Investitorii străini din România critică guvernul Ciucă

Investitorii străini din România critică guvernul Ciucă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul Investitorilor Străini (FIC), care reuneşte companiile cu capital străin din România, critică guvernul Ciucă pentru adoptarea ordonanței care impune taxe suplimentare în energie.

Într-un comunicat de presă Consiliul Investitorilor Străini spune că toată Europa trece printr-o criză energetică fără precedent, provocarea pentru țările europene fiind să găsească acele măsuri durabile care să asigure și protecția consumatorilor vulnerabili, dar să permită și realizarea de investiții în energie, în scopul asigurării securității și independenței energetice.

ADVERTISING

În acest context, vitale pentru investitori sunt stabilitatea, predictibilitatea și transparența cadrului legislativ, criterii pe care guvernul nu le-a respectat atunci când a luat decizii care priveau domeniul energetic.

„Acest criteriu nu a fost respectat în ceea ce priveşte măsurile luate de România în domeniul energiei, majoritatea acestora fiind adoptate în 2022 prin Ordonanţe de Urgenţă fără timpul necesar de consultare cu părţile implicate. Cu toate că actorii importanţi din piaţă depun eforturi majore să se adapteze la noile reglementări, conformarea şi implementarea devin din ce în ce mai greoaie, având în vedere termenele foarte strânse, multiplele modificări din ultimul an şi imperfecţiunile legislaţiei, iar astfel funcţionarea pieţei este afectată”, precizează FIC, într-un comunicat de presă.

ADVERTISING

Investitorii străini mai spun că ordonanța care a impus suprataxarea companiilor din energie a făcut din România singura țară care avea deja impozitare suplimentară semnificativă și care a introdus și taxa de solidaritate.

„Adoptarea OUG 186/2022 nu a ţinut cont de cadrul legislativ existent care prevedea deja o serie de măsuri de solidaritate pentru consumatorii vulnerabili, impozite asupra veniturilor suplimentare, contribuţii pentru fondul dedicat tranziţiei energetice, dar şi plafonarea preţurilor din domeniul energiei.

ADVERTISING

Prin prisma adoptării OUG 186/2022, România a devenit singura ţară cu o impozitare suplimentară semnificativă deja existentă care a introdus în paralel şi contribuţia de solidaritate.

Două treimi din statele UE care au ales să introducă contribuţia de solidaritate au aplicat cota minimă de 33% şi mai mult de jumătate dintre ţări au ales să aplice numai pentru un singur an (nu pentru doi, aşa cum este cazul României)”, mai precizează sursa menţionată.

Investitorii străini atrag atenția că este nevoie de un cadru legislativ predictibil şi consultarea cu mediul de afaceri pentru a ajunge la cele mai bune soluţii care să asigure securitatea energetică, protejarea consumatorilor vulnerabili şi viabilitatea companiilor din energie. De asemenea, investitorii străini invită guvernul să colaboreze cu mediul privat, care are experți și analize ce îi pot fi de folos în luarea deciziilor. Astfel încât să depășim criza, fără să sacrificăm dezvoltarea economică a României.

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) este asociaţia care reunește cei mai importanţi investitori cu capital străin din România, aproximativ 120 dintre cele mai mari companii din ţară cu o cifră de afaceri cumulată care reprezintă o cincime din produsul intern brut şi care au o contribuţie semnificativă la bugetul de stat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇