Kelemen Hunor atacă pensiile speciale și sporurile bugetarilor: Trebuie bun simț și echitate

Kelemen Hunor atacă pensiile speciale și sporurile bugetarilor: Trebuie bun simț și echitate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că este nevoie de „bun simț” în discuțiile despre vârsta de pensionare, atrăgând atenția că sistemul actual permite retrageri timpurii, adesea cu pensii mai mari decât salariile din activitate.

El a susținut că trebuie luate măsuri pentru a împinge vârsta de pensionare spre 65 de ani, inclusiv pentru categoriile privilegiate.

„Pleci la 48, la 50 de ani, când ai și experiență de viață, studii, și iei o pensie care depășește salariul. Țara a investit în tine, iar tu te retragi exact când ești pregătit să oferi ceva înapoi”, a spus Kelemen Hunor luni seară, la Digi24.

Liderul UDMR consideră că reforma vârstei de pensionare trebuie făcută „pentru noi, nu doar pentru PNRR”, fiind esențială și din perspectiva echității între profesii.

Critici la adresa privilegiilor bugetarilor și propuneri de tăiere a sporurilor

Kelemen Hunor a pledat și pentru eliminarea unor sporuri „aberante” din sistemul public, precum cele de antenă sau de confidențialitate.

„Sporul de antenă? Toată lumea lucrează cu calculatorul. Sporul de confidențialitate? E de bun simț ca dacă ai acces la date secrete să păstrezi tăcerea, nu să fii plătit în plus pentru asta”, a afirmat liderul UDMR.

Acesta a precizat că multe dintre aceste beneficii se regăsesc la nivelul administrației centrale și locale, iar costurile ar putea fi reduse semnificativ printr-o nouă lege a salarizării.

„Sunt uriașe diferențe între județe în cheltuielile pe cap de locuitor. De la 86.000 de lei până la 7-800 de mii. Acolo trebuie criterii clare, nu politizare”, a adăugat el.

Noua lege a salarizării, esențială până la sfârșitul ciclului electoral

Kelemen a recunoscut că o nouă lege a salarizării nu va fi posibilă în 2025, dar că este imperativ ca ea să fie elaborată până în 2028, potrivit angajamentelor din PNRR.

În opinia sa, legea trebuie să aducă echilibru între salariile de bază și sporuri, care astăzi sunt „artificial umflate” în multe instituții publice.

„Avem nevoie de o uniformizare. Nu e normal ca între două ministere sau între două consilii județene să fie diferențe de salarizare uriașe pentru funcții similare. Reforma trebuie să fie structurală și realistă”, a conchis președintele UDMR.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇