Bursa Română de Afaceri a organizat in data de 23 Septembrie 2021 la Radisson Blu Bucharest, cea de-a V-a ediție a Conferinței Internaționale Diplomacy360. Tema acestei ediții a fost “Securitate si Prosperitate la Marea Neagră”.
150 de participanți din rândul oficialităților, al ambasadelor străine acreditate la Bucuresti, instituțiilor publice, think-tankurilor din domeniile securitătii și apărării precum și lideri ai mediului de afaceri au dezbătut Joi 23 Septembrie 2021 legătura dintre securitate și prosperitate cu focus la Marea Neagră.
În alocuțiunea sa din deschiderea oficială a conferinței, Ministrul Apărării Naționale, domnul Nicolae CIUCĂ, a declarat: „Nu există nicio îndoială că regiunea Mării Negre are o importanță strategică atât pentru NATO, cât și pentru Uniunea Europeană”, subliniindu-se faptul că „prosperitatea în regiunea Mării Negre depinde în mare măsură de stabilitatea și predictibilitatea regiunii, securitatea și apărarea fiind strâns legate de economie”.
Domnul Danuț-Sebastian NECULĂESCU - Secretar de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe a subliniat în cuvântul domniei sale în deschiderea evenimentului că “pentru asigurarea securității la Marea Neagră, va trebui să adoptăm un set de masuri pentru a crește acțiunile de descurajare și apărare astfel încât să prevenim orice conflict. UE și NATO ar trebui să fie mult mai vizibile în această regiune. Atenția și resursele trebuie investite pe cât posibil în blue economy, cercetare și inovare, tranziția verde, digitalizare și protecția mediului”.
De asemenea, tot în deschiderea oficială a conferinței Diplomacy360, domnul David MUNIZ - Chargé d’Affaires al Ambasadei SUA la București a accentuat că “securitatea și prosperitatea sunt indisolubil legate … securitatea economică susține financiar capacitatea de securitate națională, care la rândul său protejează și asigură prosperitate.” În ceea ce privește modul în care este văzută România în relația bilaterală cu SUA dar și în cea cu NATO, domnul David MUNIZ a declarat: “ … România este deschizătoare de drumuri și reprezintă un exemplu excelent al modului în care funcționează alianța transatlantică atunci când ambele părți se implică total. Suntem două țări și două popoare legate prin angajamentul comun față de democrație, libertate individuală, drepturile omului, demnitate și față de importanța esențială a respectării statului de drept. Atât prin documente, cât și prin fapte, relația bilaterală dintre țările noastre nu a fost nicicând mai strânsă. Pe măsură ce continuăm să protejăm securitatea comună, popoarele și economiile noastre vor continua să prospere. Sunt onorat să fiu reprezentantul țării mele într-o țară care este un astfel de aliat loial, într-o regiune atât de importantă.”
“În edițiile anterioare ale conferinței, am vorbit despre modul în care factorii geopolitici influențau modul în care se facea comerțul international, cum se realizau investițiile si cum se creau alianțele economice. Astăzi vedem cum geopolitica stabilește regulile în afaceri. În trecut, afacerile sufereau daune colaterale din cauza rivalităților geopolitice. Astăzi, mediul de afaceri și zona tehnologică au devenit câmpurile de luptă pentru aceste rivalități.
Securitatea oricarei țări are un cost care este plătit de economia locală mai devreme sau mai târziu.
Fără o economie locală durabilă, securitatea nu poate fi susținută deoarece economia și bugetul au un impact direct asupra securitații, capacității de apărare si asigurare a sănătății populației.
În lipsa stabilității și fără asigurarea securității, investitiile străine și locale sunt doar niște planuri pe hârtie. O țară cu o economie puternică este capabilă să ia deciziile politice corecte, să-și sporească capabilitățile militare pentru a se apăra și pentru a duce la indeplinire acțiuni si planuri strategice de dezvoltare, pentru binele populației” a declarat Valentin PREDA – președintele Bursei Române de Afaceri si inițiatorul Diplomacy360.
Cei 22 speakeri din țară si străinatate (diplomați, oficiali de rang înalt, oameni de afaceri și experți în securitate și relații internaționale), au impărtășit participanților în cadrul celor patru paneluri (Geopolitic, Defence&Security, B2B si B2G) punctul lor de vedere privitor la relația directă dintre securitate, apărare și dezvoltare economică. Au fost punctate atât principalele amenințari la adresa siguranției naționale dar și oportunitățile de dezvoltare economică in regiunea Mării Negre.
Conferința a prilejuit și lansarea de către Bursa Română de Afaceri, sub egida Diplomacy360 a două programe noi.
Primul se numește SERIOUS Infrastructure, și este dedicat pregătirii antreprenorilor români pentru a participa cu succes la proiectele de infrastructură militară care se dezvoltă în prezent în România, prin cunoașterea standardelor si a cerințelor speciale în materie.
Al doilea program lansat este Diplomacy360 Club care reunește diplomați și lideri de top din diverse domenii de activitate preocupați să dialogheze pentru dezvoltarea de programe concrete atât în plan bilateral cât și multilateral.
Liderii din diverse domenii trebuie să își adapteze modul de a fi și opera astfel incât să facă față concurenței și să realizeze alianțele potrivite pentru a evolua.
Toți cei interesați să afle mai multe despre Diplomacy360 Club precum și despre Conferințele și Workshopurile Diplomacy360, sunt invitați să contacteze Bursa Româna de Afaceri la numărul de telefon 0212665677 sau prin email: info@business-diplomacy.ro , https://diplomacy360.com
Diplomacy360 este o platformă de stimulare a unui dialog deschis între diferiții lideri internaționali – indiferent de sfera acestora de expertiză, pornind de la ideea ca perspectiva fiecăruia, ca profesionist în domeniul său, va reprezenta nu o barieră, ci o punte în efortul comun de identificare a soluțiilor cu potențial și originalitate încă neexplorate.
Programul Diplomacy360 a debutat în anul 2015 sub forma unor Conferințe, Workshopuri și Module de Training dedicate inițial legăturilor dintre Diplomație și Business (sub titlul Business Diplomacy), în ultimii ani acesta dezvoltându-se organic cu o serie de concepte precum Digital & Cyber Diplomacy, Cultural, Journalism&Media, Public&City Diplomacy, in anul 2021 adăugându-se si Citizen Diplomacy si Defence Diplomacy.
Aplicarea de către fiecare dintre noi, a unei forme de diplomație adaptată activității profesionale desfașurate, este esențială într-o lume în care evoluțiile geopolitice și cele tehnologice impun un ritm foarte alert dar incert al dezvoltării economice și sociale, riscurile și vulnerabilitățile pe care aceste schimbări le comportă sunt diverse și tot mai imprevizibile. Diplomația, ca artă, dar și ca soluție, poate contribui la asigurarea progresului pe termen lung din perspectiva dezvoltării economice și urbane, a securității cibernetice, precum și la găsirea unor modele de cooperare culturală si economică internațională care să asigure dezvoltarea sustenabilă globală pe care ne-o dorim cu toții.
BURSA ROMÂNĂ DE AFACERI este prima și cea mai complexă platformă integrată de matchmaking și consultanță în afaceri din România, cu prezență offline și online prin https://rbe.ro , cu acces la piața internațională – parteneri de afaceri, investitori străini, oportunități de afaceri, care facilitează internaționalizarea companiilor românești, investițiile private de capital, realizarea de parteneriate de afaceri, joint-ventures în țară și in străinatate, dezvoltarea și/sau restructurarea afacerilor, vânzarea și cumpărarea de afaceri la cheie și asigurarea suportului pentru intarea pe piață a companiilor străine. Noi conectăm oamenii de afaceri și companiile la noi piețe de desfacere, parteneri si oportunități de afaceri.
Organizator: Bursa Română de Afaceri
Sponsor: Global Vision
Parteneri de promovare & suport: PRO LED, BD LemnTech, Sapunul Cheia, Romanian High IQ Society, Centrul Pentru Strategii Aplicate
Parteneri media: TVR, Agerpres, SpotMedia.ro, PRbox.ro, Transilvania Business, DEBIZZ, Intervio, Canal33