A început votul în diaspora, românii din Noua Zeelandă sunt primii care votează. Unde și cum se merge la urne în străinătate

A început votul în diaspora, românii din Noua Zeelandă sunt primii care votează. Unde și cum se merge la urne în străinătate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Votul în diaspora pentru alegerile parlamentare a început, primii care sunt aşteptaţi la urne fiind românii din Noua Zeelandă, care îşi pot exercita dreptul de vot la secţia deschisă în Auckland. Ei vor fi urmaţi de cei din Australia.

Românii care au domiciliul sau reședința în străinătate pot vota la alegerile parlamentare din acest an pe parcursul a două zile: 5 și 6 decembrie.

Primii care se vor prezenta la urne vor fi românii din Noua Zeelandă, iar ultimii cei de pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii.

Vineri seara, la ora 20:00 (ora României), s-a deschis prima secţie de votare din străinătate - la Auckland, unde atunci deja va fi sâmbătă.

În plus, spre deosebire de românii din țară, românii din diaspora au avut posibilitatea să voteze și prin corespondență.

CINE VOTEAZĂ ÎN STRĂINĂTATE

La alegerile parlamentare își exercită dreptul de vot în afara țării doar cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate”, subliniază Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe site-ul votstrainatate.ro și în comunicatele de presă.

ADVERTISING

Prin urmare, dacă în weekend plecați în vacanță la Paris sau în delegație la Madrid, de exemplu, NU veți putea vota acolo dacă aveți domiciliul sau reședința în țară și nu v-ați înscris în Registrul electoral cu această opțiune.

Asociația Expert Forum precizează pe platforma votcorect.ro, pe care o administrează, care este baza legală și faptul că pot vota în străinătate pe liste suplimentare doar alegătorii care s-au înscris cu această opțiune în Registrul Electoral cu cel puțin 15 zile înainte de perioada electorală. Potrivit informațiilor de pe site-ul votstrainatate.ro, 3.939 de români și-au exprimat această opțiune în termenul legal (până pe 21 septembrie).

Alte excepții:

  • militarii, polițiștii și personalul civil român din instituțiile sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională trimiși în misiune în teatre de operații din străinătate, care își pot exercita dreptul de vot la orice secție de votare constituită în țara în care își desfășoară misiunea în baza pașaportului de serviciu
  • personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și institutelor culturale din străinătate
  • candidații, dacă aceștia candidează în circumscripția electorală pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării
ADVERTISING

În ceea ce privește votul prin corespondență, acesta s-a încheiat pe 22 octombrie. Conform AEP, 39.238 de români din diaspora au depus cereri de înregistrare pentru acest tip de vot, cele mai multe venind din Marea Britanie – 9.224, Germania – 5.772, Italia – 3.378, Spania – 3.338 și Franţa – 2.769.

UNDE VOTEZ

Pentru românii care pot vota la secțiile din străinătate, ”votarea se desfășoară în zilele de 5 și 6 decembrie 2020 între 07:00-21:00 (ora locală), cu posibilitatea prelungirii procesului până la ora locală 23:59, dacă mai sunt alegători în secție sau la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot”, informează MAE.

Cei care vor să voteze la cele 748 de secții organizate în țările în care trăiesc (un număr aproape dublu față de alegerile parlamentare precedente, din 2016) pot găsi lista acestor secții pe site-ul Ministerului de Externe.

ADVERTISING

MAE a lansat harta interactivă a secțiilor de votare din străinătate şi un call center pentru alegătorii români

Deschide și Harta realizată de EFOR pe platforma votcorect.ro.

DOCUMENTE NECESARE

Din cauza contextului special, generat de pandemie, BEC a decis că la alegerile parlamentare din acest an alegătorii pot vota și cu documente al căror termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie.

Acte de identitate în baza cărora pot vota românii cu domiciliul în străinătate:

  • a) pașaportul simplu, cu menționarea țării de domiciliu;
  • b) pașaportul simplu temporar, cu menționarea țării de domiciliu;
  • c) pașaportul simplu electronic, cu menționarea țării de domiciliu.

Cetățenii români cu reședința în străinătate își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în străinătate în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, însoțite de un document oficial emis de statul străin privind stabilirea reședinței:

  • a) cartea de identitate;
  • b) cartea electronică de identitate;
  • c) cartea de identitate provizorie;
  • d) buletinul de identitate;
  • e) pașaportul diplomatic;
  • f) pașaportul diplomatic electronic;
  • g) pașaportul de serviciu;
  • h) pașaportul de serviciu electronic;
  • i) pașaportul simplu;
  • j) pașaportul simplu electronic;
  • k) pașaportul simplu temporar.

Lista documentelor care atestă reședința în străinătate, potrivit OMAE nr. 1627 din 26.08.2019, poate fi consultată  AICI

IMPORTANT !!!! Potrivit Deciziei nr. 85/2020 a Biroului Electoral Central, documentele emise de autoritățile străine care atestă reședința în străinătate pot fi prezentate în copie, în original sau în format electronic!!! Dacă aceste documente eliberate de autoritățile străine au expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, vă puteți exercita dreptul de vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 în baza acestora, subliniază MAE.

LISTA CANDIDAȚILOR

Pentru Circumscripţia nr. 43 – Diaspora s-au atribuit prin lege 6 mandate de parlamentar: 2 de senator și 4 de deputat.

Candidații pot fi regăsiți pe site-ul BEC, în partea de jos, în dreptul circumscripției DIASPORA.

De asemenea, pe site-ul votstrainatate.ro se găsesc și pot fi descărcate modele de buletine de vot, atât pentru Senat, cât și pentru Camera Deputaților.

Poți semnala problemele pe care le sesizezi în ziua votului pe platforma votcorect.ro, unde regăsești, de asemenea, toate informațiile de care ai nevoie.

CUM VOTEZ

ATENȚIE! La fel ca și în țară, respectarea măsurilor de siguranță impuse din cauza pandemiei de Covid-19 rămâne obligatorie, printre acestea fiind desigur purtarea corectă a măștii, dezinfectarea mâinilor și păstrarea distanței de cel puțin 1 metru față de oricine altcineva este prezent în secție.

AEP a realizat un video informativ pentru acest scrutin special:

De asemenea, AEP a publicat și un ”Îndrumar al alegătorului român cu domiciliul sau reședința în străinătate”, în care puteți regăsi toate informațiile de care aveți nevoie, iar pe site-ul AEP puteți vedea și alte detalii sau răspunsuri la diverse întrebări.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇