Doi oameni de afaceri, Alessio Karkhi şi Nicu Hagivreta, au anunţat luni că investesc 10 milioane euro în prima fază a Murotti Valley, cea mai nouă staţiune montană a României.
”Alessio Karkhi şi Nicu Hagivreta, doi oameni de afaceri pe plan local, au demarat dezvoltarea proiectului turistic Murotti Valley, amplasat în zona Vârful Roman (1.850 de metri), situat la aproximativ 17 kilometri de oraşul Horezu, judeţul Vâlcea”, arată un comunicat.
Două pârtii de schi, în primă fază
Prima fază a proiectului implică realizarea a 74 de vile, două restaurante, două pârtii de schii, împreună cu instalaţiile aferente, şi a unui hotel, care va include şi toate facilităţile specifice.
Într-o primă etapă vor fi construite 39 de vile în primul trimestru al lui 2021, iar restul de 35, la finalul anului viitor.
Cele 74 de vile din prima fază vor avea două, trei şi patru camere şi suprafeţe construite totale cuprinse între 127 şi 180 mp, cu terenuri pornind de la 315 mp şi două locuri de parcare individuale, şi cu preţuri pornind de la 130.500 de euro plus TVA.
Toate unităţile locative vor fi dezvoltate utilizând tehnici şi soluţii de construcţii certificate ‚verde’, cu un impact cât mai redus asupra mediului înconjurător, iar fiecare vilă va beneficia de soluţii preferenţiale de design, utilare şi mobile din partea Rovere Mobili.
”Proiectul va oferi şi un pachet unic în România destinat investitorilor: cei care vor achiziţiona pentru investiţie vor avea drept de folosinţă 30 de zile pe an şi vor avea garantat un randament anual de 7% pe o perioadă de 11 ani – cea mai mare perioadă de acest tip din România”, se menţionează în comunicat.
SVN România este consultantul imobiliar şi agentul exclusiv al proiectului.
Cine sunt investitorii
lessio Karkhi a fost implicat în mai multe proiecte rezidenţiale din zonele de nord şi de sud ale Capitalei, în timp ce Nicu Hagivreta a deţinut 50% din Dent Estet, cea mai mare reţea locală de clinici stomalogice, ieşind din afacere în 2017.
”Prima fază a Murotti Valley va atrage investiţii de 10 milioane de euro şi va include 74 de vile cu două, trei şi patru camere, şi o serie întreagă de facilităţi.
În acest moment, este deja operaţională o pârtie de schi cu o lungime de 800 de metri şi o instalaţie de teleschi, o a doua părtie, cu o lugime de 5.000 de metri şi o instalaţie de telescaun, fiind prevăzută spre predare la finalul lui 2021.
Cele 74 de vile din faza întâi vor fi finalizate în primul trimestru din 2021 (39 de unităţi) şi la finalul lui 2021 (35 de unităţi)”, spun oamenii de afaceri.
Statiune turistică integrată
În prima fază a Murotti Valley vor mai fi incluse două restaurante şi un hotel care va include şi spa, piscine şi sală de sport.
Toată infrastructura aferentă va fi finalizată de asemenea până în primul trimestru al anului viitor.
În ansamblu, Murotti Valley va fi o staţiune turistică integrată, cu un potenţial de până la 1.000 de vile şi cu o multitudine de facilităţi şi opţiuni de petrecere a timpului liber indiferent de anotimp, de la peste 50 de kilometri de pârtii de schi la zonă de magazine, spaţii de închiriere a echipamentelor sportive sau spaţii destinate copiiilor.
”Murotti Valley va reprezenta un concept unic în România şi în regiune şi avem ca obiectiv să dezvoltăm pe termen lung o adevărată staţiune montană, cu multiple facilităţi şi opţiuni de petrecere a timpului liber.
Am plecat de la necesitatea unei staţiuni montane integrate în România, o ţară cu extrem de multe resurse atractive, dar cu foarte puţine atracţii turistice din punct de vedere al produselor finite.
Vrem să dezvoltăm turismul local şi să aducem la standarde occidentale potenţialul existent, să punem în valoare frumuseţile acestei ţări”, a declarat Alessio Karkhi, unul dintre investitorii din cadrul proiectului.
Beneficii pentru cei care cumpără o vilă
Murotti Valley va oferi de altfel şi un pachet unic în România destinat investitorilor.
Astfel, cei care vor achiziţiona o vilă în cadrul proiectului vor avea garantat un randament anual de 7% pe o perioadă de 11 ani, indiferent de perioada de închiriere a locuinţei, urmând să aibă şi un drept de folosinţă de 30 de zile pe an.
”Va fi garantat unul din cele mai mari randamente pe cea mai îndelungată perioadă de timp din România, peste proiecte similare amplasate pe litoral sau în unele zone din Bucureşti.
Acest fapt denotă atât încrederea în proiect, cât şi a angajamentul investitorilor de a duce la bun sfârşit dezvoltarea unui proiect turistic foarte amplu”, afirmă Viorel Mohorea, project manager din partea SVN România, consultantul imobiliar şi agentul exclusiv al proiectului.
Murotti Valley este prevăzut să includă la finalizarea integrală peste 50 de kilometri de pârtii de schi, terenuri de tenis, trasee pentru biciclete, trasee prin pădure, tiroliană, magazine şi spaţii pentru servicii şi închiriere de echipamente sportive, ATV-uri şi snowmobile, piscine în aer liber, domeniu de vânătoare, herghelie, teren de golf, fermă şi un parc pentru copii.
La final, proiectul este prevăzut să includă şi un campus universitar al prestigioasei universităţi din industria ospitalităţii din Laussane, Elveţia, un centru de îngrijire şi de relaxare pentru seniori, cât şi o clinică de detoxifiere, în timp ce zona rezidenţială a proiectului are un potenţial de dezvoltare de până la 1.000 de vile.
Citește și: