În perioada în care a fost adjunct al Direcției Generale de Informații a Apărării (DGIA), generalul Iulian Cristian Gherghe – trecut în rezervă între timp – și-a însușit aproape 180.000 de dolari din fondul de război al instituției, folosind două ștampile.
Ancheta în acest caz a pornit în urmă cu două săptămâni, când șeful DGIA a constatat că această sumă lipsește, informând Parchetul Militar. Astfel, s-a constatat că banii au fost scoși din bancă pe 27 noiembrie 2018, din conturile DGIA destinate pentru situații de criză și război.
Iulian-Cristian Gherghea, care la acea dată era adjunctul Direcției, este cel care și-a însușit banii. I-a ținut un an într-un seif, apoi i-a folosit pentru cumpărarea unui teren și ridicarea unei case în Corbeanca, conform G4Media.ro. La bancă au fost folosite două ștampile: una a unității militare și alta cu semnătura șefului DGIA.
Potrivit unor surse citate de Radio Europa Liberă, el s-a deplasat la bancă cu mașina de serviciu condusă de șoferul instituției, banii fiind ridicați prin folosirea celor două ștampile.
Ulterior, generalul a început să returneze banii, reușind să depună înapoi aproximativ 80% din sumă. Apoi s-a pensionat.
Pe 26 februarie, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind trecerea în rezervă a general-maiorului cu două stele Iulian-Cristian Gherghe.
Curtea Militară de Apel București a dispus, sâmbătă, arestul preventiv pentru 30 de zile pe numele acestuia, fiind cercetat pentru delapidare, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals. Decizia nu e definitivă, putând fi contestată la instanța superioară.
Iată comunicatul integral al Parchetului, conform News.ro:
La data de 26.03.2021 Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a dispus măsura preventivă a reținerii, pentru o durată de 24 de ore, față de inculpatul G.I.C., fost director adjunct al DGIA, în dosarul nr. 11/P/2021, în care acesta este cercetat cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- delapidare, prevazuta de art. 295 alin. (1) din Codul penal;
- fals material în înscrisuri oficiale, prevazuta de art. 320 alin. (1) și (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal
- fals intelectual, prevazuta de art. 321 alin. (1) din Codul penal, cuaplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal; uz de fals, prevazuta de art. 323 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.
S-a reținut că, la data de 27.11.2018, inculpatul și-a însușit fără drept suma de 179.470 USD din fondurile ce aparțin acestei structuri militare, scop în care a falsificat și folosit mai multe înscrisuri.
La data de 27.03.2021 judecătorul militar de drepturi și libertăți din cadrul Curții Militare de Apel a admis propunerea formulată de către Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel și a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o durată de 30 de zile. Sesizarea parchetului militar a fost facuta de catre conducera DGIA. Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.