E gata noua cale ferată spre Aeroportul Otopeni. Cât de des vor pleca trenurile din Gara de Nord și cât va dura o călătorie

E gata noua cale ferată spre Aeroportul Otopeni. Cât de des vor pleca trenurile din Gara de Nord și cât va dura o călătorie

CFR Instrastuctură anunță că s-au terminat lucrările la calea ferată care face legătura dintre Gara de Nord și Aeroportul Henri Coandă. În consecință, de pe 12 decembrie, se va putea circula non stop pe acest sector de cale ferată.

O linie de tren care pleca din Gara de Nord spre aeroport exista și până acum. Doar că respectivul traseul se oprea în câmp, la o fostă haltă. De acolo, călătorul trebuia să ia un microbuz pentru a ajunge la aeroport.

La întoarcere, călătorul veneau cu microbuzul până la haltă, de unde putea lua trenul până la Gara de Nord. Iar trenul mai și oprea în vreo două gări, pe parcurs!

ADVERTISING

Era incomod și dura mult (și pentru că linia avea un singur fir și un tren nu putea pleca din haltă în cazul în care o garnitură pornise deja pe calea ferată, din sens opus).

Iar în condițiile în care pe Arena Națională urmau să se organizeze 4 meciuri de la Euro 2020 (plan valabil înainte de izbucnirea pandemiei și anularea campionatului), era evident că Bucureștiul avea nevoie să aducă într-un fel sau altul în oraș miile de suporteri străini care urmau să aterizeze pe Aeroportul Henri Coandă.

Cu taxiul nu puteau veni cu toții și era clar că magistrala de metrou M6 nu se va construi în timp util...

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Așa că s-a luat decizia rezolvării problemei prin transportul feroviar.

CFR SA a semnat 2 contracte pentru proiecte mari: dublarea liniei de cale ferată dintre Mogoșoaia și Balotești și construcția unei alte linii de legătură, care să ducă de la fosta haltă Odăile până la Terminalul 1 al Aeroportului Otopeni.

Bine ar fi fost să se dubleze întregul traseu, de la Gara de Nord până la Odăile. Din păcate, proiectul n-a fost gândit în acest fel.

Una peste alta, vineri, pe 4 decembrie s-au finalizat lucrările, așa cum au fost ele proiectate și executate. Costul total a fost de circa 470 de milioane de lei.

ADVERTISING

Potrivit CFR SA, trei operatori feroviari vor intra cu 72 de trenuri pe această linie modernizată. Un tren va pleca din gară la fiecare 40 de minute, iar călătoria spre aeroport va dura 20-23 de minute, potrivit CFR SA.

Potrivit Digi 24, vor fi și operatori privați care ar putea aduce trenuri vechi de zeci de ani pe această linie.

Rămâne să vedem cât se va dovedi de utilă investiția, în timp. Mai mulți pasionați de infrastructură au apreicat că întregul traseu ar fi trebuit realizat din start cu mai multe linii și infrastructură care să permită electrificarea.

Citește și:

Teste cu ștaif la calea ferată spre Otopeni. Care sunt problemele proiectului și ce au promis Iohannis și Bode (Foto)

Austriecii de la Porr vor moderniza ruta feroviară București-Giurgiu. Dar ne mai așteaptă mai bine de doi ani în care trenurile vor ocoli prin Videle


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇