Pensiile speciale ar putea fi impozitate cu cel puțin 20%

Pensiile speciale ar putea fi impozitate cu cel puțin 20%
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Este nevoie de o contribuție suplimentară din partea beneficiarilor de pensii speciale, care ar putea fi impozitate cu cel puțin 20%, a declarat, sâmbătă, vicepremierul Tánczos Barna. Declarația lui vine la scurt timp după ce și premierul Ilie Bolojan a promis că cel mai târziu în pachetul doi sau trei, va fi „atacată” și problema pensiilor speciale, atât valoarea acestora, cât și vârsta redusă de pensionare.

„Eu cred că, inclusiv pensiile speciale, trebuie impozitate cu cel puţin 20%, 10% impozit şi 10% CASS, pentru a asigura că acele persoane contribuie la ducerea acestei poveri, în măsura veniturilor pe care le au”, a declarat, sâmbătă, la Prima Tv, vicepremierul Tánczos Barna.

El a mai spus că în ceea ce privește sistemul de asigurări de sănătate, este nevoie de o reformă profundă, iar în viitor, ar trebui luată în calcul plata de contribuții chiar și de către pensionarii cu pensii mai mici de 3.000 de lei.

„Dacă avem 10 milioane de excepţii şi 6 milioane de contribuabili, sistemul este total nesustenabil şi merge din deficit în deficit. (... ) Eu cred că, inclusiv pensionarii, cel puţin în momentul de faţă, cei care au pensii mai mari de 3.000 lei, trebuie să contribuie cu o sumă minimă pentru a deveni asiguraţi.

Cel care are, de exemplu, o pensie de 3.500 lei va contribui cu 50 lei. În momentul de faţă, au considerat colegii noştri şi am fost de acord până la urmă, că pensiile sub 3.000 lei sunt prea mici ca să mai punem o povară la acel nivel”, a spus acesta, subliniind totodată că nu susține o astfel de măsură imediat pentru toți pensionarii: „Nu astăzi, dar pe viitor. În viitor o să vedem, dar astăzi nu”.

Bolojan: Este o necesitate socială, nu doar un jalon

Declarațiile lui Tánczos Barna vin după ce cu o zi înainte, premierul Ilie Bolojan a declarat că guvernul se va ocupa, în pachetul doi sau trei de măsuri fiscale, și de pensiile speciale.

„Cel mai târziu în pachetul doi sau trei, vom ataca și problema pensiilor speciale, pentru că nu doar că este un jalon, deci o obligație în raport cu Comisia Europeană și cu finanțările pe care le primim, este pur și simplu o necesitate socială.

Suntem singura țară din lume care ne pensionăm judecătorii la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în care o bună parte din români se pensionează la 65 de ani.

Acesta este un lucru care nu mai poate continua și ideea că această măsură se aplică până în 2060 și ceva nu stă în picioare, pentru că pur și simplu nu este doar un aspect de nedreptate, nu este doar un aspect care afectează calitatea actului de justiție, pentru că atunci când un om este la maturitatea profesională, îl trimit la pensie”, a spus, la Știrile Pro Tv, Bolojan.

Potrivit șefului Guvernului, ieșirea la pensie a magistraților la 48 de ani trebuie corectată, fiind un aspect „care ține de o minimă justiție socială și de un minim respect pentru cetățeni”.

„În loc ca de la 48 până la 60 de ani, de exemplu, să aibă 12 ani de punere în valoare a experienței pe care a cumulat-o, noi continuăm cu această măsură. Va trebui să o corectăm. E un aspect care ține de o minimă justiție socială și de un minim respect pentru cetățenii țării noastre”, a mai spus Bolojan, fără să dea detalii despre cum ar putea-o face.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇