Deții un restaurant sau un bar? Iată cum îți poți transforma afacerea într-una mai sustenabilă

Deții un restaurant sau un bar? Iată cum îți poți transforma afacerea într-una mai sustenabilă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Recipiente biodegradabile, paie reutilizabile sau împachetarea mâncărurilor neconsumate la pachet – acestea sunt doar câteva dintre multele idei care îți vor transforma afacerea într-una mai blândă cu mediul înconjurător, fără a depune prea mult efort. În acest articol vei găsi câteva sfaturi simple, care nu necesită mult efort organizatoric și financiar și pe care le-ai putea introduce imediat în barul sau restaurantul tău. Totuși, pe termen lung, nu doar că poți economisi bani, ci poți să contribui și la conservarea mediului înconjurător.  

ADVERTISING

Sfaturi care te vor ajuta să-ți transformi afacerea într-una mai sustenabilă 

Paie reutilizabile. Paiele de plastic reprezintă cel mai mare procentaj de gunoi din baruri. La cele mai mari, consumul poate fi numărat în chiar sute pe zi. Soluția pentru această problemă o reprezintă paiele reutilizabile din bambus, sticlă sau metal – nu doar drepte, ci și curbate, în diferite culori. Acestea nu doar că sunt eco-friendly, dar arată și drăguț.

Cană proprie. Aceasta este o soluție inedită pentru cafenelele care servesc cafea la pachet sau baruri de tip fast-food. Dacă deții o astfel de afacere, poți încerca să-ți încurajezi clienții să-și aducă propriile vase: căni termice, termosuri mici sau cutii de prânz. Aceasta nu trebuie să reprezinte o povară pentru ei, ci o chestiune de bun-simț. Paharele și ambalajele din plastic de unică folosință reprezintă gunoi care ar trebui redus pe cât mai mult posibil.

ADVERTISING

Farfurii, tacâmuri și sacoșe biodegradabile. Din fericire, din ce în ce mai multe spații renunță la plastic în favoarea produselor ecologice, biodegradabile. Fie că vor fi cutii sau sacoșe de hârtie de la evamar.ro, ambalaje din polimer, pahare compostabile, ambalaje din trestie de zahăr, furculițe și linguri din lemn sau chiar farfurii din tărâțe de grâu (comestibile, deși nu foarte gustoase) – datorită unor astfel de opțiuni pentru vesela din incintă, vei reduce semnificativ impactul negativ asupra mediului și asupra deșeurilor produse.

ADVERTISING

La pachet. Deși aruncarea alimentelor este o practică destul de comună, aceasta este – în același timp – cât se poate de îngrozitoare. În timp ce bucătarii se apropie din ce în ce mai conștient de organizarea back office-ului și încearcă să folosească fiecare element al plantei sau al cărnii, tot se irosesc multe alimente în spațiul de gătit. Adesea, mâncărurile neterminate din farfurii ajung în coșurile de gunoi. Așadar, intruiește-ți ospătarii – roagă-i să întrebe oaspeții dacă ar dori să ia acasă mâncarea neterminată. Poți fi sigur de faptul că mulți vor profita cu plăcere de ea pentru că – deși pare greu de crezut – multora dintre clienți le este rușine să ceară un astfel de serviciu. Și, nu uita, chiar și resturile ar trebui ambalate în cutii ecologice.

Așadar, urmând aceste câteva sfaturi, vei reuși să îți transformi afacerea într-una care să fie mult mai puțin dăunătoare mediului înconjurător. În plus, în acest mod îi vei încuraja nu doar pe angajații tăi, ci chiar și pe clienți să folosească aceste practici în viața de zi cu zi și să fie mai conștienți cu privire la valoarea și la necesitatea de conservare a mediului.