Asociația The Social Incubator și UniCredit Bank lansează ediția a IV-a a programului educațional Start Major

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Start-Major-2023

Programul de educație financiară și de carieră Start Major, care pregătește elevii din învățământul tehnologic, profesional și tehnic pentru o viață independentă, ajunge anul acesta la cea de-a patra ediție. Programul derulat de Asociația The Social Incubator cu sprijinul UniCredit Bank a crescut de la an la an, iar în 2023 va ajunge la cel puțin 3.000 de elevi din București și nouă județe ale țării. 

Prin intermediul Start Major, mii de liceeni din București, Alba, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Iași, Mureș și Timiș participă la sesiuni de educație financiară și la activități specifice, din domeniile „carieră “ și „angajabilitate“, având ca scop creșterea șanselor de independență financiară și succes în carieră. 

Tinerii vor fi implicați și într-o experiență tip „tabără de antreprenoriat”, care le oferă beneficii complexe de învățare, conectare și explorare personală și vocațională. Ca în fiecare an, în ultima etapă a proiectului, liceenii vor participa la Pitch Day, competiția care le oferă vizibilitate pentru ideile lor de afaceri și premii în bani. 

ADVERTISING

Start Major a crescut de 10 ori în 4 ani

Programul Start Major este organizat în trei module, în cadrul cărora tinerii învață cum să își administreze banii în mod responsabil, cum pot obține mai ușor un loc de muncă, ce anume trebuie să știe pentru a-și putea dezvolta propria afacere, dar și cum pot folosi resursele financiare disponibile în mod eficient.

La prima ediția a programului au participat 300 de elevi din București, la cea de-a doua ediție am ajuns la peste 1.500 de elevi din București și județele Cluj și Iași, iar la cea de-a treia ediție au participat peste 2.500 de tineri din București și județele Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Iași, Timiș. La cea de-a patra ediție a proiectului, care se va desfășura în perioada aprilie-decembrie 2023, vor participa 3.000 de tineri din București și 9 județe, de 10 ori mai mulți față de prima ediție. 

ADVERTISING

Ramona Costache, Coordonator al proiectului în cadrul UniCredit Bank, a declarat: „ESG este un pilon cheie al strategiei noastre și este încorporat în structura noastră de afacere ca o mentalitate colectivă pentru care ne asumăm cu toții responsabilitatea. Unul dintre obiectivele importante ale strategiei de ESG este să susținem comunitățile să crescă și, în acest sens, programele de educație financiară și antreprenorială pentru elevii de liceu cu profil tehnic sunt foarte relevante. Și în anii trecuți, și anul acesta, alături de sutele de profesori implicați, sunt numeroși voluntari din bancă ce participă în program”.

Adriana Preda, Director Executiv al Asociației The Social Incubator, a declarat: „Iată că succesul înregistrat de Start Major în ultimii trei ani și încrederea partenerilor noștri au dus la continuarea programului educațional pentru cel de-al patrulea an la rând, împreună cu o extindere consistentă la nivel național. Față de prima ediție, anul acesta vom ajunge la de 10 ori mai mulți tineri, vom ajuta cel puțin 3.000 de liceeni să aibă o șansă în plus la independența financiară și succes în carieră. Le mulțumesc partenerilor de la UniCredit Bank pentru susținerea statornică și colegilor mei din Asociația The Social Incubator, care au făcut posibilă această evoluție spectaculoasă a proiectului Start Major, în beneficiul tinerilor din România.”

ADVERTISING

Structura Start Major 2023

La fel ca în fiecare an, programul Start Major este împărțit în trei module educaționale, astfel:

  • Modulul I - Educație financiară, sub forma unor ateliere interactive, susținute inclusiv de angajații UniCredit Bank pentru un număr de 3.000 de tineri.
  • Modulul II – Carieră și angajabilitate, atelier interactiv despre profilul profesional, oportunități și pregătire pentru angajare, discuție despre procesul de recrutare, ce caută un angajator, experiența de angajat, la care vor participa 1.000 de tineri.
  • Modulul III – Tabără de antreprenoriat - 10 tabere în 10 județe, la care participă în total 300 de tineri. (30 de tineri din fiecare județ)

Tinerii care vor participa la tabăra de antreprenoriat au șansa să își înscrie ideea lor de afacere la competiția de planuri de afaceri – PITCH DAY, iar cele mai bune idei vor câștiga și următoarele premii în bani: Locul 1 – 1.500 de euro, Locul 2 – 1.000 de euro, Locul 3 – 500 de euro. 

La Pitch Day sunt așteptați să participe 150 de tineri, iar din juriu vor face parte și angajați UniCredit Bank, care îi vor „mentora” pe câștigătorii primelor trei locuri. 

Despre Asociația The Social Incubator

Asociația The Social Incubator este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit, ȋnfiinţată ȋn 2014 pentru a veni ȋn sprijinul tinerilor din medii defavorizate din România, prin intervenții sociale directe, pragmatice și creative. Organizația oferă sprijin pentru integrarea socio-profesională a tinerilor instituționalizați: cursuri gratuite de pregătire profesională și stagii de practică, sprijin pentru găsirea unui loc de muncă legal și sprijin pentru găsirea unei locuințe subvenționate. De asemenea, asociația dezvoltă concepte și lansează proiecte sociale, care să faciliteze inserția profesională a persoanelor din medii defavorizate. În 8 ani de existență, impactul The Social Incubator constă în 42 de proiecte implementate în 28 de județe, 8.724 de tineri participanți la activitățile de dezvoltare personală și profesională organizate și 1.619 tineri sprijiniți prin sesiuni de consiliere în procesul de integrare socială și profesională, la nivel național. https://asociatiasocialincubator.org/

Despre UniCredit Bank

UniCredit Bank, parte a Grupului UniCredit, este una dintre principalele instituții financiare din România, care oferă servicii și produse de înaltă calitate pentru toate categoriile de clienți. UniCredit Bank își propune să mențină permanent clientul în centrul activităților sale, să fie un partener cu care se lucrează ușor și să fie o parte foarte activă a comunităților în care își desfășoară activitatea.

Grupul răspunde unei game variate de nevoi ale clienților săi printr-o rețea de parteneri specializați: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Services, UniCredit Insurance Broker.