Europa experimentează una dintre cele mai fierbinți veri din istorie.
Temperatura crește, însă, și la modul figurat: cu gândul la aprovizionarea cu energie și gaz natural din timpul iernii, consumatorii și autoritățile simt o presiune ridicată.
Acum, pentru a menține condiții suportabile în locuințe și birouri, aparatele de aer condiționat sunt deschise la sau aproape de maxim.
Atunci când prețul energiei atinge vârfuri record, iar pentru a acoperi nevoia crescută de energie se utilizează inclusiv mai multe resurse foarte poluante, precum cărbunele, și seceta amenință să scoată din producție capacități hidro și nucleare, eficiența energetică revine ca temă cheie.
Gazul natural a ajuns miercuri 205 EUR/MWh pe bursa din Olanda, în interiorul sesiunii, fiind însă la doar câteva procente de vârful record atins la scurt timp după intrarea trupelor ruse în Ucraina.
În Germania, prețul pentru 1 MWh de energie a ajuns miercuri la un vârf de 619 euro, deși media a fost mai jos, în timp ce în România prețul atinsese 2.529 de lei (aprox. 512 euro).
Explorarea unor modalități de a reduce factura energetică capătă relevanță majoră.
Între modalitățile încă relativ puțin cunoscute de a reduce factura energetică se află și pompele de căldură, care, deși denumite astfel, pot nu doar aduce, ci și prelua căldură, reușind astfel să răcorească vara și să încălzească iarna.
Costul inițial mare al echipamentelor și nevoia de a realiza foraje pentru anumite specificații, împreună cu alte cerințe pentru instalare, au limitat apetitul până în prezent, însă condițiile se schimbă.
Politica europeană de susținere a investițiilor eficiente energetic este foarte prietenoasă cu pompele de căldură.
În Italia, Guvernul plătește efectiv cetățenii pentru a și le instala: rambursarea costului cu echipamentul este de 110%.
Franța are un program care acoperă de la 2.000 la 4.000 de euro pentru pompele de tip aer/apă și de la 4.000 până la 10.000 de euro pentru pompele sol/apă, în funcție de venituri.
În România subvenția ajunge până la 8.000 de lei (sol/apă și aer/apă).
SUA au, de asemenea, un program de susținere, deși suma de 300 dolari e considerată de unii legislatori prea mică, propunerile fiind de dublare la 600 de dolari. La nivel local și de state, se pot adăuga beneficii suplimentare.
În termeni relativi, programele din Europa sunt, însă, mai generoase.
Un studiu al Harvard și CLASP arată că, până în 2032, dacă cetățenii care instalează aparate de aer condiționat ar trece pe pompe de căldură, s-ar realiza economii de 27 mld. de dolari la factura de energie și s-ar evita emiterea de 49 milioane de tone de CO2.
Despre XTB
Cu aproape 20 de ani de experiență în piețele financiare, XTB este, în prezent, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume și o companie completă de investiții listată pe Bursa de la Varșovia.