Șefa ITIA dă cărțile pe față și spune care este diferența dintre cazurile de dopaj ale Simonei Halep și Iga Swiatek

Șefa ITIA dă cărțile pe față și spune care este diferența dintre cazurile de dopaj ale Simonei Halep și Iga Swiatek
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Conducătorul forului denumit Agenției Internaționale pentru Integritate în Tenis, mai pe scurt ITIA, a încercat să explice deciziile total diferite, diametral opuse vom spune, în cazul scandalurilor de dopaj în ce le privește pe Simona Halep și Iga Swiatek.

În urma cu mai bine de trei săptămâni, Iga Swiatek a fost prinsă dopată cu substanța denumită trimetazidină, o substanță interzisă și a acceptat suspendarea de o lună, primită după ce a argumentat că a consumat un medicament contaminat, cumva același scenariu care i s-a întâmplat și Simonei Halep, dublă campioană de Grand Slam în carieră.

ADVERTISING

Tenismena noastră a lansat un val de acuzații dure către ITIA, organizație care a dorit să o distrugă, spune Halep. Karen Moorhouse, CEO-ul ITIA, este de altă părere și susține că cele două cazuri sunt diferite. Și că evident, în opinia sa, nu pot fi tratate și judecate la fel. Aceasta a numit care sunt diferențele dintre produsul contaminat luat de Swiatek (un medicament, melatonină, luat pentru un somn mai bun) și cel luat de Halep (un supliment de colagen).

„Sunt aceleași reguli și aceleași procese pentru fiecare jucător. Fiecare caz e diferit și se bazează pe fapte indiduale. Cazurile pot să fie destul de complexe așa că nu este corect să ne uităm la două titluri și să facem comparații între cazuri, fiindcă detaliile joacă mereu un rol cheie.
Să ne uităm la Swiatek și Halep. TAS a descoperit că suplimentul ei a fost contaminat. Deci, după această descoperire, i-au dat 9 luni.

ADVERTISING

Tribunalul a decis pe seama vinovăției obiective pe care a avut-o și a vinovăției subiective pe care ar fi trebuit să o aibă. Ce ar fi trebuit ea să facă în legătură cu produsul care s-a descoperit că a fost contaminat? În cazul lui Swiatek, produsul contaminat a fost un medicament. Deci nu este de neînțeles ca un jucător să asume că un medicament reglementat ar conține ceea ce scrie pe lista ingredientelor.

'I was shocked': Iga Swiatek explains positive trimetazidine result

Prin urmare, nivelul de vină pe care ea îl putea accepta a fost cel mai scăzut, fiindcă mai putea face foarte puțin pentru a reduce riscul ca acel produs să fie contaminat. Contaminarea lui Halep nu a fost de la un medicament. A fost de la un supliment de colagen și nivelul vinovăției ei a fost considerat mai mare. Punctul esențial este că rar găsești două cazuri identice, fiindcă toate au fapte specifice”, a afirmat Moorhouse, într-un interviu pentru tennis365.com.

ADVERTISING

Moorhouse a ținut să mai explice și de ce Iga Swiatek a avut drept de joc la WTA Finals și BJK Cup Finals și apoi a fost suspendată pentru încă 8 zile: „Ceasul a pornit în ziua în care a primit scrisoarea cu acuzația, atunci a fost suspendată provizoriu. Așa cum este îndreptățită să facă potrivit regulamentului, ea a contestat acea suspendare și contestația a fost încheiată cu succes. Când s-a decis ca sancțiunea finală să fie o suspendare de o lună, cele 22 de zile pe care le-a ispășit au fost scăzute și asta a însemnat că ea a mai avut doar 8 zile de suspendare”, a mai transmis Moorhouse.

Recent, joi, Simona Halep s-a duelat cu Swiatek într-un meci demonstrativ de dublu, la World Tennis League. Românca a jucat alături de Jasmine Paolini, iar cele două le-au învins pe Swiatek și Badosa, scor 7-5.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!