Războiul din Ucraina a afectat profund România. A produs nesiguranță, frică și neîncredere. A slăbit mult instituțiile și a vulnerabilizat democrația.
Din păcate, războaiele aduc moartea și deteriorează relațiile dintre oameni. Nici ucrainenii, nici românii, nici britanicii și nici americanii nu au nicio responsabilitate pentru declanșarea războiului din Ucraina așa cum vrea Putin să ne facă să credem.
Oricât de încețoșat ar fi creierul unora, orice interese ar avea sau oricât de fascinați ar fi de „Maica Rusie”, evidența nu se poate nega. Ordinul de invazie a fost dat de Vladimir Putin în dimineața zilei de 24 februarie 2022.
De atunci, sistemul de propagandă de la Kremlin a avut drept obiectiv să estompeze cât mai mult în mintea oamenilor faptul că președintele rus a pornit cel mai mare conflict militar de pe teritoriul Europei după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Pentru a scoate Rusia basma curată și pentru a limita impactul deciziei criminale a lui Vladimir Putin, sistemul politic de la Moscova a investit miliarde de euro cu scopul de a crea un curent de opinie internațional în favoarea Rusiei, de distrugere a coaliției pentru sprijinirea Ucrainei și de susținere a mișcărilor politice extremiste care pot crea tensiuni în statele democratice.
Ca în orice operațiune de o asemenea anvergură, s-au înregistrat eșecuri, dar și multe succese. Populismul s-a răspândit. Cu ajutorul rețelelor sociale, mesajul Rusiei a prins, iar o parte din public crede că, de exemplu, și „Zelenski e vinovat” sau alte numeroase enunțuri care sădesc teama și neîncrederea în oameni. Un mare eșec al propagandei ruse este că frontul comun de sprijinire a Ucrainei împotriva agresiunii ruse a rezistat până acum.
O conservă politică
Călin Georgescu e o creație a propagandei de la Kremlin. Un agent de influență al Moscovei, probabil recrutat la începutul anilor 2000, atunci când România a luat-o pe drumul NATO, fiind preluat de la foști agenți DIE, a fost cultivat, întreținut, finanțat, antrenat și scos din când în când în lumea politică românească, mutat dintr-o instituție în alta, lăudat și propus, din când în când, prim-ministru.
E o strategie tipică Uniunii Sovietice din timpul Războiului Rece, aceea de a crea „conserve politice” care, la momentul oportun, sunt aruncate în luptă pentru a servi interesele Kremlinului, vizibile sau invizibile.
De exemplu, se poate studia cazul doamnei Karin Kneissl, fost ministru de externe al Austriei, care în 2023 se mută la Moscova.
Un alt exemplu interesant este cel al lui François Fillon, prim-ministru al Franței în perioada 2007-2012 și mulți alții.
Din acest punct de vedere, România nu e unică. Rețeta folosită de Kremlin e aceeași pentru multe țări, agenții Moscovei nu dau dovadă de multă imaginație, dar sunt răbdători și investesc mult pentru a-și atinge scopurile.
„Nu voi susține Ucraina, (n.red. - în cazul în care voi deveni președintele României), pentru că eu sprijin pacea și nu războiul. Consider că suntem atrași într-un conflict față de o situație în care cineva cere suveranitate teritorială, dar sunt alte lucruri care sunt pe la spate…”, a declarat Călin Georgescu, într-un interviu din 10 noiembrie 2024.
O mare parte din mesajele sale de campanie au legătură cu acest concept de „pace”, prin care transmite de fapt că România nu trebuie să sprijine militar Ucraina, nu trebuie să se amestece, exact obiectivul Kremlinului, acela de a slăbi coaliția internațională, astfel încât Kievul să se prăbușească sub presiunea Moscovei în lipsa ajutorului militar și financiar.
România trimite soldați în Ucraina, de la ficțiune la realitate
Să presupunem, acum, că propunerea lui Emmanuel Macron, președintele Franței, ar prinde contur, iar Uniunea Europeană se va implica în Ucraina, statele membre vor trimite militari pentru diverse operațiuni în spatele frontului, logistice, astfel încât să permită ucrainenilor să-și mărească numărul trupelor combatante, cum arăta propunerea liderului de la Paris.
Să presupunem, de asemenea, că România accepta să trimită 900 de militari în Ucraina, în urma negocierilor, experți în instruirea recruților, specialiști în diverse sisteme de comunicații și ingineri pentru coordonarea activităților de mentenanță și reparații a echipamentului de luptă.
Ar fi o cotă de personal care ar reveni țării noastre în urma negocierilor, astfel încât efortul european să ajungă la o cifră de 50.000 de oameni.
Cum credeți că ar reacționa partida pro-rusă din România la o astfel de propunere? Cum ar reacționa Călin Georgescu și cei care-l susțin?
Nu știu exact, dar pot să-mi imaginez că ajutorul militar ar fi prezentat ca o catastrofă națională. De la enunțuri cum că România intră în război și până la abordări patetice cu venirea apocalipsei și urlete că trimitem soldații la moarte sigură.
Ce am prezentat mai sus e doar o ficțiune, ceva ce nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla.
Acum să ne întoarcem la data de 10 noiembrie 2024, atunci când Georgescu vorbea cu atâta patos despre pace, iar în realitate, exact în acel moment, Horațiu Potra, susținătorul lui, conducea o armată de mercenari români în Congo, centrul Africii, cu sprijin din Rusia, prin intermediul guvernului local, pentru a lupta cu miliții și grupări paramilitare din Rwanda.
Tăcerea autorităților în legătură cu mercenarii lui Potra
Încă din 2023, Horațiu Potra a înființat compania „Congo Protection” și a adus în jur de 900 de luptători români în Congo, pentru diferite stagii, acțiuni de antrenare a trupelor locale și misiuni de luptă.
Deci, atâta vreme cât românii luptă sub steagul Rusiei, pacea și viețile lor nu mai sunt importante.
Pot fi momiți cu sume de bani și trimiși în junglă, pot pierde lupte, pot fi răniți și luați prizonieri cu sutele, iar apoi, pe banii contribuabililor români să fie extrași de acolo, printr-o operațiune complicată și costisitoare, nu înainte de a fi provocat o criză diplomatică la nivel internațional.
De câteva zile, e o liniște apăsătoare în România în legătură cu mercenarii lui Potra, brațul armat al lui Georgescu.
În afară de jurnaliști, nicio instituție a statului nu a anunțat vreo anchetă în legătură cu ce s-a întâmplat acolo, cum au ajuns cetățeni români să fie recrutați de Congo, cu sprijin de la Moscova, cât a costat operațiunea de salvare și cine o plătește.
În opinia mea, pacea lui Georgescu nu înseamnă decât un îndemn adresat României să se predea în fața Rusiei și a lui Putin. Înseamnă o încercare de a bloca orice ajutor militar oferit Ucrainei, astfel încât forțele Kievului să fie slăbite și, în final, distruse de armata Kremlinului.
Ceaușescu și Georgescu luptă pentru pace
Călin Georgescu, Potra și alți susținători ai primului sunt, în opinia mea, ipocriți fără margini care și-au asumat rolul de a slăbi România, de a o transforma într-o pradă sigură pentru Rusia, așa cum a fost înainte de intrarea în NATO și Uniunea Europeană.
Lupta pentru pace a lui Călin Georgescu seamănă mult cu cea a lui Nicolae Ceaușescu.
Cei care nu l-au prins pe cel mai „iubit fiu al poporului” trebuie să știe că la două trei cuvinte, Ceaușescu amintea de pace în timp ce milioane de oameni sufereau de foame și frig, mii de copii erau răpuși de SIDA, în timp ce țara devenise o ruină, fără viitor și speranță.
Georgescu, la fel ca Nicolae Ceaușescu, folosește pacea ca pe un scut în spatele căruia își urmărește propriile interese în timp ce oamenii sunt condamnați la suferință, sărăcie și moarte. Trăiască pacea!