Sunt rare momentele în care un jucător de fotbal produce emoție națională nu în urma marcării unui gol, ci a unei declarații făcute la finalul unui meci de campionat.
Alex Chipciu, 35 de ani, care a îmbrăcat de 46 de ori tricoul echipei naționale, câștigând 13 trofee cu trei cluburi – FCSB, Anderlecht Bruxelles și CFR Cluj – a provocat un cutremur în fotbalul intern și un val de emoție în întreaga țară.
Din anul 2022, Chipciu, un mijlocaș eficient, a trecut la Universitatea Cluj, antrenată de Ioan Ovidiu Sabău, o glorie a generației de aur.
Acesta din urmă a preluat echipa la începutul lunii ianuarie 2023 de pe poziția a 14-a din 16, o salvează de la retrogradare, iar în sezonul actual s-a aflat mai tot timpul pe primul loc.
Dominarea campionatului de către o „echipă mică”, finanțată, totuși, de primăria unui oraș bogat, a înăsprit competiția în care luptă pentru titlu cluburi care au dominat campionatul în ultimii ani.
Concurența a generat discuții în jurul arbitrajelor, mai mulți antrenori și jucători acuzându-i pe aceștia de erori premeditate și manipularea VAR (Video Assistant Referee).
După meciul desfășurat miercuri, 5 februarie, la Craiova, între Universitatea din localitate și U Cluj, clubul la care evoluează Chipciu, jucătorii lui Sabău au fost înjurați de Sorin Cârțu, președinte de onoare al U Craiova, dar și nedreptățiți de arbitraj, consideră mulți dintre cei implicați în domeniul fotbalului.
La sfârșitul meciului, pierdut de U Cluj cu 1-0, Alexandru Chipciu, contrar tradiției ca jucătorii să spună banalități la conferința de presă și interviurile de la marginea terenului, se lansează într-un discurs în care critică modul în care se comportă oamenii de fotbal din țara noastră, corupția, dar și criza de valori care perpetuează violența, prostia și atitudinea negativă a celor din jurul fenomenului sportiv.
Fotbalul, un demon ciudat
„…tăcem din gură și tăcem până la finalul vieții, dar eu nu vreau să tac și sincer, dacă o să am de pierdut, nici nu mă interesează. Îmi doresc doar să mai joc fotbal cât mai am plăcere și probabil o să termin cu toată mascarada asta, că și patronii sunt la fel. Au făcut bani și cred că le știu pe toate. Cultura e zero…”, a răbufnit Alexandru Chipciu în interviul de după meci pentru Prima Sport 1.
Ieșirea jucătorului arată încă o dată dacă mai era nevoie cât de importante sunt democrația și libertatea.
Chiar în aceste zile în care România trece prin cea mai neagră perioadă din ultimul deceniu, împinsă din nou la marginea Europei, de unde te aștepți mai puțin apare un „erou” și așează o oglindă în fața societății. Nimeni nu e prea încântat de imaginea reflectată.
Fotbalul e un demon ciudat. Stăpânește mințile și sufletele a miliarde de oameni, pe care-i poartă rapid și fără niciun fel de avertisment prin tenebrele disperării pentru ca în numai câteva secunde să-i urce pe cele mai înalte culmi ale extazului.
Cei care țin cu o echipă, merg pe stadion sau urmăresc meciuri la televizor știu despre ce e vorba.
Printr-o astfel de călătorie halucinantă, purtată la marginea raționalului, înecați într-un ocean de emoții, trec și jucătorii. Marchează un gol, devin îngerii păzitori ai sute de mii de oameni care adorm cu ei în gând, amețiți de fericire și alcool, repetând în minte faza care a scris gloria. Golul! O glorie fragilă, mereu în pericol de a fi spulberată în următorul weekend, la următorul meci de o înfrângere.
Surprinderea că a fost votat un debil mintal
Rareori, din labirintul de pasiune, extaz, furie, disperare, efort, antrenamente, accidentări, contracte, bani, falimente apare câte un personaj de poveste care-și asumă să spună adevărul, adevărul de dincolo de fotbal.
Până la discursul lui Chipciu, nici nu bănuiam că jucătorii au puterea să se ridice deasupra stadionului și să vadă lumea în ansamblu. Îi credeam striviți de aerul fierbinte din vulcanul nestins al tribunelor, de presiunea, patima și lupta pentru un gol, puncte, victorie, încât cuvintele lui Chipciu au fost un șoc.
Nu întâmplător s-au viralizat, s-au răspândit ca un foc în trestii, șocând lumea fotbalului care n-a fost în stare nici măcar să cheme pompierii.
„Dacă credem în determinism … nu ar exista, … nu s-ar uita în oglindă, s-ar sparge oglinda aia. Asta e educația noastră. Și apoi… suntem surprinși că am votat un debil mintal? Două milioane de oameni… efectele cauzelor… din trecut… și așa am fost… conduși…, cât naiba am fost în comunism, de un dement incult. Suntem efectele a ceea ce s-a întâmplat înainte…”, a mai spus Alex Chipciu în fața camerelor de luat vederi cu fața umedă de sudoare.
De la revolta lui Hagi din 3 iunie 1998, când a intrat în conflict cu suporterii echipei naționale, spunându-le că au pretenții prea mari în comparație cu starea materială a fotbalului românesc, nu a mai existat un jucător care să se ridice și să se exprime cu atâta forță.
De remarcat că în cazul lui Hagi a fost o tentativă de a-i aduce pe oameni cu picioarele pe pământ, în timp ce la Chipciu avem de-a face cu o critică adusă modului de comportament și corupției din competiția internă, dar și o critică la adresa societății, a faptului că în lipsa educației, am rămas în urmă, fiind în continuare afectați de regimurile totalitare din a doua jumătate a secolului trecut.
Să explici efectele lumii
Faptul că mesajul său a provocat o înlănțuire de reacții, de la Gigi Becali și până la Sorin Cârțu, care și-a cerut scuze că a înjurat jucătorii, de la zeci de mii de distribuiri pe rețelele sociale, dezbateri în emisiunile sportive și articole în presă, totul arată că mesajul lui Alex Chipciu a lovit în plin.
E pentru prima dată după multe vreme când o voce importantă din fotbal anunță că multe personaje din această industrie promovează imbecilismul, mitocănia, violența de limbaj și golăneală, iar situația creată are un impact negativ asupra societății.
În afară de un mic cutremur în lumea fotbalului, probabil că ieșirea lui Chipciu nu va avea efecte imediate. Toată lumea se va întoarce la meciurile din ligă, la lupta pentru titlu sau pentru evitarea retrogradării, dar discursul nu va fi uitat așa cum n-a fost uitată nici revolta lui Hagi, confirmată de trecerea timpului.
Ieșirea lui Chipciu va rămâne un reper la care oamenii se vor întoarce din când în când pentru a explica o parte din „efectele”, cum le-a numit jucătorul, lumii în care trăim. Mulțumim, Alex Chipciu!