască, să se descopere şi să exploreze domenii şi activităţi în care să facă performanţă profesională. Prin acest proiect le-am oferit un cadru în care să se manifeste şi să îşi valorizeze interesele şi obiectivele pentru o carieră de succes. E un prim pas făcut pe un drum al conştientizării lor ca viitori profesionişti în domeniile de activitate în care vor să activeze“, a declarat prof. Daniela Vasilescu.

Acest proiect, ca o inițiativă educațională absolut necesară pentru elevii de liceu în orientarea lor în carieră, a fost susținut de reprezentanții celor două instituții de învățământ, de consilierii școlari și de profesorii diriginți care au fost prezenţi atât la Conferinţa finală, dar şi la întâlnirea cu comunitatea didactică  pentru diseminarea rezultatelor.

Liceenii care au participat la eveniment au împărtăşit din experienţa proiectului cu emoţie şi bucurie, considerând că au avut o şansă reală de a-şi confirma sau nu o opţiune de studiu şi de carieră pe care şi-o doresc. Alături de ei s-au aflat şi ambasadori ai programului MyWaY, colegi mai mari care au trecut prin experienţa acestui program de orientare vocaţională, povestindu-le din propriile experiențe și oferindu-le tot sprijinul.

ADVERTISING

Prof. Maria Lidia Şorop, Director al Colegiului Național „Matei Basarab“, prezentă la eveniment, a subliniat că este nevoie de un proiect care să ofere un exerciţiu practic, real într-un mediu de activitate acestor tineri şi că instituţia de învăţământ pe care o conduce face demersuri constante de testare vocaţională în rândul liceenilor, oferindu-le posibilitatea de a se descoperi.

La rândul ei, prof. Ionela Ioane, Director al Liceului Teoretic „Nichita Stănescu“ a precizat că este nevoie de o conştientizare în rândul elevilor despre importanţa consilierii și orientării vocaţionale, iar un asemenea proiect le oferă o direcţie corectă pentru un traseu profesional pe viitor.

Codruţa Bejenaru, psihologul proiectului, a menţionat că această generaţie de adolescenţi are nevoie să fie implicată în astfel de proiecte care le oferă posibilitatea de a-şi contura un profil de personalitate pe care să îl valorifice într-o carieră viitoare.

Business coach-ul sesiunilor de mentorat din cadrul proiectului, Laura Dragomir, un nume în mediul privat ca şi strateg în comunicare, trainer și mentor, le-a spus liceenilor că succesul face parte dintr-un proces permanent de căutare, iar atunci când îl vor atinge va fi cu adevărat un moment magic pentru ei.

Dedicat informării, conștientizării și promovării importanței testării vocaționale și a consilierii în carieră în rândul elevilor de liceu, proiectul a adus în fața grupului țintă din cele două licee participante oportunități considerabile în ceea ce privește crearea unei comunități orientate spre performanță. Opțiunea activă și responsabilă a tinerilor asupra propriei cariere devine conceptul integrator al unei educații coerente și sustenabile.

„Împreună am reuşit să schimbăm destine prin acest proiect! Am adus o perspectivă nouă, am oferit activități integrate și oportunitatea tinerilor de a explora partea practică din domeniile de activitate unde au derulat internshipurile. Vă invităm să rămâneţi alături de comunitatea noastră ca ambasadori ai proiectului, prin activităţi de voluntariat şi prin alte iniţiative menite să vă aducă noi experiențe”, a spus Diana Udrea, Project Manager Fundaţia pentru Educaţie şi Vocaţie.

Proiectul reprezintă o oportunitate și o valoare adăugată pentru liceeni, pentru familiile lor actuale și viitoare, prin creșterea coeziunii în relația școală-familie-comunitate. Pe termen mediu și lung comunitatea este principalul beneficiar care are nevoie de persoane echilibrate, creative, responsabile, competente și adaptabile la o societate modernă în schimbare.

La finalul Conferinţei, cei 52 de beneficiari ai proiectului au primit mapa personalizată cu raportul de evaluare vocațională din partea echipei FEDEVO, diploma și adeverința de participare, aceștia punând la dispoziția întregii comunități de elevi un kit de Resurse educaționale deschise – un padlet cu testimoniale scrise, prezentări video despre experiența pe care au avut-o în cadrul acestui proiect. Filmul proiectului a fost conceput cu scopul de informare și conștientizare a importanței consilierii în carieră, dar și ca un instrument de bune practici.

3-1

______________________________________

„De la vocație, prin experiență, la performanță” este un proiect finanţat de Primăria Sectorului 3 prin fonduri nerambursabile de la bugetul local care a răspuns nevoilor grupului țintă în vederea orientării și stabilirii unui profil profesional care să-i ghideze pe liceeni în alegerea domeniului în care vor activa în viitor. Informațiile oferite privind domeniul ocupațional și stagiile de practică au venit în sprijinul transformării pasiunilor tinerilor în căi de urmat pentru viitoarea lor carieră.

Mulțumim tuturor partenerilor pentru deschiderea de a colabora în aceste proiecte educaționale, valoroase pentru tânăra generație! Împreună dăm valoare învăţării prin experienţă pentru a forma profesioniştii de mâine!” - Primăria Sectorului 3.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇