Ioana Bratu este o profesionistă în domeniul dreptului cu o experiență academică vastă, activând ca cercetător și lector la Facultatea de Drept din cadrul Universității Vrije Amsterdam. Este pasionată de dreptul spațiului cosmic, AI și tehnologie.
Ca parte a activităților sale academice, a introdus în programa facultății o nouă arie de drept – space law, care acoperă studiul legilor aplicabile explorării spațiului cosmic. Mai mult, este fondatoarea AI ∞ Space Law Society, o asociație care promovează dezvoltarea responsabilă și sustenabilă a spațiului cosmic în contextul procesului de privatizare a activităților de explorare și valorificare a resurselor naturale identificate pe corpurile cerești.
Înainte de a se dedica mediul academic, a activat ca avocat timp de 10 ani, reprezentând clienți internaționali în numele unor firme de avocatură importante (precum Allen&Overy și Wolf Theiss), dar și ca fondator al propriei firme de avocatură. Dorința de evoluție continuă în carieră a determinat-o să se înscrie într-un program de Executive MBA.
„În calitate de avocat practicant, am fost întotdeauna profund angajată în dezvoltarea profesională în domeniul dreptului. Cu toate acestea, pentru a obține o perspectivă mai strategică și mai largă asupra conceptelor de business și leadership, am decis să urmez un program de EMBA, pe care l-am început la finalul anului 2015”, povestește Ioana.
A optat pentru programul WU Executive MBA Bucharest, datorită prestigiului său internațional, întărit de modulele internaționale desfășurate în Europa și în SUA, programul fiind conceput pentru profesioniști cu nivel de experiență ridicat.
„Programul de Executive MBA oferit de WU Executive Academy mi-a permis să îmi îmbunătățesc abilitățile de analiză și gândire critică, să înțeleg funcțiile cheie în domeniul de management și să îmi întăresc abilitățile de leadership. A fost o oportunitate de a mă expune la noi moduri de gândire și la diferite cadre pentru abordarea problemelor complexe. Perspectiva și experiența multidisciplinară a colegilor mei de clasă au fost, de asemenea, extrem de valoroase în ceea ce privește dezvoltarea mea profesională”, mărturisește absolventa de EMBA.
Ioana este de părere ca obținerea unei diplome de EMBA de clasă mondială de la o instituție de frunte precum WU Executive Academy deschide multe oportunități de cariera și este o investiție nu doar într-un titlu, ci în potențialul de a dezvolta soluții sustenabile pentru societate și pentru generațiile viitoare.
Programul WU EMBA Bucharest i-a furnizat instrumente cheie de management și leadership, iar printre cele mai des aplicate în activitatea profesională au fost conceptele de inovare strategică (blue ocean strategy, spre exemplu).
Pe lângă competențele tehnice, programul a evidențiat importanța relațiilor solide și a unei echipe dedicate, care, în cele din urmă, constituie componenta cea mai puternică a unei organizații – „Relațiile construite cu colegii mei și cu profesorii au creat o rețea de susținere pe tot parcursul vieții. Lecțiile de leadership, atât din triumfuri, cât și din eșecurile proiectelor noastre de echipă, au modelat modul în care lucrez în mediul de muncă actual, unde trebuie să iau în considerare o multitudine de factori implicați, de la cultură organizațională, profile profesionale diverse și particularitățile business-ului”, adaugă Ioana.
Îmbinarea unui curriculum solicitant cu un job full-time, precum și alte responsabilități a necesitat o gestionare excelentă a timpului, precum și sprijin din partea familiei și prietenilor. Însă munca grea și eficientă a dat roade, prin noile oportunități create odată cu absolvirea programului și prin sentimentul de împlinire profesională și personală.
În opinia Ioanei, un lider trebuie să dețină o serie de calități esențiale pentru a-și îndeplini cu succes rolul în organizația sa – „Un manager de succes trebuie să aibă, în primul rând, un simț al responsabilității superior. Acest lucru înseamnă a avea o viziune care se extinde dincolo de simpla obținere a profitului sau a rezultatelor, ci una care are un impact pozitiv asupra societății, mediului înconjurător și vieții angajaților, clienților și colaboratorilor. Un lider care dorește să inspire trebuie să comunice această viziune într-un mod atât captivant, cât și înrădăcinat în empatie reală pentru toți cei implicați. Liderii trebuie să fie dispuși să asculte, să se adapteze și să răspundă la feedback în mod constructiv. În final, succesul nu trebuie să fie despre putere și glorie, ci despre crearea premizelor necesare pentru ca societatea, în integralitate, să prospere”.
Ioana Bratu subliniază necesitatea adaptării programelor de EMBA de către școlile de business pentru a pregăti liderii să răspundă la tendințele economiei globale a viitorului. Aceasta presupune, în primul rând, un focus mai mare pe adoptarea tehnologiei și transformării digitale în diverse industrii, prin cursuri concentrate pe subiecte precum inteligența artificială și automatizarea. În al doilea rând, este important să se acorde o atenție sporită diversității și reprezentării femeilor și a profilurilor culturale diferite în cadrul pozițiilor de management în organizații. Alături de aceste aspecte, Ioana consideră că programele de EMBA ar trebui să abordeze și noțiuni de etică organizațională și sustenabilitate.
Managerii și antreprenorii care doresc să urmeze programul WU Executive MBA Bucharest pot aplica pentru bursele de studiu în valoare totală de 200.000 de euro, valabile până la data de 30 iunie. Programul va începe în luna noiembrie și se adresează managerilor cu o experiență de minimum cinci ani. Acesta include 14 module, desfășurate pe parcursul a 16 luni, în regim part-time, ceea ce oferă cursanților posibilitatea de a-și continua activitatea profesională pe durata studiilor.
Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul WU Executive Academy.