CCR a decis că legea predării educației sexuale în școli e constituțională. Sesizarea lui Iohannis a fost respinsă

CCR a decis că legea predării educației sexuale în școli e constituțională. Sesizarea lui Iohannis a fost respinsă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ care modifică legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

„A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de preşedintele României şi a constatat că este constituţională, în raport cu criticile formulate, Legea pentru modificarea şi completarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului”, se arată în minuta deciziei.

Legea prevede că în şcoli se vor derula, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv de educaţie sanitară, pentru prevenirea contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.

ADVERTISING

Ce susținea Iohannis în sesizare

"Prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Legea fundamentală, precum şi prevederilor art. 61 coroborat cu art. 75 alin. (1), alin. (4) şi alin. (5) prin raportare la art. 73 alin. (3) din Constituţie", susţinea Iohannis în sesizare.

Preşedintele arăta că, în forma iniţiatorului, iniţiativa legislativă conţinea zece articole şi aducea Legii nr. 272/2004 un număr de 40 modificări şi completări. Camera Deputaţilor a amendat "substanţial" actul normativ, intervenind legislativ asupra a 63 de texte.

ADVERTISING

Şeful statului indica faptul că modificările efectuate de deputaţi au un obiect de reglementare complet diferit faţă de cel avut în vedere de iniţiator şi, implicit, de Senat, încălcându-se prevederile Constituţiei referitoare la competenţa Camerei decizionale în procedura legislativă.

"Legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la întoarcerea legii, întrucât Camera Deputaţilor a eludat competenţa decizională a Senatului, sustrăgându-i acesteia această calitate", se preciza în sesizarea la CCR.

ADVERTISING

Iohannis sublinia că nerespectarea acestui aspect de procedură atrage neconstituţionalitatea în ansamblu a legii.

El adăuga că legea face referire la programe de "educaţie sanitară", înlocuind termenul folosit în prezent - acela de programe de "educaţie sexuală". El sublinia că această terminologie nou introdusă impunea modificarea corespunzătoare a tuturor celorlalte prevederi din Legea nr. 272/2004.

În acest context, în opinia sa, legea introduce doar o modificare de formă, fără consecinţe în plan juridic.

Potrivit preşedintelui, totodată, din redactare nu reiese cu claritate dacă norma stabileşte că programele de educaţie pentru viaţă sunt în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor sau că educaţia sanitară este cea în vederea prevenirii acestora.

De asemenea, prin eliminarea sintagmei "cel puţin o dată pe semestru" textul a devenit neclar. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇