Diana Olar, românca de la Google care demonstrează că diaspora poate schimba România

Românii din diaspora nu înseamnă doar bani trimiși acasă sau povești de succes individuale. Într-o economie în care inovația și know-how-ul fac diferența, ei pot deveni una dintre cele mai importante resurse de dezvoltare ale României – dacă experiența, rețelele și expertiza lor sunt valorificate inteligent.

Diana Olar este unul dintre exemplele care demonstrează că legătura cu țara nu se întrerupe odată cu plecarea, ci poate deveni chiar mai puternică. Din Londra, unde coordonează programe comerciale globale la Google, continuă să investească timp, idei și energie în proiecte care conectează ecosistemul românesc de tehnologie la rețele și bune practici internaționale.

De aproape un deceniu, Diana Olar este mentor pentru startup-uri românești, investește în companii locale, contribuie la inițiative legislative pentru stimularea investițiilor și dezvoltă comunități care pun în legătură profesioniștii români din țară și din străinătate. În viziunea sa, diaspora nu are nevoie să fie convinsă să ajute România, ci să fie implicată acolo unde se construiesc politicile și mecanismele care pot genera schimbare pe termen lung.

Într-un interviu aordat spotmedia.ro, Diana Olar vorbește despre lecțiile învățate în Statele Unite, Polonia și Marea Britanie, despre cum experiența internațională i-a schimbat perspectiva asupra leadershipului și a României, dar și despre convingerea că succesul profesional are cu adevărat valoare atunci când este pus în slujba unei comunități. Povestea ei arată că diaspora poate fi mai mult decât o comunitate plecată peste hotare: poate fi un partener strategic în modernizarea României.

„Tata, mic antreprenor în construcții, mi-a spus la plecare: «Dacă poți acolo, poți și aici.» E tot ce am înțeles despre diaspora – nu plecăm ca să demonstrăm că se poate afară, ci ca să ne întoarcem cu dovada că se poate și acasă.”

Idei-cheie din interviu

Despre plecare – Pentru Diana Olar, plecarea nu a însemnat abandonarea României, ci extinderea orizontului profesional. Experiențele din SUA, Polonia și Marea Britanie au ajutat-o să își depășească propriile limite și să înțeleagă că ambiția nu trebuie condiționată de geografie. Lecția cea mai importantă a fost că trebuie să pleci pentru ceea ce poți învăța și construi, nu pentru ceea ce vrei să lași în urmă.

Despre integrare – Integrarea în medii profesionale globale a însemnat, spune ea, un exercițiu continuu de modestie și adaptare. Lucrând în culturi diferite, a învățat să asculte înainte de a vorbi, să înțeleagă contextul fiecărei piețe și să conducă prin încredere, nu prin autoritate. Experiența din Big Tech i-a arătat că tehnologia trebuie însoțită întotdeauna de valori umane și responsabilitate.

Despre România – Privind România de la distanță, Diana Olar spune că vede un potențial extraordinar, susținut de talentul și creativitatea românilor, dar limitat de lipsa colaborării și de fragmentarea inițiativelor. Tocmai de aceea a ales să rămână implicată în proiecte precum Innovation Labs, Romanian United Foundation, Global Romania sau RISE Hub, convinsă că progresul vine din construirea unor punți între românii din țară și cei din diaspora.

Despre diaspora – În viziunea sa, diaspora nu este o comunitate care trebuie convinsă să ajute România, ci una care are nevoie de mecanisme prin care experiența și conexiunile sale să poată produce rezultate concrete. Românii din tech pot aduce acces la rețele internaționale, experiență acumulată pe piețe globale și o înțelegere a modului în care se construiesc ecosisteme performante. Pentru ca această resursă să fie valorificată, diaspora trebuie tratată ca un partener strategic și implicată acolo unde se iau deciziile, nu doar invitată să vorbească despre rezultate.

Mesaj pentru tineri – Mesajul Dianei Olar pentru tinerii care vor să plece este simplu: să o facă din curiozitate și din dorința de a învăța. Îi îndeamnă să caute oamenii cei mai buni, chiar dacă asta îi scoate din zona de confort, pentru că adevărata dezvoltare apare atunci când ai curajul să înveți de la cei mai performanți.

Cum a început parcursul dumneavoastră profesional și ce credeați, la început, că veți construi în România sau din România?

Totul a început la 18 ani, după câteva internshipuri și cu entuziasmul plin și ușor naiv al tinereții care te face să crezi că poți cuceri lumea cu un site făcut de tine, un furnizor german de top și o investiție de 10.000 de dolari de la familie. Am ales să aduc în România produse de nișă, încă puțin prezente pe piața locală la acel moment: brandul german UWE, liderul industriei, pentru aparate de bronzat, alături de sisteme de înot contracurent. Recunosc, cu o doză de autoironie, că la acea vârstă credeam că, dacă am vândut eu personal de 100.000 de euro în câteva luni, sunt deja un maestru al afacerilor. Viața mi-a oferit însă o primă lecție dură de „gestionare a riscurilor”, când un client a plecat cu un produs de 50.000 de euro lăsând în urmă un cec fără acoperire. Am înghețat activitatea, dar am păstrat foamea de a construi.

După facultate, experiența în IT outsourcing cu echipe din Belgia și SUA mi-a deschis ochii către alte standarde, iar masterul la Rochester a fost momentul în care „curajul american” a devenit parte din ADN-ul meu. Am refuzat corporații gigant din beauty și consultanță pentru a fi primul angajat într-un startup de ‘affinity marketing’ și ‘stable coins’ (construit cu ani înainte ca termenul să fie consacrat). Am lucrat alături de mentori și susținători din business și din mediul academic – prof. Bernard Lietaer, membri YPO, cofondatori ai MarketWatch și Zynga. Am ajuns la zeci de angajați, sute de colaboratori și peste o mie de clienți, însă, în prima iterație, am crescut mai repede decât putea susține platforma tehnologică pe care o alesesem. În America am învățat că eșecul nu e neapărat un capăt de drum și că educația primită acasă, de a fi transparentă și corectă, mă ajută să construiesc încredere și relații care rezistă peste afaceri și greutăți. Am pivotat și am refăcut afacerea, care există și astăzi ca platformă de contribuții caritabile.

La scurt timp după aceea m-am întors acasă, cu fratele meu, impulsionată de vorbele tatălui meu: „Dacă poți acolo, poți și aici.” Am lansat Commission Force, am învățat de la lideri ca Andrei Pitiș, Sergiu Neguț, Bogdan Rîpă și mulți alții, și m-am regăsit în energia primului an al Innovation Labs, construind punțile pe care mi le-aș fi dorit și pentru mine când eram eu studentă.

Ulterior am fondat mai multe companii, ca antreprenor sau CEO-for-hire, printre care Sense8, o agenție de tehnologie și consultanță media care a ajuns rapid să livreze pentru clienți din peste 15 țări. Călătoria asta m-a învățat că, indiferent de scară, misiunea rămâne aceeași: să creezi ceva la standarde internaționale, cu intenție și cu suflet. De la rolul de executiv în Google la investițiile în startup-uri românești, am rămas dedicată ideii că succesul nu e o destinație solitară, ci un ecosistem pe care îl creștem împreună.

Care a fost momentul în care ați simțit că plecarea și experiența internațională vă pot ajuta să vă urmați mai bine aspirațiile profesionale și personale?

Am trăit în patru țări și am locuit temporar în alte trei. Cu fiecare mutare am înțeles tot mai clar că „acasă” nu este doar un loc, ci setul de valori pe care le păstrezi și de felul în care alegi să le pui în practică oriunde te-ai afla. Momentul care a schimbat cu adevărat ceva a fost în SUA și nu a ținut de carieră, ci de reflexe. Acolo am observat că întrebarea implicită într-o sală nu era „cine sunt eu să încerc asta?”, ci „de ce nu?”. Am văzut oameni care își asumau public un obiectiv mult peste ce puteau demonstra în acel moment, și pentru care asta era firesc, nu obraznic. Când îți însușești acest mod de a gândi, încetezi să-ți limitezi ambițiile după geografie. Ideea de a construi, din București, ceva relevant la nivel global nu mai pare o excepție, ci o posibilitate firească. A doua descoperire a venit mai târziu și e mai puțin spectaculoasă, dar cântărește mai mult. Fiecare țară în care am lucrat mi-a dat o perspectivă diferită asupra acelorași probleme de business. Nu poți cumpăra genul acesta de experiență și nu ți-o dă nicio școală.

Ce a însemnat, concret, adaptarea la medii atât de diferite – SUA, Polonia, Marea Britanie – profesional, cultural și uman?

A fost un exercițiu continuu de smerenie profesională. Să treci din SUA în Polonia și apoi în Marea Britanie înseamnă să înveți să asculți înainte de a vorbi. Să te trezești într-o cameră plină de oameni cu experiență greu de egalat este, recunosc, intimidant – dar și cea mai bună măsură a timpului petrecut cu folos.

În rolul de acum, când lucrez la strategii care trebuie să funcționeze și la New York, și la Singapore, și la București, Buenos Aires sau Mumbai, am învățat că o parte dintre bariere sunt reale și cer să înțelegi în profunzime cultura și contextul de business al fiecărei piețe – iar cealaltă parte există doar în mintea noastră. Diferența dintre ele se vede abia după ce ai greșit de câteva ori.

Cum s-a construit, pas cu pas, parcursul dumneavoastră profesional, de la primele experiențe internaționale până la poziția de astăzi de la Google Londra?

Parcursul meu a fost o serie de sprinturi și maratoane: de la adrenalina startup-urilor proprii din România la rolul strategic comercial de la Ringier AG și la soluțiile de pricing cu inteligență artificială dezvoltate acolo – și premiate internațional – încă din 2018. Pasul către Google Varșovia, cu responsabilitatea construirii rețelei regionale de parteneri, a fost poarta către o formare complet nouă, care m-a dus ulterior la Londra. Aici am trecut de la un rol regional la responsabilitatea pentru unul dintre cele mai mari parteneriate globale ale companiei, iar în mai puțin de un an am preluat rolul de Global Commercial Programs & Infrastructure Lead, unde lucrez la elemente de arhitectură comercială la nivel global. Privind în urmă, îmi dau seama că fiecare etapă a pregatit-o pe următoarea, inclusiv cele care, pe moment, păreau să nu ducă nicăieri.

Ce v-a format cel mai mult în mediile globale de tehnologie în care ați lucrat?

Big Tech – și interacțiunea cu antreprenori și intraprenori din toată lumea – m-a învățat că, de multe ori contrar așteptărilor, proiectele de miliarde care ajung să schimbe industrii pornesc din locuri simple: o idee pe un whiteboard și câțiva oameni care au curajul să creadă că ceea ce pare imposibil poate deveni realitate. La Google, subiectul dezvoltării responsabile a inteligenței artificiale nu e o temă de comunicare, ci ceva ce ajunge la fiecare angajat, indiferent de rol – inclusiv la unul comercial ca al meu. Pe mine m-a obligat să-mi pun întrebări pe care, ca antreprenor, nu aveam timp să mi le pun.

Am învățat astfel să combin disciplina unei organizații globale pioniere în AI cu agilitatea spiritului antreprenorial, înțelegând că tehnologia de vârf trebuie întotdeauna guvernată de valori umane solide. În ultimii ani m-am concentrat tot mai mult pe această direcție: am terminat recent un doctorat în sociologie și AI la Universitatea din București, sub îndrumarea prof. Cosima Rughiniș, și finalizez un master în guvernanță corporativă, în Marea Britanie, cu focus pe AI.

Lucrați în tehnologie, dar sunteți implicată și în proiecte cu impact social. Cum ați ajuns să îmbinați aceste două direcții în viața dvs?

Cele două direcții nu au fost niciodată separate pentru mine. Primul startup la care m-am alăturat în SUA construia exact această punte: folosea tehnologia pentru a transforma gesturile de zi cu zi ale oamenilor din comunități în contribuții către cauzele care contau pentru ei.

De acolo mi-a rămas convingerea că tehnologia nu este neutră – amplifică ceea ce există deja.

Am formulat acest aspect și într-un keynote la London Tech Week: AI-ul nu este un egalizator, este un amplificator. Amplifică și avantajele, și decalajele. Iar dacă organizațiile care lucrează pentru binele comunității rămân ultimele care ajung la tehnologie, distanța dintre ele și restul nu rămâne constantă, ci crește. Ăsta e motivul foarte practic pentru care nu tratez implicarea socială ca pe un hobby de weekend.

Ați fondat AI Impact Bridge by Rotary. Ce poate schimba concret tehnologia, inclusiv AI-ul, în viața organizațiilor care lucrează pentru binele comunității?

AI Impact Bridge nu este o donație de tehnologie, ci un transfer de competență și capacitate. Programul durează trei luni și pornește de la un principiu simplu: punem la aceeași masă experți tehnici, membri Rotary London și, în curând, voluntari Innovation Labs, împreună cu organizații caritabile evaluate în prealabil. Lucrăm direct pe problemele lor reale de funcționare – de la raportare și procesarea cererilor până la comunicarea cu donatorii și alte activități administrative care consumă timp și resurse. Scopul este ca tehnologia să preia o parte din această povară operațională, astfel încât oamenii acestor organizații să se poată concentra mai mult pe ceea ce contează: beneficiarii lor.

Diferența față de un proiect clasic de consultanță este că nu livrăm doar o soluție, ci construim capacitatea organizației de a continua singură. La final, rămân oameni care înțeleg tehnologia și știu cum să o folosească în mod util și responsabil, nu doar un instrument dependent de cei care l-au creat. Lucrăm după principiul „safety-by-design”, pentru că în cazul unui ONG miza unei erori nu este doar financiară – este încrederea comunității. Iar această încredere se construiește greu și se poate pierde într-un singur moment.

Faptul că programul intră acum în etapa de scalare internațională, (la cererea comunităților de voluntari și donatori din Sydney și București), îmi întărește convingerea că impactul nu începe întotdeauna cu resurse extraordinare, ci cu disponibilitatea fiecăruia dintre noi de a ne pune în slujba unei cauze.

Cum v-a schimbat experiența internațională felul în care priviți leadershipul, colaborarea și responsabilitatea față de comunitate?

Cea mai utilă lecție a fost că, într-un rol global, cei mai mulți dintre cei de care depinzi nu îți raportează ție direct. Nu poți conduce prin autoritate, ci doar prin claritate și încredere. Asta te vindecă rapid de ambiția performanței strict individuale

A doua lecție: ce funcționează la New York poate să nu aibă niciun sens la Mumbai, iar diferența de multe ori nu ține de competență, ci de context. Precum în șah, strategia depinde întotdeauna de configurația de pe tablă: un lider global bun evaluează contextul, întreabă înainte să decidă și își schimbă soluția, nu oamenii.

Cât despre responsabilitatea față de comunitate, pentru mine nu e un capitol separat de leadership. Am ajuns unde sunt pentru că, la fiecare etapă, cineva mi-a deschis o ușă fără să aibă un motiv evident să o facă. Asta creează o obligație, nu doar un sentiment plăcut.

Cum s-a schimbat felul în care ați privit România după ce ați început să o vedeți de la distanță?

De la distanță, talentul și creativitatea românilor se văd ca niște sclipiri cărora le lipsește doar cadrul în care să strălucească constant. Văd un potențial imens care suferă din cauza fragmentării, și mi-aș dori mai multă construcție strategică și mai puțină risipă de energie – transformarea rezilienței noastre individuale într-o forță colectivă capabilă să scaleze.

Acesta este și motivul pentru care am ales să mă implic în organizații precum Romanian United Foundation și în comunitatea Global Romania: pentru că ele creează infrastructura umană de care avem nevoie – legături reale între cei rămași în țară și cei plecați, care pot transforma experiența și energia diasporei în inițiative cu ADN românesc și impact global. Reprezintă exact valorile în care cred: că progresul vine din colaborare, că talentul românesc nu trebuie fragmentat și că împreună putem construi mai mult decât am putea individual.

Au existat momente în care ați simțit, chiar de departe, că trebuie să fiți mai prezentă în ceea ce se întâmplă și uneori se construiește în România?

Dorința de a fi prezentă m-a ținut mereu conectată: de la mentoratul de la Innovation Labs până la investițiile în startup-uri locale. M-am implicat activ și în zona legislativă: alături de alți trei români din UK am construit, prin RISE Hub, propunerea RO-SEIS – un mecanism de stimulente fiscale pentru investitorii angel, fundamentat pe analiza a 15 jurisdicții în care astfel de scheme funcționează de peste un deceniu. În aprilie am adus în jurul aceleiași mese peste 60 de lideri din business, antreprenoriat și administrație la Senatul României (sub patronajul Președintelui Senatului).

Am făcut-o pentru că inovația nu are nevoie doar de entuziasm, ci de fundații și de mecanisme financiare care să reziste după ce se sting luminile de la conferințe.

Sunteți implicată în RISE Hub, UK/Romania Business Foundation, InnovationLabs, Aspen, RBL, RUF, GlobalRomania și alte comunități. Ce v-a determinat să păstrați această legătură activă cu România?

Pentru că oamenii care mi-au oferit primele lecții sunt încă acolo. Și pentru că am văzut diferența dintre cineva cu experiență internațională care alege să se așeze la masă, să asculte și să construiască alături de ceilalți, și cineva care rămâne la distanță, limitându-se la mesaje de încurajare.

La Innovation Labs revin an de an ca mentor, jurat și la întâlnirile de Board – anul acesta am lucrat pe go-to-market cu echipele din cohorta 2026. Prin Innovation Labs am avut bucuria să cunosc tineri care au devenit antreprenori de calibru internațional și de care sunt extrem de mândră, cum este Adrian Furtună (fondatorul www.Pentest-tools.com – companie în care am investit). La RISE London Tech Ladies, comunitatea femeilor din tehnologie din Londra, aducem în prim plan exact tipul de acces care mie mi-a lipsit la 25 de ani: rețele, modele și conversații sincere despre ce nu se scrie în comunicatele de presă.

Nu e nici nostalgie, nici filantropie. E cea mai bună investiție de timp pe care o cunosc.

Ce pot aduce românii din tech aflați în diaspora ecosistemului de inovație din România?

Diaspora tech aduce ceva ce nu se poate cumpăra: harta drumului. Avem acces la rețele C-level și, mai important, purtăm cu noi lecțiile plătite scump pe piețe internaționale. Fondatorii de acasă poate ne depășesc de multe ori ca abilități tehnice – ce le putem însă da e contextul: de la cum arată o structură de guvernanță pe care o acceptă un investitor străin, până la ce anume îți omoară expansiunea în al doilea an. Rareori este vorba despre bani. Aproape întotdeauna este vorba despre context.

Cum ar putea România să transforme mai bine energia, conexiunile și experiența diasporei tech într-o resursă reală de dezvoltare?

Prin mecanisme, nu prin apeluri la patriotism. Energia există deja; ce lipsește sunt canalele prin care aceasta să devină măsurabilă.

Primul exemplu este chiar RO-SEIS: inițiativa strategică pentru deblocarea potențialului antreprenorial național prin stimulente fiscale pentru investitorii angel, construite pe modele care funcționează de ani buni în alte țări. Al doilea, transferul tehnologic dinspre universități, unde suntem mult sub potențial. Al treilea, cel mai simplu și cel mai ignorat: oamenii din diaspora să fie invitați în grupurile de lucru unde se scriu regulile, nu doar pe scenele unde se povestesc rezultatele.

Ce a însemnat România pentru dumneavoastră în anii în care v-ați construit viața și cariera în afara țării?

România a fost referința față de care am măsurat tot ce am construit. De fiecare dată când am intrat într-o cameră unde nimeni nu se aștepta la mare lucru de la un CV care începe în România, am avut un motiv în plus să livrez rezultate impecabile. E o formă de mândrie care nu se declară, se demonstrează.

Care este lucrul pe care l-ați înțeles despre România abia după ce ați plecat?

Cât de mult ne costă lipsa de colaborare. Individual suntem excepționali și extraordinar de rezilienți – asta se vede imediat din afară. Dar reziliența e o virtute de supraviețuire, nu de construcție. În alte ecosisteme am văzut oameni care concurează dur și, în paralel, apără împreună interesul comun al industriei lor.  Piesa asta ne lipsește, iar fără ea rămânem sub potențialul pe care, individual, îl demonstrăm deja.

Care este lucrul pe care l-ați înțeles despre dumneavoastră abia după ce ați trăit în afara țării?

Că adaptabilitatea, perseverența, curiozitatea – și poate un pic din reflexele de fost gamer, unde înveți că un eșec e doar o ocazie să reiei nivelul cu o strategie mai bună – m-au dus mai departe decât orice plan rigid de carieră. Și că lucrurile de care mă complexam la 24 de ani (accentul, vârsta, faptul că adesea eram singura femeie din încăpere) nu au contat vreodată nici cât o zecime din calitatea argumentului. Poți fi cetățean al lumii fără să te dezbraci de locul din care ai plecat; de fapt, exact asta te face memorabilă într-o sală în care toți spun aceleași lucruri.

Ce v-ați dori să înțeleagă România despre diaspora, dincolo de clișee?

Că nu suntem o simplă rezervă de remitențe și nici oameni care „au fugit”. Suntem o rețea globală de profesioniști care își doresc să contribuie și care ar face-o mâine dacă ar exista mecanismele potrivite. Diaspora nu are nevoie să fie convinsă, are nevoie să fie invitată – și tratată ca un partener strategic de dezvoltare pe termen lung.

Dacă ar fi să formulați o singură lecție pentru un tânăr care vrea să plece, care ar fi aceea?

Pleacă pentru ceea ce poți învăța, nu pentru ceea ce vrei să lași în urmă. Cine pleacă din curiozitate se întoarce cu ceva; cine pleacă din resentiment îl poartă cu el oriunde ajunge. Și încă un lucru foarte important: caută încăperile cu cei mai buni oameni, de la care poți să înveți. Poate fi inconfortabil, dar chiar dacă ai senzația ca nu ești la nivelul lor, nu ar trebui sa fii intimidat, ci dimpotriva, asa te vei dezvolta exponențial.

Cum credeți sau sperați că va arăta România peste 10 ani?

Sper într-o Românie despre care nu se mai vorbește ca despre o sursă de talent ieftin, ci ca despre un loc de unde se iau decizii. Concret: câteva companii de tehnologie construite aici care ajung la scară globală fără să-și mute sediul, un mecanism funcțional prin care banii privați ajung în startup-uri timpurii și tineri care aleg să rămână pentru că oportunitatea e reală.

„Opiniile exprimate în acest interviu îi aparțin intervievatei și nu reprezintă poziția oficială a angajatorului său sau a organizațiilor în ale căror structuri de conducere activează sau a investit.”