Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a anunțat, joi, că a declanșat procedura de demitere a conducerii SALROM, compania de stat care administrează Salina Praid, în urma inundațiilor majore produse în luna mai.
„Dezastrul de la Praid nu a fost un accident natural, ci rezultatul indiferenței și pasării responsabilității. SALROM, Apele Române și ANRM au fost avertizate, dar nu au intervenit la timp”, a afirmat ministrul într-o postare pe Facebook.
Miruță a mai spus că a sesizat DNA și Ministerul Public, “la latitudinea căruia este să analizeze aceste vinovății. Din punctul meu de vedere, cuantificarea prejudiciului se va distribui cu responsabilități proporționale celor care au avut această responsabilitate”.
Miruţă susține că este momentul ca cei vinovați să răspundă conform legii, cu funcțiile și în fața Justiției.
Petrecere de 12.500 de euro în plină criză
Ministrul a criticat dur conducerea companiei pentru o „paranghelie”, în plină criză la Salina Praid. Costul evenimentului a fost de 12.562,87 euro, achitați din bani publici.
„Exact când tăiam din cheltuielile statului, exact când se căutau soluții disperate, SALROM făcea chef. Nu cu banii lor. Cu banii contribuabililor”, a transmis Miruţă, care a publicat și factura petrecerii.

Demitere în direct la TV
Directorul SALROM, Constantin Dan Dobrea, a fost informat în direct la Antena3, de către ministrul Miruță că va fi demis împreună cu întreaga conducere a companiei.
„Decizia o iau eu de data asta”, i-a transmis tranșant ministrul Economiei, în timpul unei intervenții telefonice tensionate.
Dobrea a recunoscut că surparea salinei ar fi putut fi evitată, dar susține că nu este vinovat. El spune că ar putea demisiona doar dacă instanța va stabili vinovăția sa sau a colegilor din conducerea SALROM.
„Eu voi lua în considerare demisia în momentul în care organele abilitate, având în vedere că SALROM a acționat în judecată pe cei pe care îi considerăm vinovați, dacă se va considera că suntem vinovați, eu, colegii mei din Consiliul de Administrație, ne vom da demisia înainte de a ne cere cineva. Dar eu cred ca e normal mai întâi să așteptăm decizia instanței”, a declarat Dobrea.
De ce era necesară cina de lux
Factura pentru evenimentul criticat de ministru vorbeşte despre o cină de lux din 30 iunie, însă directorul SALROM afirmă că a fost vorba despre o întâlnire cu producători de sare, organizată încă de acum un an, și că locația – Casa Timiș din Prahova – a fost aleasă pentru apropierea de mina de la Slănic.
Dobrea a mai spus că a văzut factura abia în dimineața zilei de joi și că nu răspunde pentru detalii care „nu reflectă realitatea”.
Replica ministrului Radu Miruță a fost tăioasă: „Poate ne spuneți dacă la acea conferință de 12.000 de euro ați făcut un studiu de caz despre cum să distrugi o salină.”
Cum e cu salariul
Această nouă dezvăluire vine după ce ieri acelaşi ministru anunţa că directorul SALROM a primit o mărire substanțială de salariu, chiar după incidentul de la Salina Praid. Prin decizia Adunării Generale a Acționarilor, indemnizația acestuia ar fi crescut de la 32.000 de lei la 38.000 de lei, potrivit ministrului USR.
Șeful SALROM spune însă că nu a primit nicio mărire în acest an.
„Din păcate, cred că domnul ministru a fost dezinformat de colegii din minister. A existat o singură mărire de salariu, dar nu în cursul anului 2025, ci ca urmare a deciziei CA și a deciziei Adunării Generale a Acționarilor din data de 12 iulie 2024”, a declarat Constantin Dan Dobrea, pentru HotNews.
El a explicat cum a primit mărirea atunci: „Ca urmare a finalizării procedurii OUG 109, conform legii, în momentul în care se intră pe contract de mandat pe patru ani de pe mandat provizoriu, se preia din legislație, care spune că salariul directorului general reprezintă de șase ori valoarea salariului mediu brut pe ramură.
Salariul mediu brut pe ramură la data de 12 iulie, conform INS, era de 6.080 de lei brut, ceva de genul acesta. Nici nu a avut loc o Adunare Generală a Acționarilor, din câte știu, în data de 28 mai. Nu cred că a existat”.