Deși Bode a promis că nu vom mai avea șosele-muzeu, inaugurarea a 7 km din Autostrada Moldovei întârzie. Iată de ce și când am putea circula pe noul drum

Deși Bode a promis că nu vom mai avea șosele-muzeu, inaugurarea a 7 km din Autostrada Moldovei întârzie. Iată de ce și când am putea circula pe noul drum
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Chiar dacă a promis că nu o va face, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, riscă totuși să țină închis – pe post de piesă de muzeu – un drum nou, abia construit.

Este vorba despre un segment de 7,3 kilometri de drum național, cu o bandă pe sens, care face parte din centura orașului Bacău. Drumul este gata, iar șoferii ar putea circula pe el. Și totuși nu se deschide. Iată de ce.

Centura – sau varianta ocolitoare (VO) – a orașului Băcău este una dintre șoselele care a trezit un mare interes în rândul românilor. Motivul: parte din traseul ei se suprapune peste cel al viitoarei Autostrazi A7 (Ploiești – Bacău – Siret).

Iar asta înseamnă că – prin realizarea Centurii Bacăului – se vor construi și primii 16,2 kilometri de autostradă din Moldova.

De construcție se ocupă Spedition UMB și Tehnostrade, societăți ale familiei omului de afaceri Dorinel Umbrărescu. Firmele au fost contractate în ianuarie 2019, ca să proiecteze și să construiască șoseaua de centură.

ADVERTISING

Lucrările au început în martie 2019 și avansat în ritm alert, după cum au transmis, ori de câte ori au avut ocazia, atât miniștrii din Cabinetul Vioricăi Dăncilă, cât și cei din Guvernul Orban.

Portiune-finalizata-din-VO-Bacau-2
Imagine cu porțiune finalizată din Centura Bacăului. Foto: Asociația Pro Infrastructura

La acest moment, lucrările au ajuns la 55%, potrivit informațiilor prezentate pe site-ul propriu de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Asociația Pro Infrastructură (API) susține că lucrările au fost realizate chiar în proporție de 70%.

Organizația non-guvernamentală a postat și o filmare aeriană a șantierelor pentru contrucția centurii orașului Bacău.

Varianta de Ocolire Bacău - inclusiv Autostrada A7 - filmare completă august 2020

Pe segmentul de autostradă – unde se vor construi mai multe poduri, printre care unul de 1 kilometru peste Bistrița – se lucrează în ritm alert.

ADVERTISING

Pe un segment de drum național de 7,3 kilometru - dintre DN11 și DN2 Sud – lucrările s-au finalizat deja, ”fiind instalate până și băncuțele și panseluțele în spațiile de servicii”, după cum transmite API.

Portiunea-finalizata-din-Centura-Bacaului
Cu mov, pe hartă, porțiunea finalizată de drum național din Centura Bacăului. Grafic realizat de Asociația Pro Infrastructura (API)

Iar asta înseamnă că traficul rutier ar putea fi deschis. Mai ales că ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a promis că nu va permite ca șoselele care la jumătatea anului erau realizate în proporție de peste 90% să nu se inaugureze până la finalul lui 2020.

De ce se amână inaugurarea șoselei? Ei bine, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a precizat că – de vreme ce drumul e construit cu bani europeni - a fost nevoie să notifice mai întâi Comisia Europeană.

”(...) urmează toate procedurile de recepție, de notificare a Comisiei Europene, pentru că noi nu putem să dăm în trafic un obiectiv finanțat din fonduri europene – 85% bani europeni și 15% cofinanțarea statului român – fără a avea toate procedurile realizate, de la mediu până la recepție, absolut toate procedurile finalizate în acord cu reglementările europene”, a declarat Lucian Bode pentru Digi 24.

Portiune-finalizata-din-VO-Bacau-3
Imagine cu porțiune finalizată a centurii orașului Bacău și pe care s-ar putea circula. Foto: Asociația Pro Infrastructura

Ministrul Transporturilor și-a exprimat speranța că nu va dura mai mult de câteva săptămâni până să deschidă șoseaua. Mai ales că oamenii din zonă au amenințat cu proteste dacă nu li se permite să circule pe noul drum!

ADVERTISING

”Nu durează mult, dar nu îmi permit să risc să compromit finanțarea europeană pe întregul obiectiv de 32 de kilometri”, a mai spus Bode.

Asociația Pro Infrastructură (API) susține că situația este un blocaj și i-a cerut ministrului Transporturilor să ia cât mai repede măsuri pentru a deschide traficul pe șosea.

”Deși ministrul Bode afirma că în mandatul dânsului nu va ctitori muzee rutiere în aer liber, realitatea ține să îl contrazică.

Solicităm Ministerului Transporturilor și CNAIR să găsească de urgență mijloacele legale pentru deblocarea situației și pentru deschiderea traficului pe acest prim segment al centurii Bacău”, a transmis Pro Infrastructură, într-o postare pe Facebook.

Reamintim că nu e prima oară când statul ține închise porțiuni de drum deja construite. Spre exemplu, un segment de autostradă de 9 km din nord-vestul țării, dintre Gilău și Nădășelu - construit tot de firmele lui Dorinel Umbrărescu - a stat închis mai bine de un an.

Motivul: proasta planificare a Ministerului Transporturilor a făcut ca șoseaua să se termine pe un maidan. Abia după construirea unui pod de 320 de metri peste râul Someșul Mic s-a putut lega drumul dintre Gilău și Nădășelu de segmentul învecinat din Autostrada Transilvaniei, care ajunge până la Câmpia Turzii.

Citește și:

Bode anunță că va inaugura aproape 25 de km de autostradă, în august

Ministrul Bode promite că începe lucrările la peste 150 km de autostrăzi şi drumuri expres în 2020

Ministrul Bode spune că lotul 2 din Autostrada Comarnic-Brașov va fi gata în noiembrie, cu 10 luni înainte de termen


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇