"Întâlniri" clandestine în largul Atlanticului. Cum își ascunde Rusia traficul de petrol

"Întâlniri" clandestine în largul Atlanticului. Cum își ascunde Rusia traficul de petrol

Numărul petrolierelor afiliate flotei comerciale a Rusiei care își închid sistemele de urmărire prin satelit pentru a nu fi detectate în sudul Atlanticului s-a dublat în ultimele luni. Acesta este un semn al activităților clandestine prin care se evită sancțiunile impuse Moscovei, arată firmele de analiză din sectorul transporturilor maritime.

Închiderea sistemelor de urmărire în largul mărilor le permite navelor să transfere petrol pe vase fără legătură cu Rusia pentru a evita urmărirea exporturilor Moscovei.

Media lunară a acestor operațiuni din sudul Atlanticului s-a dublat din septembrie până în noiembrie, comparativ cu cele trei luni anterioare, potrivit unei analize a manevrelor realizată de compania de informații maritime Windward.

În septembrie au fost observate 35 de astfel de activități, în care sistemele de urmărire au fost dezactivate, în octombrie s-au înregistrat 50, iar în noiembrie au fost peste 40, scrie The Guardian.

Creșterea activității de acest gen din sudul Atlanticului a fost observată după o perioadă de creștere şi în nordul oceanului, între lunile mai și august. Cu alte cuvinte, rușii își aleg o zonă izolată, undeva "departe de ochii lumii", și își cheamă la întâlnire partenerii de afaceri petroliere pentru a face livrări ce nu pot fi monitorizate.

Ami Daniel, directorul executiv al Windward, spune că Rusia a învățat în ultimele luni de la Iran și Coreea de Nord cum să suporte sancțiunile.

Luni a intrat în vigoare plafonarea petrolului rusesc la 60 de dolari barilul, aplicată de G7, împreună cu Australia, după acordul la care au ajuns mai devreme cele 27 de state ale Uniunii Europene. Companiilor din Uniunea Europeană, Marea Britanie, Statele Unite, Canada, Japonia și Australia nu le este permis să ofere servicii care permit transportul maritim, de exemplu asigurări, dacă petrolul livrat depăşeşte pragul de 60 de dolari barilul.

Statele din G7 (Canada, Franța, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie și SUA) oferă servicii de asigurări pentru 90% din flota de transport maritim a lumii, în timp ce un stat din UE, Grecia, este un jucător major în sectorul transportului maritim.

Obiectivul plafonării este menținerea fluxului de livrări de petrol rusesc către țări precum China, India, Turcia și Emiratele Arabe Unite, care nu au interzis importurile din Rusia, concomitent cu presiunea economică aplicată Kremlinului ca urmare a invadării Ucrainei.

Deciziile au afectat deja activitatea din transportul maritim: în apele teritoriale ale Turciei s-a creat un blocaj al petrolierelor după ce Guvernul de la Ankara a cerut navelor prezentarea dovezii asigurării.

Revista de specialitate Lloyd’s List a publicat, la sfârșitul lunii iulie, un raport care sugera că cinci nave sub pavilion chinez au fost folosite pentru a transfera petrol rusesc într-un hub aflat la 860 de mile maritime vest (1.593 km) de coasta Portugaliei.

"Imediat am observat o schimbare a modelului. Atunci am observat o creștere în sudul Atlanticului. Acestea sunt metode cunoscute pentru evitarea sancțiunilor", a spus directorul Windward.

Compania a publicat, de asemenea, un caz care atestă cum se desfășoară traficul ascuns de petrol rusesc.

  • Datele firmei de analiză sugerează că un petrolier sub pavilion camerunez a transportat petrol rusesc. Vasul și-a schimbat proprietarul și a fost înregistrat în iunie de o companie din insulele Seychelles, laolaltă cu indicativul de apel, apoi a ajuns în insulele Capului Verde, unde s-a alăturat altor câteva nave.
  • Două săptămâni mai târziu, petrolierul s-a dus în nordul Atlanticului, unde a staționat trei zile, apoi s-a îndreptat spre sudul oceanului, în largul apelor teritoriale ale Namibiei, trimițând pe parcurs date false despre poziția sa.
  • La mijlocul lunii octombrie, nava a trecut în apele Angolei, unde a transmis date din același loc timp de șase zile.
  • Windward spune că această practică este neobișnuită pentru un petrolier aflat pe traseu.
  • Vasul a plecat apoi spre Asia și a ajuns în destinația finală, portul malaesian Tnajung Bruas.
  • Analiza celor de la Windward sugerează că raportul navei despre o schimbare a pescajului pe 20 noiembrie, precum și distanța verticală dintre linia de plutire și fundul carenei, arată că petrolul ar fi fost încărcat la bord în acest timp.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇