Firma care a cumpărat spitalul modular din Iaşi a fost amendată cu 60.000 de lei

Firma care a cumpărat spitalul modular din Iaşi a fost amendată cu 60.000 de lei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Asociația care a cumpărat spitalul modular de la Iaşi, ADI EURONEST, a fost sancționată cu 60.000 de lei de Curtea de Conturi (CC).

CC a finalizat Raportul special privind gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgență. El a fost întocmit în urma acțiunilor efectuate la cererea Parlamentului.

Documentul are 162 de pagini. Între altele, raportul dezvăluie că asociația care a cumpărat spitalul modular de la Iaşi, Adi Euronest, a fost sancționată cu 60.000 de lei.

”O inițiativă cu impact financiar semnificativ a fost cea a participării Consiliilor județene Iași și Neamț la realizarea, prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST (ADI EURONEST), a obiectivului de investiții „Spital Mobil COVID-19 Regiunea Nord-Est România”. Contribuția UATJ Iași a fost de 72.000 mii lei (aproximativ 14,8 milioane euro), iar cea a UATJ Neamț a fost de 16.000 mii lei (aproximativ 3,3 milioane euro)”, arată Curtea de Conturi.

ADVERTISING

Nereguli la CJ

Totuși, în ce privește realizarea acestui spital, CC arată că nu există elaborată o strategie a achiziției publice și nu există nici un contract de management al spitalului. Acestea au fost problemele descoperite la cele două consilii județene:

nu există elaborată o strategie a achiziției publice a spitalului și respectiv a modului de gestionare ulterioară punerii în funcțiune (nu s-a prezentat dovada elaborării și supunerii spre aprobarea autorității deliberative a județului, a unui program/plan de implementare a investiției, în baza unui studiu care să cuprindă informațiile necesare și obligatorii cu privire la realizarea obiectivului, precum: descrierea investiției, date tehnice, durata de realizare, grafic de execuție, costuri/valoare estimative, posibili furnizori identificați, modalitatea de livrare/instalare, dotări aparatură de specialitate, echipamente, etc);

ADVERTISING

nu au fost prezentate înscrisuri prin care să se susțină modul în care s-a procedat la identificarea riscurilor alocării și utilizării resurselor financiare și un plan de măsuri pentru diminuarea acestora, în condițiile în care, alocarea resurselor financiare nu s-a realizat în baza unui contract de finanțare cu prezentarea detaliată a obligațiilor ce revin asociației, modul de raportare a utilizării sumelor alocate la termenele asumate, restituirea sumelor neutilizate, modul de exploatare pe timpul garanției echipamentelor, etc.;

nu există un contract de management al spitalului, neregăsindu-se evaluări cu privire la costurile exploatării, inclusiv în ceea ce privește personalul medical și modul de finanțare a acestora, avizele de funcționare (cel puțin la nivel de corespondență), costurile de întreținere și mentenanță, etc.

ADVERTISING

Nereguli și la asociație

După ce au fost depistate aceste probleme la CJ, s-a făcut control și la Adi Euronest. Aici au fost consemnate deficiențe în procesul de planificare, atribuire și administrare a contractului de furnizare a spitalului mobil.

Între altele, CC arată:

nerespectarea prevederilor legale cu privire la elaborarea caietului de sarcini, (...) în sensul în care: nu s-a stabilit, pentru produsele necesare, cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică care să descrie, în mod obiectiv, într-o manieră corespunzătoare îndeplinirii necesității autorității contractante și nu s-au precizat atribuțiile și activitățile de raportare aferente gestionării contractului în perioada de derulare a acestuia;

nepublicarea anunțului de atribuire a contractului de achiziție publică, în termenul legal de 30 de zile de la data încheierii acestuia;

neconstituirea garanției de bună-execuție în cuantumul de 1% din valoarea contractului de furnizare, fără TVA, și în termenul prevăzut prin clauzele contractuale (garanție evaluată la 646.912 lei);

efectuarea recepției produselor din cadrul obiectivului de investiții la o valoare de 1.520.848 euro, și respectiv efectuarea de plăți la concurența acestei sume, în situația în care nu este posibilă verificarea corelației între informațiile/datele caietului de sarcini, ale ofertei depuse și respectiv elementele facturate de către furnizor;

Întrucât deficiențele de natura celor identificate și succint prezentate mai sus constituie contravenție, potrivit Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, ADI EURONEST a fost sancționată contravențional cu amendă de 60.000 lei

Extras din raportul Curții de Conturi

Puteți citi integral raportul:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇