6 avantaje ale folosirii regulatorilor de creștere în culturile agricole

6 avantaje ale folosirii regulatorilor de creștere în culturile agricole
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Regulatorii de creștere sunt cunoscuți și sub denumirea de hormoni pentru plante, având rolul de a regla metabolismul acestora, astfel încât dezvoltarea lor să poată fi mai bine controlată.

Sunt obținuți prin sinteza hormonilor naturali secretați de plante și se administrează sub formă de soluții, în cantități foarte bine controlate și doar atunci când este cazul.

Utilizați în mod corespunzător, regulatorii de creștere aduc o serie de beneficii pe care le poți afla în cele ce urmează.

Previn ruperea plantelor

Pare paradoxal, însă creșterea excesivă a plantelor de cultură poate genera pierderi ce ajung uneori chiar și la 40% din producția estimată. Aceste pierderi apar ca urmare a ruperii plantelor, care, pe măsură ce cresc, devin tot mai puțin rezistente.

ADVERTISING

Astfel, rafalele de vânt sau apa acumulată pe frunze în urma ploilor provoacă frângerea tulpinilor sau dezrădăcinarea. Plantele rupte sau căzute fac recoltarea mai dificilă și pot fi vectori de transmitere pentru boli și dăunători, fapt ce amplifică și mai mult pierderile și cheltuielile.

Regulatorii de creștere de la Agricover previn acest fenomen încetinind creșterea în înălțime a plantelor fără a le afecta dezvoltarea.

Întăresc tulpina și rădăcina

Prevenirea ruperii se realizează și prin fortifierea tulpinii și rădăcinii, astfel încât acestea să asigure o mai bună susținere pentru plante. Fenomenul despre care am amintit poate apărea și atunci când solul este moale și umed, dar și în cazul unei producții abundente.

ADVERTISING

Pământul prea moale sau îmbibat cu apă nu oferă o bună susținere la nivelul rădăcinii, în timp ce roadele prea bogate trag în jos tulpinile și crengile, care se rup.

Prin întărirea rădăcinilor și tulpinilor, regulatorii de creștere conferă mai multă stabilitate și rezistență plantelor, prevenind pierderile.

Stimulează dezvoltarea plantelor

Regulatorii de creștere pot acționa și ca stimulent - nu doar ca inhibitor - așa că utilizarea lor este recomandată și în cazul culturilor întârziate în evoluție.

Fie că au fost însămânțate mai târziu, fie ca vremea nu a fost foarte prielnică, plantele cu evoluție întârziată vor avea o productivitate scăzută iar recolta va fi de slabă calitate.

ADVERTISING

Aplicați la timp, regulatorii de creștere pot accelera metabolismul plantelor, astfel încât acestea să ajungă la un stadiu de dezvoltare normal pentru perioada respectivă.

Îmbunătățesc absorbția substanțelor nutritive

Plantele se hrănesc cu substanțe nutritive pe care le extrag din sol, prin intermediul rădăcinilor. Chiar dacă în sol se găsește o cantitate suficientă de nutrienți, plantele pot suferi dacă rădăcinile nu asigură o bună absorbție.

Cum spuneam mai devreme regulatorii de creștere ajută la dezvoltarea rădăcinilor, ceea ce înseamnă și o îmbunătățire a capacității de absorbție a nutrienților. Astfel, plantele de cultură se vor putea hrăni și hidrata mai ușor pe tot parcursul perioadei vegetative.

Cresc imunitatea în fața bolilor

Există și stimulatori de creștere ce conțin hormoni care acționează asupra sistemului natural de apărare a plantelor. Tratamentele cu astfel de substanțe cresc imunitate plantelor, făcându-le mai rezistente în fața atacurilor ciupercilor, bacteriilor și virusurilor care provoacă boli.

Este recomandat ca tratamentele să fie aplicate în perioadele în care se intensifică circulația acestor agenți patogeni și atunci când apar condiții care favorizează apariția bolilor.

Mențin prospețimea fructelor

Fructele ținute în depozite încep să-și piardă prospețimea - implicit valoarea comercială - însă poți apela și în acest caz la un regulator de creștere.

Anumite produse din această gamă au capacitatea de a menține mai mult timp prospețimea fructelor după recoltare. Fructele trebuie să fie la maturitatea optimă, iar tratamentul se aplică la cel mult o săptămână de la recoltare, pentru a obține cele mai bune rezultate.

Cu toate aceste beneficii, regulatorii de creștere pot cauza și probleme serioase dacă nu sunt utilizați corespunzător. Concret, administrarea lor în exces determină o serie de tulburări hormonale, care vor afecta serios productivitatea și calitatea recoltei.