Ministerul Mediului lansează, marţi, programele Rabla Clasic şi Rabla Plus. Persoanele fizice se pot adresa producătorilor validaţi, iar firmele pot încărca în aplicaţia informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programe.
Bugetul alocat programului Rabla Clasic 2024 este de 300 de milioane de lei, iar pentru Programul Rabla Plus, bugetul alocat este de 1 miliard de lei.
Programele se vor desfăşura în etape, în limita sumelor alocate, astfel:
Rabla Clasic:
Sesiunea 19 martie – 19 aprilie 2024:
- Persoane juridice – 60 de milioane de lei;
- UAT-uri şi instituţii publice – 60 de milioane de lei;
Sesiunea 19 martie – 25 noiembrie 2024: persoane fizice – 180 de milioane de lei.
Rabla Plus:
Etapa I: 19 martie – 19 aprilie 2024
- Persoane juridice – 140 de milioane de lei;
- UAT-uri şi instituţii publice – 140 de milioane de lei.
Etapa I: 19 martie – 18 august 2024: persoane fizice – 420 de milioane de lei.
Rabla Plus:
Etapa a II-a: 19 august – 19 septembrie 2024
- Persoane juridice – 60 de milioane de lei;
- UAT-uri şi instituţii publice – 60 de milioane de lei.
Etapa a II-a: 19 august – 25 noiembrie 2024: persoane fizice – 180 de milioane de lei.
Potrivit Ministerului Mediului, în ceea ce priveşte Programul Rabla Clasic, prima de casare se menţine la 7.000 de lei, respectiv 10.000 de lei în cazul predării a două autovehicule uzate.
În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.
Cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, este de:
- 25.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;
- 13.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP;
- 13.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.
Ecotichetul se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depăşeşte suma de 70.000 euro, cu TVA inclus.