Georgiana și Cosmin Păstrăv fac pionierat în România, sprijinind business cu business pentru a face ceea ce statul nu reușește să facă pe meleagurile autohtone. Fac agricultură ca la carte, educă gusturile publicului și vorbesc de aproape zece ani despre vita Angus, o delicatesă pe care au adus-o tocmai din Scoția.
Mai mult decât atât, au inovat, fiind aproape de a certifica salamul de Vită Angus pe care astăzi îl vând și în București, undeva în piața Dorobanți, pentru un public care știe exact ce caută.
Nu doar că au venit din Suceava tocmai la București, ci au adus cu ei și alți mici producători din Bucovina, cărora le oferă un loc unde să-și etaleze munca de zi cu zi în speranța că fac o schimbare pe o piață suprasaturată fie de produse de import, fie de auto-intitulați „producători” care știrbesc încrederea în produsele românești.
Colțul lor de rai bucovinean din Dorobanți poartă numele de Băcănia Boierească și a însemnat încă 50.000 de euro investiți într-un business pentru care au accesat fonduri europene de 220.000 de euro şi un credit.
Pentru 2024, Băcănia Boierească estimează o cifră de afaceri de aproximativ 7,5 milioane de lei, în creștere cu aproape 20% faţă de anul precedent.
„Socrii mei aveau un service auto, iar prin anii 2000 au deschis și o pensiune și un hotel cu un restaurant, tot aici, în Suceava.
Apoi, după ce ne-am căsătorit noi, 2010-2011, am început să cochetăm cu ideea asta de agricultura: au apărut băcănia și Vatra Boierească, o altă pensiune pe care o avem noi spre Gura Humorului, cu căsuțe tradiționale.
După ce ne-am căsătorit noi și a apărut primul copilaș am început să dezvoltăm mai multe concepte. Ei aveau doar partea de pensiune cu restaurant care era destul de generoasă“, își amintește Georgiana Păstrăv, co-fondator Băcănia Boierească.
Practic, venirea copilului v-a făcut să vă orientați către altfel de alimente?
Acolo a apărut și nevoia. Noi, ca tineri, aveam o viață ușor haotică, dar a apărut cel mic, și la primul copil vrei să fie totul ca la carte și să fie totul în regulă.
Așa am cochetat cu ideea asta de agricultură, creșteam niște văcuțe, niște găini, și am zis „hai să vedem dacă nu putem să facem noi cărnița pentru copil”. Apoi, ne-am zis: „dacă tot avem vaci hai să vedem ce putem face cu ele în afară de carnea crudă, să vedem dacă nu putem să le și procesăm să facem niște cârnați, niște produse afumate”. Și așa a apărut o mică carmangerie.
Carmangeria a trebuit să o creștem pentru că era destul de micuță la demisolul pensiunii de care povesteam. Am luat niște fonduri europene și am făcut abator și carmangerie, deci a crescut organic.
Produsele pe care le făceam le-am dat la spre vânzare și vedeam că plac clienților și nu e muncă în zadar. Și a fost nevoie să mai facem câte un pic, câte un pic, ca să închidem lanțul. Ne-am dorit tare mult să avem circuitul ăsta închis. De exemplu, duceam animalele la abator la altcineva și le tranșa. Când am făcut abatorul și carmangeria am închis circuitul.
Pentru asta ați apelat și la fonduri europene și la creditare. Cum a fost pentru business-ul vostru această experiență?
La fonduri europene am căutat să ne încadrăm în punctajul maxim, cât se poate face, după aia să vedem cum ne putem adapta fizic. Aveam doua rase autohtone, Bazna și Mangalița, trebuia să faci ceva bio. Fermă de porci bio în România nu a făcut nimeni până acum.
Din partea băncii avem noroc că avem mai multe firme și unele dintre ele au ajutat ca și co-finanțator la garanție, că altfel tu ca start up, să iei din prima vreo șase-șapte sute de mii de euro… poți să-i pui cruce la business.
La noi în zonă cel puțin, dar și prin țară în general, noi suntem mâncători de porc, nu de vită. Ca să ajungă omul să mănânce vita e o întreagă cultură, o întreagă poveste, e o istorie. N-am fost obișnuiți, n-avem tradiție în genul ăsta. Știam că se cere porcul.
Am început cu niște colaborări din zonă pe aici dar n-aveau constanță în calitatea produselor, azi aveau, mâine nu aveau, și am zis că singura soluție e să facem noi. Să știm ce facem ca să controlăm circuitul materiei prime, cel puțin. Și așa am ajuns să facem o fermă de porci. Conjunctural a fost că se finanțau la momentul acela ferme de porci.
Și v-ați specializat în zootehnie?
Ne specializăm în fiecare zi. Ne adaptăm la condițiile impuse. La ferma de porci, de exemplu, avem un băiat care a fost plecat în afară și e foarte dedicat, și e doctor veterinar. Practic am încercat să ne înconjurăm de specialiști, că noi nu suntem din domeniu. Și împreună cu ei am făcut tot felul de încercări până găsim cheia succesului.
V-ați specializat și în vita Angus. Sunt românii interesați să cumpere produse din vită Angus?
Încă suntem la început cu gusturile astea mai deosebite. De nouă ani tot educăm oamenii, cel puțin în Suceava. Acum s-a mai aflat de vita Angus. E un trend.
Cel puțin în București, e „fiță” dacă mergi și mănânci T-bone sau și Ragu sau ce mai sunt.
Dar în Suceava, în zona Bucovinei, încă predomină porcul și la sărbători tot porcul se mănâncă. Vita, să zicem că e o specialitate, dar după cum spuneam, educăm oamenii și mai ales că vitele Angus sunt crescute doar pentru carne, carnea este foarte fragedă.
Și la evenimentele pe care le facem la pensiuni recomandăm, chiar dacă sunt ușor sceptici. Și să se conving ei după ce consumă. Trebuie educare constantă.
Faceți din vita Angus chiar și produse precum salamul, o abordare cel puțin neobișnuită.
Vrem să certificăm salam de vita Angus și e un pic cam greu să obții certificat tradițional. Vita Angus are zece ani când am adus-o din afară. De exemplu, cel mai apreciat produs al băcăniei este salamul de vită Angus cu nucă. E o combinație foarte reușită și e gustoasă, produsele sunt gustoase pentru că au carne și toată lumea se miră. Păi e bun pentru că nu conține aditivii cu care suntem obișnuiți din marile magazine.
Care a fost cea mai mare provocare în tot acest timp în care ați dezvoltat brandul și încercați să educați publicul?
Provocări sunt în fiecare zi. Tot zicem că nu mai facem asta și ne relaxăm, dar în fiecare zi tot apar, pentru că apar și oportunități pe care nu vrem să le ratăm.
Cea mai mare de provocare a fost că noi am luat-o cumva de la coadă la cap. Am adus vacile, am făcut produsele, am făcut abatorul, carmangerie, „acum ce facem cu preparatele?”. Ce facem cu ele? Cum le vindem?
De asta a apărut nevoia de a de a ne crește rețeaua de distribuție pentru a putea să vindem în mai multe zone și de asta am deschis băcănia în București pentru că avem capacitate de producție doar că nu reușim să vindem atâta cât reușim noi să facem.
Aici poate e provocarea acum, în momentul acesta. Dar provocarea adevărată e să găsim acea piață nișată care să aprecieze produsele astea naturale care nu sunt neapărat foarte scumpe dar nici ieftine, pentru că ele conțin carne, nu se pune „jumi-juma”.
De ce tocmai București?
Avem magazin online, facem livrări în țară, nu foarte multe pentru că sunt produse perisabile și este mai greu de gestionat. Din București am primit feedback, am participat la unul-două evenimente, târguri cu specific, și toată lumea a fost foarte încântată de preparatele noastre. Și dacă nu București, atunci unde? E cea mai mare piață.
Am mai avut contact cu diverși din București, inclusiv la pensiunea care avem noi în Cacica, au venit turiști și au spus ”Uau, chiar are gust de carne!”. Ei erau șocați că mai există mâncare din asta.
Mai avem și prieteni prin București care făceau comparații între noi și Mega Image și ne spuneau ”Noi la voi plătim jumătate din ceea ce luăm la Mega Image dar nici nu se compară ce produse aveți voi”. Mai mult au tras ei de noi. ”Hai în București, hai să vedem, hai să încercăm, hai să facem, căutăm, vă facilităm accesul acolo”.
Am încercat să deschidem un magazin și în Iași, de exemplu. Dar a picat tocmai în pandemie și a fost greu de gestionat de la distanță, nici n-am avut om care să se ocupe. Am mai avut tentative, dar acum am zis că dacă tot facem niște sacrificii mergem direct în Capitală și vedem ce se întâmplă.
Dar, repet, nu am gândit neapărat doar magazinul și atât. Încercăm să creăm conexiuni cu hotelurile de acolo, cu alte băcănii sau magazine de profil.
Cum funcționează businessul de aici?
În București suntem din 31 iulie. Am vrut să venim de mai demult dar a durat să luăm avizele și autorizațiile. Avem deja clienți recurenți care vin la noi și o dată și de două ori pe săptămână și ne cumpără produsele în condițiile în care e o „audiență rece”, să spunem, un prim contact. Dar sunt încântați de produsele noastre și locația arată frumușel, în Piața Dorobanți.
Zona e bună dar nu suntem pe la stradă suntem undeva pe o străduță lăturalnică și trebuie să aducem clienți acolo și din cauza asta încercăm să facem campanii de vizibilitate, promovare. Am avut niște variante, la Kaufland, în cadrul magazinelor lor că aveau parcare, aveau clienți, dar nu ne-am regăsit în povestea aia. Noi nu suntem de acolo, nu suntem nici la industrii, nici la comerț.
Sunt acei sibieni care nu sunt producători dar se vând ca producători și la urmă ajungem și noi să intrăm la aceeași „oală”. Am avut clienți care au intrat în băcănie în București și ne spuneau „toți spuneți că faceți natural, bio și tradițional”. Cred că oamenii sunt sătui de mesajul ăsta.
Ce ne diferențiază pe noi e că avem în spate și ferma asta de animale, avem și că se asigură trasabilitatea. Știm ce punem în produsele astea că avem și certificări și facem în permanență analize și ăștia-s factorii noștri diferențiatori. Că sunt mulți care fac preparate din carne și se laudă că fac totul natural și tradițional, dar noi chiar putem să dovedim lucrul ăsta și prin poze și prin imagini.
A început să intre în derizoriu și partea asta cu băcăniile. Adică eu băcănia o văd ca pe o formă, să-i spunem la nivel „primitiv” a unui magazin supermarket, în care ai niște produse primare, pâine, lapte, ouă, carne, mici artificii pe lângă ele. Așa văd eu o băcănie. Ceea ce se întâmplă in București, acolo, e doar comerț. Au găsit doi trei furnizori, scrie băcănie, e în trend, hai să facem bani.
Este, așadar, o nișă de luat în considerare.
Sunt producători dar ei sunt mici nu pot să scoată capul la suprafață. Ce am făcut noi am făcut cu ajutorul altor firme. Am susținut totul cu un business timp de zece ani de zile, că altfel n-aveam cum supraviețuim, doar să tăiem o vacă și o vindem. Nu puteam ajunge la alt nivel.
Asta e realitatea, adică dacă spun alții că se poate altfel, eu nu cred. Nu sunt facilități. Urmărim intens ce se întâmplă pe zona politică, vedem ce ne promit viitorii candidați.
Agricultura ar trebui să fie cel mai ajutat domeniu din România pentru că avem avem cu ce, avem resurse, avem agricultură. Eu o văd ca pe o chestie de strategie națională, cum ai armată să ai și agricultură. Trebuie să ai mâncare, mâine dacă ți-au închis ungurii poarta, tu ai mâncare șapte zile în România.
O să ajungem într-o zi să exportăm porumb și importăm mămăligă congelată la pungă.
Noi dăm din coate, ne dăm silința să facem, dar nu e suficient. E nevoie și de ajutor de sus pentru că facem ceva bun la noi în țară cu resursele noastre pe locurile noastre, glia noastră. E mult mai ușor să aduci în băcănie produse din carne de la alți producători, cine știe cum le fac, și faci comerț și aia e, la urmă tragem linie.
Noi ne-am încumetat să facem și agricultură, să creștem niște vaci. Dar 365 de zile pe an nu ai weekend, nu ai nimic, vaca nu știe că azi e sărbătoare, mâine Crăciun.
Problema este că a ajuns într-un așa un derizoriu latura asta a agriculturii, că nu mai vrea să facă nimeni partea asta. Dacă înainte avea o finalitate, știam că cresc un porc și să îl vând cu zece lei viu și-mi mai dă o subvenție, sau îmi dă ceva, avea un viitor, înțelegea ceva.
Acum s-au limitat toate: mă uit la abator când le cumpără în zonă cu opt lei. Bătaie de joc: laptele un leu și cincizeci și tu dai pe cola cinci lei. Dar ne plângem că suntem bolnavi de cancer.
Care sunt așteptările pe care le aveți de la clasa politică?
E clar că e nevoie de ceva la nivel național sau regional. Să se întâmple lucruri pe zone, pe comunități, să începem să ne ajutăm reciproc, cum și în băcănia noastră, de altfel, în afară de produsele noastre din carne avem peste 25 de producători locali din zona Moldovei și a Bucovinei cu precădere.
Noi am făcut o mică comunitate prin care ajutăm câțiva producători să-și listeze produsele fără niciun cost. Doar le pui pe raft și clienții băcăniei le cumpără. Și ăsta este un ajutor pentru ei. Sunt mulți care nu au alte locații în care să-și vândă produsele.
Ce facem noi la nivel mic trebuia să facă statul român, să dea o lege în care să spună: tu ești Profi, te-am lăsat să-ți faci în centrul localității, da, dar condiția este ca pe o raza de douăzeci de kilometri să iei jumate din produsele locale și atunci se dezvoltă toată zona. Noi n-avem așa ceva. Noi suntem producători de cartofi în zonă și mă uit la Kaufland și văd că vin din Egipt.
Pe de altă parte, ce oportunități vedeți în România partea de agricultură, de hrană bio?
România are un potențial imens pe partea de hrană bio pentru că noi încă încă nu ne-am „omorât” pământurile cum s-a întâmplat pe afară, adică nu am dat zeci de tone de azot să facem culturi. Încă n-am avut bani. Le-am dat două trei tone la hectar, adică suntem încă pe acolo, nu suntem foarte departe.
Ideea este că nefiind încurajată ramura asta de producție bio, de zootehnie, exportăm grâu și importăm pâine congelată. Adică noi avem niște oportunități imense, dar cei care trebuie să vadă nu văd.
Dar nu putem să așteptăm să se întâmple ceva cu clasa politică sau să se alinieze planetele. Fiecare dă din coate și încercăm să facem un lucru frumos și onest la noi în țară.
Care sunt planurile voastre pentru băcănie?
Au fost eforturi mari pentru a deschide această locație. Dacă reușim să facem să fie profitabilă, măcar să atingem punctul zero, suntem mulțumiți.
Ideea este că în businessul ăsta noi suntem limitați. Dacă vrei să faci calitate, calitatea nu implică volume. Când am început asta noi ne-am gândit așa: nu neapărat că va dura zece ani s-o scot la lumină dar ideea este că ne-am făcut niște calcule cu niște oameni care aveau un cuvânt de spus în domeniu și noi putem face maxim o tonă de produse pe zi în condițiile în care stau șapte zile la maturat.
E toată procedura naturală, să se facă produsul final de calitate. Adică noi trebuie să vindem cât putem produce. Ceea ce putem face noi, însă, mai trebuie să mai creștem puțin efectivul la animale, dacă ajungem la nivelul ăla de maximă de producție. Mai mult nu vrem pentru că nu mai suntem noi dacă vrem mai mult.
Cum vedeți anul 2024 ca evoluție a businessului în ceea ce privește cifra de afaceri?
Probabil va fi o creștere de 20% a cifrei de afaceri. Dar nu neapărat că va fi mai mult volum, cred că și inflația oricum te ridică.
Probabil va fi o creștere. Nu foarte mare, dar va fi o creștere. De la an la an s-a simțit o creștere valorică, să spunem așa. Acum trebuie doar să creștem un pic volumele de vânzări.
De asta am decis să deschidem o băcănie deși nu e tocmai ușor. Era mai ușor dacă făceam distribuție, căutăm în momentul ăsta colaboratori în București, mai ales că avem acolo punct de desfacere avem băcănia și putem să colaborăm și cu alte băcănii și alte restaurante.
Era mult mai ușor să avem o mașină, cum fac alții, și să distribuim.
Dar partea asta la noi e foarte complicată pentru că, nefiind niște produse cu conservanți, dacă faci două schimburi de temperaturi, imediat prind „mâzgă” pe ele. Nu sunt stricate în interior dar ele nu mai arată bine. De asta preferăm să avem magazinul nostru, vânzătoarea noastră, avem informația din oră în oră. Dacă ceva s-a stricat nu e nicio problemă, scoatem de acolo, nu dăm cu ulei s-o vindem mai departe. Când o dai la altul, el vrea să o vândă.
Dacă ar fi să o luați de la început ați face ceva diferit pentru băcănie?
Atunci când ne-am apucat aveam mai mult curaj, acum, cu vârsta, mai scade din entuziasm și când vezi ce se întâmplă în jurul tău și conștientizezi că nu ești încurajat în niciun fel, îți vine să zici: ”Nu mai degrabă fac ceva în pătrățica mea?”.
Trăiești bine. Sau fac un alt business, că oportunități au fost în România tot felul. Dar important să fii tu pe nișa aia.
Asta a fost o experiență. La mintea noastră de acum am putea altfel să punem problema și astfel să ne organizăm.
Eu m-aș mai apuca din nou dar să avem măcar niște niște indici, niște informații, niște oameni cu care să lucrăm. Noi acum tot încercăm să facem experimente și probabil tot o să mai facem din lipsă de experiență, lipsă de personal ș.a.m.d.
Problema e că nu ai cu cine lucra. Dacă acum câțiva ani de zile dădeai un anunț, te mai sunau doi trei și întrebau măcar ce salariu oferi, acum nici nu te sună și dacă te sună unul, te sună și te întreabă ce program are sau care e timpul lui liber, ce facilități.
Forța de muncă e o mare problemă. Deși acum, după cum văd trendul în ultima perioadă, cred că afară s-au stricat treburile foarte tare și au început să întoarcă oamenii acasă. Cât vor fi dispuși să muncească, fiind obișnuiți într-un alt program, nu știm, vom vedea.
Care este cel mai important lucru în acest business?
Cel mai mult contează să-ți respecți cuvântul. Să fii constant, și clienții vin. Dar înseamnă să ai nervi și timp și să fii pregătit să pierzi, până ajungi la niște rezultate. Că aici e singura formulă: răbdarea.
Transcriptul interviului a fost realizat cu aplicația Vatis Tech