Moscova taxează dur decizia Republicii Moldova privind limba rusă: drepturile ruşilor sunt încălcate

Curtea Constituţională de la Chişinău a declarat neconstituţională legea care conferea limbii ruse statut special în Republica Moldova. O decizie prost primită de Moscova, care a şi reacţionat.


Criticile au fost exprimate într-o postare pe blogul senatorilor ruşi de pe pagina de internet a Consiliului Federaţiei, intitulată „În Europa prin încălcarea drepturilor ruşilor?”, de către Konstantin Kosaciov, preşedintele Comisiei pentru relaţii internaţionale din Consiliul Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus.

Kosaciov pune pe acelaşi plan decizia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova şi pe cea a Ucrainei din 16 ianuarie prin care întregul sector de servicii din această ţară trece exclusiv la limba ucraineană, calificându-le pe ambele drept „atacuri împotriva limbii ruse”, potrivit portalului Deschide.md.

Senatorul rus vede o legătură între cele două măsuri şi aspiraţia de integrare europeană a Republicii Moldova şi Ucrainei.

ADVERTISING

"Am impresia că Europa tratează cu indulgenţă astfel de decizii, considerându-le în deplină concordanţă cu valorile europene, la care aderă în mod declarativ Kievul şi Chişinăul, încălcând de fapt convenţiile europene", susţine Kosaciov, în opinia căruia "rusofobia devine un element sistemic al politicii europene, încurajată de Uniunea Europeană în vecinătatea Rusiei".

Referitor la decizia de joi a Curţii Constituţionale de la Chişinău, el susţine că aceasta a fost luată la presiunea forţelor proeuropene.

"Aceşti politicieni înţeleg integrarea ţării lor într-un mod specific, prin renunţarea la vechea identitate moldovenească şi a propriei statalităţi de dragul alipirii la România", scrie Kosaciov, adăugând că nu întâmplător atât preşedinta Curţii Constituţionale, Domnica Manole, cât şi deputaţii care au contestat legea votată la sfârşitul anului trecut şi promulgată de Igor Dodon deţin cetăţenie română.

În acest context, Kosaciov aminteşte că preşedintele Maia Sandu a promis în campania electorală că vrea să construiască un stat în care cetăţenii tuturor grupurilor etnice se vor simţi în siguranţă, în care drepturile lor, inclusiv dreptul de a-şi folosi limba, vor fi protejate în mod fiabil.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Dacă Maia Sandu va susţine decizia Curţii Constituţionale, atunci, în opinia sa, va fi foarte dificil să realizeze obiectivul declarat de ea: "stabilirea unor relaţii bune cu Rusia şi rezolvarea multor probleme acumulate între ţările noastre".

"Nu mai puţin important este faptul că decizia Curţii Constituţionale îndepărtează Moldova şi mai mult de soluţionarea conflictului transnistrean. Este greu de imaginat că locuitorii din stânga Nistrului, care au suferit o tragedie în urmă cu 30 de ani, din cauza aceloraşi probleme lingvistice şi aceloraşi dorinţe ale autorităţilor de la Chişinău de a efectua o românizare forţată, ar dori brusc să se reintegreze cu o astfel de Republică Moldova", afirmă senatorul rus.

Ambasada Rusiei de la Chişinău a calificat drept alarmantă decizia Curţii Constituţionale de anulare a legii prin care limbii ruse i se conferă statutul de limbă de comunicare interetnică.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a emis un comunicat prin care cere misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova să se abţină de la comentarii pe marginea deciziei Curţii Constituţionale de anulare a legii prin care limba rusă a fost declarată limbă de comunicare interetnică.

Proiectul de lege cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova a fost adoptat în a doua lectură, cu votul a 55 de deputaţi, într-o sesiune desfăşurată de parlament în cursul nopţii de 15 spre 16 decembrie. Mai exact, proiectul a fost susţinut de deputaţii Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM) şi deputaţii platformei "Pentru Moldova", din care face parte şi Partidul Şor.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇