Armistițiu Israel-Hamas: Primele ostatice au fost eliberate. Două dintre ele au legătură cu România

Armistițiu Israel-Hamas: Primele ostatice au fost eliberate. Două dintre ele au legătură cu România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primele trei ostatice eliberate în urma acordului de încetare a focului dintre Israel și Hamas, care a intrat duminică în vigoare, au fost predate către Crucea Roșie în Gaza și urmează să ajungă la un spital israelian cu elicopterul.

Două dintre ele au legătură cu România. Potrivit MAE, care a postat un mesaj pe platforma X, „15 luni de captivitate s-au încheiat în sfârşit pentru un prim grup de ostatici israelieni, printre care un cetăţean român şi unul de origine română”.

Numele celor trei ostatice eliberate de Hamas, în cadrul acordului de încetare a focului, au fost făcute publice duminică. Este vorba de Romi Gonen (23 de ani), Emily Damari (28 de ani) și Doron Steinbrecher (31 de ani). Doron Steinbrecher are dublă cetățenie, israeliano-română, iar Romi Gonen ar avea origini românești.

Emily Damari are dublă cetățenie, printre care și britanică, iar Doron Steinbrecher are și cetățenie română. Cele două au fost luate ostatice din locuințele lor din Kibbutz Kfar Aza pe 7 octombrie 2023. Damari a fost împușcată în mână de atacatori în timpul capturării.

ADVERTISING

Damari și Steinbrecher locuiau în cartierul „generației tinere” din kibbutz. Din cei 37 de rezidenți ai acestei zone, 11 persoane au fost ucise, iar șapte au fost răpite și duse în Fâșia Gaza.

Romi Gonen a fost răpită de la Festivalul de Muzică Nova, după ce a fost împuşcată de terorişti în timp ce vorbea la telefon cu mama ei. Ultimele ei cuvinte înainte de a fi luată au fost: „M-au împuşcat, mamă, şi sângerez. Toţi cei din maşină sângerează”.

Cele trei femei au fost escortate de forţele speciale ale IDF din Gaza, după ce au fost încredinţate de Crucea Roşie. Imagini cu momentul în care fostele ostatice trec graniţa au fost postate de IDF în social media.

Romi Gonen, Emily Damari şi Doron Steinbrecher s-au reunit cu mamele lor la o facilitate IDF din apropierea graniţei.

Cele trei foste ostatice vor fi tratate la Spitalul de Copii Safra de la Centrul Medical Sheba în următoarele zile şi poate săptămâni. Ele vor fi examinate de un personal medical special şi îngrijite de personal de sprijin.

ADVERTISING

Dr. Osnat Levtzion-Korach, de la un centru medical de lângă Tel Aviv, a declarat că echipele medicale „nu ştiu cu adevărat la ce să se aştepte” şi că vor verifica efectele înfometării, precum şi lipsa expunerii la soare, potrivit BBC.

„Un alt aspect este starea mentală, având în vedere izolarea şi teroarea psihologică intensă”, a mai spus medicul, adăugând că „Modul în care ne pregătim, ca doctori, este să le abordăm cu foarte multă blândeţe, pentru a le reda controlul asupra propriilor vieţi”.

În Tel Aviv, oamenii s-au adunat într-o piaţă pentru a urmări transmisiunile legate de eliberarea celor trei femei. Mai devreme în această dimineaţă, israelieni au fost văzuţi stând pe un deal de lângă graniţa cu Gaza, în sudul Israelului.

33 de ostatici în totla vor fi eliberați

Potrivit acordului, 33 de ostatici vor fi eliberaţi în prima fază, în schimbul eliberării unor prizonieri palestinieni (30 pentru fiecare ostatic civil și 50 pentru fiecare soldat israelian eliberat). Ostaticii care vor fi eliberați în prima fază sunt femei, copii, bătrâni sau răniți.

ADVERTISING

Rudele ostaticilor au trecut prin emoții mari până în ultimul moment.

Armistițiul Israel – Hamas nu a intrat în vigoare, duminică dimineața, așa cum era prevăzut, deoarece Hamas nu a trimis la timp lista cu numele celor trei ostatici care urmau să fie eliberați astăzi.

Premierul Benjamin Netanyahu a anunțat că încetarea focului cu Hamas nu va începe până când Israelul nu primește această listă.

În jurul orei 11:00, Israelul a confirmat că a primit lista, iar de la ora 11:15, armistițiul a intrat în vigoare. În acest interval, au avut loc noi atacuri israeliene în Gaza, soldate cu morți și răniți.

Ce presupune acordul

Detaliile acordului de încetare a focului din Gaza nu au fost încă anunţate public de către mediatori, Israel sau Hamas. Totuşi, oficiali familiarizaţi cu acordul au dezvăluit elemente ale acestuia, potrivit Reuters.

  • Faza iniţială de şase săptămâni - Israelul va retrage treptat forţele sale din centrul Gaza, permiţând palestinienilor strămutaţi să se întoarcă în nordul Gaza. Vor fi permise zilnic 600 de camioane cu ajutoare umanitare să intre în Gaza, dintre care 50 vor transporta combustibil. Din acest total, 300 de camioane vor fi alocate regiunii de nord, unde condiţiile pentru civili sunt deosebit de dificile.
  • Ostatici eliberați de Hamas - Hamas va elibera 33 de ostatici israelieni, inclusiv toate femeile (soldaţi şi civili), copiii şi bărbaţii peste 50 de ani. Primii eliberaţi vor fi femeile şi cei sub 19 ani, urmaţi de bărbaţii peste 50 de ani. Trei femei vor fi eliberate duminică, după ora 14:00 GMT, prin intermediul Crucii Roşii. Eliberarea ostaticilor va fi realizată pe o perioadă de şase săptămâni, cu cel puţin trei ostatici eliberaţi în fiecare săptămână. Toţi ostaticii în viaţă vor fi eliberaţi mai întâi, urmaţi de rămăşiţele celor decedaţi.
  • Deținuți eliberați de Israel - Israelul va elibera 30 de deţinuţi palestinieni pentru fiecare ostatic civil şi 50 de deţinuţi palestinieni pentru fiecare femeie soldat israelian eliberată de Hamas. Toate femeile palestiniene şi copiii sub 19 ani, deţinuţi din 7 octombrie 2023, vor fi eliberaţi până la sfârşitul primei faze. Numărul total al palestinienilor eliberaţi va depinde de numărul de ostatici eliberaţi de Hamas, variind între 990 şi 1.650 de deţinuţi, inclusiv bărbaţi, femei şi copii.
  • Fazele ulterioare Acordul va fi garantat de Qatar, Egipt şi Statele Unite. Negocierile pentru a doua fază a acordului vor începe până în a 16-a zi a primei faze. Faza a doua va include eliberarea tuturor ostaticilor rămaşi, inclusiv soldaţii israelieni, un armistiţiu permanent şi retragerea completă a soldaţilor israelieni. Faza a treia va cuprinde returnarea tuturor corpurilor neînsufleţite şi iniţierea reconstrucţiei Gaza, sub supravegherea Egiptului, Qatarului şi Naţiunilor Unite.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇