Urcarea pe cel mai înalt vârf din Munții Bucegi este de acum mult mai sigură, după ce voluntarii asociației „În slujba muntelui” și salvatori montani din Brașov și Râșnov au montat balustrade de susținere pe Hornul Mare din Valea Mălăiești.
Acțiunea desfășurată în perioada 1-2 iulie pe cea mai tehnică parte a traseului de iarnă de la Cabana Mălăiești spre Vârful Omu a inclus instalarea a 200 de metri de lanț de susținere și consolidarea a 100 de metri de cablu, lucrări realizate de voluntari cu experiență pe munte și salvamontiști.
Sutele de kilograme de materiale și echipamente necesare au fost transportate în creastă de voluntarii asociației „În slujba muntelui”, care și-au petrecut o noapte la Vârful Omu, pentru a începe la prima oră acțiunea, sub coordonarea profesioniștilor de la Salvamont.
Elementele de siguranță au fost fixate cu sisteme Petzl Coeur Bolt, inele rapide și ancore chimice, pentru o rezistență maximă în condiții extreme.
Expediția reprezintă un model de colaborare pentru comunitatea montană și a fost realizată împreună cu Salvamont Brasov și Salvamont Râșnov, cu sprijinul sponsorilor Autoklass și Romstal. Au contribuit Salvamont Dâmbovița, Stația Meteo Vf. Omu, Administrația Parcului Natural Bucegi.
Atenție! Traseul este unul dificil, în special pe timp de iarnă, din cauza riscului de avalanșă, fiind recomandat doar celor experimentați și echipați corespunzător. Asigurările montante în timpul expediției din 1-2 iulie 2025 îl vor face mai sigur, dar este esential să fie păstrate intacte, pentru siguranța tuturor drumeților.
Asociația „În slujba muntelui” se ocupă cu îngrijirea traseelor marcate și a refugiilor montane din Carpații Românești, acțiuni de ecologizare în munți și educație eco-montană pentru copii. Sunt implicați sute de voluntari, din toată țara, în fiecare sezon, pentru ca turiștii să poată merge în siguranță pe poteci. În ultimii ani, asociația a reabilitat peste 1.300 de km de traseu și un refugiu aflat la 2200 m altitudine, iar proiectele continuă și sunt în plină dezvoltare.
