Ca de fiecare dată, în toiul vârtejului electoral, dejecțiile aruncate în eter, de tip budean, bahmuțean sau vrâncean, încearcă să acapareze incinta, fie ea mai puțin privată și mai mult publică.
După precedentele campanii cu protagoniști precum Olguța, Vadim sau DD TV, iată că mironosițele curente sunt provocate să pluseze și să scoată din bortele gândirii cele mai pestilențiale emanații.
Dacă argumentele profesionale, politice și cele care țin de retorica civilizată nu există, atunci, printre scremeri, schimonosiri și spasme, se încearcă eliberarea unor materii macerate în interioarele de partid, de mahala sau de televiziuni înregimentate, după posibilitățile fiecăruia.
Și numai ce vedem poale elevate până la rangul de dezvăluiri ale unui adevăr pretins irefutabil, acelea care mereu au produs numitorul comun al pixelului albastru și bilețelului roz, că se și grăbiră posesorii obedienți de canale de distribuție media să vidanjeze spre receptori mesajul încărcat de un damf năucitor.
Istoria se repetă, ba chiar protagonistul care și-a transformat numele în împroșcare direcționată de tip băsescian vedem că încă mai aspiră la poziția de șezut pe scaune demult ocupate, doar pentru a închide cercul unei cariere politice care a fost pe placul vulgului.
Ceea ce este interesant, chiar dacă în prima linie la start se situează ”partidul meu”, adică replica galbenă a apucăturilor, năravurilor și umorilor roșii, iată că ținta comună, fie dinspre stânga, fie dinspre dreapta, este chiar noua grupare USR-PLUS, care încearcă să aducă un suflu proaspăt pe scena peisajului politic, îmbâcsit de atâta vreme.
În cheie politică, galbenul este doar o metamorfozare a roșului, având la bază aceleași principii, metode și profil, de multe ori chiar și aceiași oameni care știu regula jocului din spatele ușilor pe care scrie ocupat.
În timp, alternanța asta concupiscentă față de putere, lipsită de profesionalism, direcție și oameni de valoare, a condus țara într-un marasm economic și social greu de imaginat după 30 de ani de efort democratic, dar pentru care nimeni nu-și asumă vreo vină, ce să mai zic de responsabilitate.
Cu toate acestea, în sfârșit, apare în peisaj o forța nouă, atipică, cu o doctrină actuală, realistă, modernă, care încearcă să schimbe din temelii percepția despre politică, reprezentativitate și performanță guvernamentală.
În fața unei astfel de amenințări care riscă să arunce toate înțelegerile maronii la haznaua istoriei, partidele tradiționale își dau mâna și lansează săgeți și spini către noul venit care, în mod oarecum stângaci și ezitant, nu pică pe șabloanele de politică ghemuită, contorsionată, atât de așteptate de posibilele majorități.
Dacă mizeria în care a fost tăvălit candidatul la prezidențiale din partea USR-PLUS a funcționat o dată, scoțându-l din joc și dând șansă luptei finale între ineficiență și incapacitate, iată că acum partidele tradiționale își adună eforturile pentru a avea o prestație și mai cu moț.
Mai știe cineva cum merge ancheta în așa-zisul dosar Barna, mai are cineva curiozitatea să verifice amestecul lui Armand în afacerea Bechtel, circuitul banilor aruncați de Soros... Nici vorbă, mașinăria a funcționat la momentul ei, iar acum se ajustează tirul spre noile ținte.
Pe acest fond, atât stânga, cât și dreapta acuză conspirații declanșate brusc, puțin mai lipsind să auzim din nou despre amestecul unor forțe străine care finanțează ocult o anumită candidatură, riscând astfel să fim predați, cu arme și muniții, puterilor occidentale hrăpărețe.
Zi de zi, vedem pe ecran posesori de proprietăți în Florida și în alte paradisuri, de colecții impresionante de ceasuri, opere de artă și mașini de colecție, care încearcă să justifice aceste averi doar ca pe un sacrificiu personal pentru că s-au pus în slujba cetățeanului.
Chipurile congestionate de miza momentului revarsă prin toate orificiile uneltiri la adresa lor, încercând să se erijeze în martiri ai neamului pe care l-au slujit din poziția de edili.
Nu există limite, nu există rațiune, nu există bun simț în contextul în care, în fond, slujirea urbei este o sarcină copleșitoare, nicidecum o cale de îmbogățire și de îmbuibare. Glumele alea făcute despre Făt-Frumos și Zmeu, referitoare la lupta în mirositul ciorapilor, sunt mai tangibile ca niciodată.
Alegerile din anul 2020 nu mai sunt despre partide, culori, televiziuni și puncte cardinale; de data asta vorbim despre un mod responsabil de a face politică, despre o manieră corectă de apărare a intereselor cetățenilor și despre priceperea de a face reformă.
Tot auzim despre un sistem de educație neperformant, un sistem de sănătate ineficient, infrastructură neadecvată și o economie firavă. Menirea unei conduceri politice nu este de a se arunca asupra acestor sisteme cu numiri de oameni de partid, strategii subscrise intereselor de grup și instrucțiuni de dirijare a banului public spre portofele private.
O forță politică responsabilă are capacitatea de a înțelege nevoile reale ale unei societăți, de a formula politici publice armonizate și eficiente, de a elabora instrumente performante de acțiune și de a proiecta o direcție de dezvoltare în folosul oamenilor și al țării.
Tentația căutării unor soluții la problemele amintite prin numiri de partid doar pentru a răsplăti efortul unor membri zeloși care au știut meșteșugul vorbelor mieroase din campanie reprezintă încremenirea în proiect, întoarcerea în timp, vopsirea gardului.
Pentru a ieși din cercul vicios – lipit afișe, aruncat vorbe goale, caștigat alegerile, ocupat funcție, satisfăcut interese de partid, îmbogățire personală – este nevoie de o delimitare foarte clară a politicului față de administrativ, a interesului față de profesionalism și a ideologiei față de performanță.
Și pentru a fi pe înțelesul alegătorilor din ”Republica lui Dragnea”, ”Țara lui Pandele” și ”Domeniile lui Oprișan”, trebuie să vină cineva care să desfunde canalele, să bage racul pe conducte, să pună ventuza pe scurgeri și să salubrizeze viața politică din România, pentru ca politicienii să conviețuiască în pace și chiar armonie alături de instituții și oameni, fabrici și muncitori, ogoare și țărani, șantiere și constructori, spitale și pacienți. Trebuie să vină cineva să tragă apa!